31 raspunsuri la acest subiect

[Ira]

quote:

---

Originally posted by cataghe

Mie una mi-e tare greu sa inteleg cum devine chestia asta cu artistul care se apropie de sfintenie si renunta sa mai creeze. Pentru ca artistul autentic traieste prin si pentru arta sa, ea face parte din viata lui si nu poate fi altfel.

---

Exact, sunt perfect de acord, dar raspund la aceasta afirmatie strict scoasa din context, nu stiu unde ai citit asta.

Salutari din Medgidia gastii DC-isteeeeee !

Sabinutza, te pup .

[conchita]

quote:

---

Originally posted by Ira
Exact, sunt perfect de acord, dar raspund la aceasta afirmatie strict scoasa din context, nu stiu unde ai citit asta.

---

Ira, te intreb pe tine pentru ca tu esti in tema, fiind direct implicata in problema si, deci, calificata sa te exprimi despre experienta creatorului. spre deosebire de mioriticul nea ghita care, daca se pricepe la miuta, crede ca se pricepe si la politica, apoi implicit la arta , tu stii despre ce e vorba in propozitie, n-ai nevoie de desene. intrebarea mea este: daca tie nu ti s-a intamplat INCA asemenea experienta, poti sa afirmi cu mana pe inima ca si altora le e imposibil sa li se intample? daca tu esti dedicata trup si suflet artei deocamdata (desi eu te stiu dedicata temporar unor lucruri mai mundane acum), poti sa afirmi cu cc constiinta impacata ca cei care au trecut de faza asta nu au fost artisti adevarati la vremea la care au creat? tu intelegi foarte bine sensul expresiei "arta consuma" si mai cunosti si destule exemple de artisti (daca nu majoritatea) care au avut momente de varf in care au creat perfectiunea si dupa aia au esuat in manierism sau non-valoare. unii au avut bunul simt sa renunte, altii au innebunit de neputinta, altii s-au apropiat de Dumnezeu - astia din urma nemaiputand fi masurati cu masura artistului, pentru ca nu au mai ramas artisti, simplu. apoi, daca tot am ajuns la consens ca inspiratia creatoare are sursa divina, e foarte posibil ca Dumnezeu sa-si retraga darul la un moment dat, adica de ce nu? poate sa iti dea altul mai pretios (ca exista) sau nici unul (ca nu te-ai purtat bine cu primul, no). te intreb serios pe ce iti motivezi afirmatia si, te rog, ai incredere ca iti voi intelege raspunsul oricare ai fi, ca doar vorbim aceeasi limba.

[conchita]

n-am nici cel mai mic interes sa aflu despre ce simt altii aplecati confortabil asupra muncii lor, daca se concentreaza cumva, daca sunt posedati sau nu. ca poate munca aia e de propaganda pro-mita sau "munca" ccc cu forcepsul la executarea avorturilor in serie. si, cum aici ne pronuntam legat de arta, eventual dovedind bunul simt dedus din experienta personala in domeniu, sincer n-as avea tupeul sa ma pronunt si legat de "munca" lu nea ghita. ca poate e ghita de la scularie, iar arta la faza asta chiar ramane neutra. plus ca ar fi total off topic. oricum, topicul nu se simte prea bine, murise de prima oara. acu a fost reinviat din cruzime, ca sa mai fie sinucis inca o data. probabil ca s-a scumpit si diazepamul, odata cu benzina. sau invers. whatever.

[Sabina]

Ah!!!





dar eu vorbeam de arta deja existenta!!!! nu de ce se intampla cu artistu care ramane fara dar, sau i se da unu mai pretios etc etc etc.



Uite, a existat un pianist, Horowitz, genial tipu.10 ani n-a pus mana pe pian.A simtit ca nu mai poate.Se intampla.Rossini(care nu e chiar geniu) a scris pana pe la 30 de ani, dupa care a trait din banii pe opere:)))Si-a dat seama tipu ca ce-a facut ii ajunge ca sa fie mic burghez:))



deci sa nu amestecam borcanele.Si eu nu cred ca scrie vreunu ca sa se mantuiasca....asta ar fi in opinia mea chiar stupid:)

---

Sabina si Sofia Galagia

Cele mai frumoase fete

Cea mai lungã cale este calea care duce de la urechi la inimã.

