94 raspunsuri la acest subiect

[Roxxy2]

Ma alatur si eu voua,sunt o mamica de 2 gemene de 15 luni si am ramas doar noi trei de o luna si ceva.
Nu ne mai intelegeam deloc,ieseau discutii din orice,nu ne mai placea nimic unul la celalalt,ne-am instrainat complet dupa nasterea fetitelor.
Sunt momente cand imi vine sa iar altele cand imi zic ca e mai bine asa.
Oricum este prezent chiar daca nu mai doarme acasa,vine aproape zilnic sa vada fetitele