[Sabina]

Gandac...de ce ti-ai sters semnatura ? Aia cu frumusetea?? te-ai temut ca ne smintesti?

---

Sabina si Sofia Galagia

Cele mai frumoase fete

Cea mai lungã cale este calea care duce de la urechi la inimã.

[conchita]

quote:

---

Originally posted by Sabina

Ah!!!


dar eu vorbeam de arta deja existenta!!!! nu de ce se intampla cu artistu care ramane fara dar, sau i se da unu mai pretios etc etc etc.

Uite, a existat un pianist, Horowitz, genial tipu.10 ani n-a pus mana pe pian.A simtit ca nu mai poate.Se intampla.Rossini(care nu e chiar geniu) a scris pana pe la 30 de ani, dupa care a trait din banii pe opere:)))Si-a dat seama tipu ca ce-a facut ii ajunge ca sa fie mic burghez:))

deci sa nu amestecam borcanele.Si eu nu cred ca scrie vreunu ca sa se mantuiasca....asta ar fi in opinia mea chiar stupid:)

---

pai la faza asta suntem de acord. nici eu nu cred ca scrie vreunul cu scopul constient si espre sa se mantuiasca. de-aia si zic ca Dumnezeu e in culise in actul creatiei, atunci cand vorbim de creatori geniali, dar ne-religiosi. cand vorbim de creatori religiosi, nu mai mai bag, ca nu cunosc, nu stiu ce se intampla. doar pot sa presupun ca produsul creatiei lor e mai intai religios (si il masuram cu masura propusa de Myrrha, adica a mesajului/continutului), si mai apoi arta-arta - in cazul asta avem dreptul si chiar e indicat sa separam lucrurile.

eu doar ii raspunsesem myrrhei punctual la o chestie, ca ea ma creadea fan arta-pentru-arta, a trebuit sa ma explic. :-)

[cataghe]

quote:

---

Originally posted by Ira

quote:

---

Originally posted by cataghe

Mie una mi-e tare greu sa inteleg cum devine chestia asta cu artistul care se apropie de sfintenie si renunta sa mai creeze. Pentru ca artistul autentic traieste prin si pentru arta sa, ea face parte din viata lui si nu poate fi altfel.

---

Exact, sunt perfect de acord, dar raspund la aceasta afirmatie strict scoasa din context, nu stiu unde ai citit asta.

---

Ira, n-am citit-o nicaieri ca atare, dar e singura concluzie pe care pot sa o trag avand in vedere vietile unor artisti autentici, consacrati. Presupun ca pictura, muzica sau orice alta arta presupune un efort intelectual, iar orice efort intelectual cere concentrare. Ceea ce voiam sa spun e ca nu stiu cat loc are Dumnezeu secunda de secunda in timpul acestei concentrari - desi poate ca la unii are loc o data la un minut sau la 5 sau la o ora - insa asta se aplica la toate activitatile care cer efort intelectual.



_______________________________________________________
"The reports on my death are greatly exaggerated." (Mark Twain)

[gandacelu]

myrrha, despre viata pr. rafail am citit intr-o carte atat de minunata incat, pentru ca nu era a mea si nu se mai gasea pe piata, am inceput s-o... copiez! pana cand a aflat posesorul si mi-a facut-o cadou!
acum cartea se gaseste pe piata si o recomand tutror care si-o pot lua (vezi daca nu se comanda si pe net) - Celalalt Noica

in ea povesteste cu mult farmec cum a ajuns la ortodoxie, dupa cautari diverse

bineintels ca tatal dinu, stim cu totii ce parere avea despre Dumnezeu:) o viziune heideggeriana (ceea ce nu e chiar rau:) - cu toate astea, nu il privea pe fiul calugarit cu dispret, dimpotriva (probabil stia ce resurse se afla in el:))

pe de alta parte, e subinteleasa rugaciunea fiului pentru tata, si povestea mortii lui noica este impresionanta: fiul afla ca, pe patul mortii, tatal s-a spovedit si s-a impartasit:)

din cate stiu, mama lui era anglicana, dar mai multe nu stiu, eu stiam ca rafail a fost botezat ortodox, dar am inteles de curand, din alta discutie, ca nu, a fost crescut in credinta anglicana

trecem peste asta, neimportnat!:) cert e ca la tinerete, pe la 17 ani, tanarul (oare ce nume avea in lume rafail?) incepe sa-si puna primele intrebari... au loc primele rataciri... incepe sa frecventeze nu stiu ce cercuri protestante, numai ca simte ca Dumnezeu e mai mult decat il prezentau acei protestanti (asa a simtit parintele! nu dati!:)
si atunci, ce face?

se roaga ca Domnul sa-i arate calea adevarului

si Domnul ii descopera ortodoxia (nu mai stiu amanunte, parca avea un prieten ortodox pe care el il cam lua peste picior: da' de ce faceti asa? de ce invers? si acesta i-a vorbit despre impartasanie... si in ziua de azi Parintele vorbeste intr-un mod deosebit despre impartasanie, este pentru deasa impartasire!)

de atunci, Pr. Rafail sfatuieste pe toti care se afla in incercari sa se conecteze la "satelitul Doamne": sa se roage imediat, pentru ca vor afla raspuns

nu stiu daca atarna cu ceva in discutie, dar si eu m-am rugat intr-un moment in care cautam raspunsuri si am primit raspuns:)

apoi tanarul noica s-a calugarit la manastirea ortodoxa din essex, unde era staret Pr. Sofronie, ucenicul athonit al Sf. Siluan...

dupa revolutie, Pr. Rafail s-a intors in tara, si acum este retras in Ardeal, in munti, din catre am inteles nu prea primeste vizitatori

nu stiu daca am observat doar eu, dar ati vazut, in conferinte, ce voce are Parintele? cata blandete, cata liniste?...

Sabina, mi-am scos semnatura din cauza posibilelor perturbatii de pe traseul comunicarii: mi-a fost teama ca unii puteau intelege o alta frumusete, eu referindu-ma la una anume

o sa incerc sa scriu mai putin zilele astea, nu m-am suparat, dar incerc sa folosesc timpul mai cu folos:)

---

mami de ileana si ioachim

[gandacelu]

ce mi-a mai placut la Pr. Rafail (eu fiind un fan al familiei noica de muuuuuuulta vreme:) este ca incearca aprofundeze (cu umorul de rigoare) filosofia tatalui sau: de exemplu, l-am vazut folosind conceptul de "devenire intru fiinta" in alt sens:))



am gasit fragmente din "celalat noica" pe net (www.nistea.com este un adevarat tezaur) si va pun ceva care mie, pe atunci, mi-a placut mult, despre viata duhovniceasca vazuta in pararel cu gestatia unui prunc in pantecele maicii sale:



“La puþinã vreme dupã întoarcerea mea la Ortodoxie, mi-a venit ºi chemarea cãlugãriei, pe care am simþit-o ca fiind rãspunsul la întrebãrile ce mi le puneam din copilãrie ºi, cu timpul, am înþeles cã moartea deþine sensul vieþii ºi vãd acum cã existenþa noastrã aici, pe pãmânt, nu este decât al doilea stagiu al trecerii noastre dintre nefiinþã întru ceea ce ne cheamã Dumnezeu, fiinþa lui Dumnezeu, adicã veºnicia.



Primul stagiu a fost viaþa noastrã în pântecele maicii noastre. A fost o gestaþie << mecanicã>>, unde s-a format sistemul acesta, trupul acesta, potrivit pentru a putea trãi în existenþa pãmânteascã, pe care ne-o dã Dumnezeu. În existenþa aceasta, se petrece a doua gestaþia; am murit ca sã ne nãºtem aici, am murit pentru viaþa noastrã precedentã, în pântecele maicii, ºi acum începe, de când ni se contureazã personalitatea, dialogul nostru cu Dumnezeu. De acum, Dumnezeu nu mai face nimic în viaþa noastrã, decât dacã Îl lãsãm, dacã zicem <<Amin>> cuvântul Lui, dacã avem încredere în El, ne aratã ce poate ºi ce vrea sã facã cu noi º, prin acest dialog între sufletul nostru ºi Dumnezeu, Pãrintele ceresc continuã creaþia omului, de data asta nu fãrã voia omului. Nimic nu face fãrã voia noastrã (este foarte importantã noþiunea aceasta a libertãþii omului); Dumnezeu face apel la libertatea noastrã ºi ne învaþã în viaþa aceasta cã ºi ea este o <<gestaþie>> pentru viaþa ce va sã fie, adicã viaþa veºnicã. În pântecele maicii noastre ni se formau mãdularele, de care n-aveam nevoie acolo. Ce cãutau acolo mâini ºi picioare; ce aveam de fãcut cu nasul, cu ochii ºi cu gura? Acestea erau însã pentru viaþa ce avea sã fie dupã aceea.



Mulþi dintre intelectualii noºtri se smintesc ºi nu cred în rugãciune, nu cred în duhovnicie ºi pare normal aºa; cu intelectul rãmas în limitele vieþii acesteia, nu se poate vedea o raþiune a lucrurilor duhovniceºti, fiindcã ele sunt mãdularele vieþii ce va fi. Spre deosebire însã de starea dinainte de naºtere, Dumnezeu nu ne formeazã mãdularele acestea decât prin voia noastrã liberã, care voie se exprimã prin credinþa pe care ne încurajeazã Dumnezeu sã o avem ºi o cultivã în noi. Zic cã Dumnezeu în noi mai mult decât o cultivãm noi. Deci, rãspunzând prin liberul nostru arbitru lui Dumnezeu, Îi dãm putinþa sã continue în noi creaþia Sa; Dumnezeu ne învaþã în viaþa aceasta sã începem noi înºine sã tãiem ombilicul dintre noi ºi pântecele creaþiei acesteia. ªi aici începe, în starea cãzutã a omului, durerea ºi tragismul vieþii duhovniceºti, care trebuie vãzute în perspectiva vieþii veºnice. ªi, precum pruncul, în pântecele maicii sale, nu ºtie nimic, ci lasã firea sã facã ce ºtie ea cu el, aºa ºi noi, în pântecele vieþii acesteia, sã ne încredinþãm întru totul Domnului.



ªi chiar sã colaborãm, prin rugãciune ºi prin participarea la Tainele Bisericii, care sunt energiile vieþii ce va sã fie. Începând de la Botez, despre care Sfântul Pavel zice cã este deja o moarte în Hristos – ne pogorâm în moarte, în apa botezului, ºi ieºim din ea înnoiþi întru viaþa cea nouã, în Hristos; prin eforturile ascetice ale vieþii noastre, învãþãm, puþin câte puþin, sã ne îndreptãm, sã ne detaºãm, în mãsura în care ne este cu putinþã, de elementele vieþii acesteia ºi sã gustãm ceva din viaþa cea veºnicã, adicã al treilea stadiu vom muri pânã la urmã ºi trupeºte, vom muri definitiv vieþii asteia, ca sã ne putem naºte definitiv în cea care va sã fie”



mai multe aici

---

mami de ileana si ioachim

[mariuta]

quote:

---

Originally posted by conchita

sincer n-as avea tupeul sa ma pronunt si legat de "munca" lu nea ghita. ca poate e ghita de la scularie, iar arta la faza asta chiar ramane neutra. plus ca ar fi total off topic

---

Si totusi te pronunti. :) De unde stii tu ca pentru nea Ghita munca lui nu are o frumusete ascunsa, ca nu se simte inspirat?
La fel, in alte "domenii"; eu cred ca Newton ca si altii a fost inspirat in descoperirile sale, ca traia emotii estetice adevarate, produse doar de ceva ce nu numim in mod conventional arta. Nu stiu si nici nu m-as pronunta vreodata daca actul creatiei in orice domeniu e inspirat "de sus" sau nu. Ramane pentru mine o taina.
Feynman, in minunatul sau curs de fizica moderna, se plangea ca el vede frumusetea marii si a stelelor, precum si universul dintr-un pahar cu vin in mod total diferit de al poetilor, un mod in general considerat "neestetic". Cine face aceasta separare, cine da aceste definitii se intreba el, si tot el raspundea ca numai mintea limitata a oamenilor produce separari si definitii (intre arta, stiinta, cunoastere, etc.) pentru ca in natura aceste separari nu exista, de fapt.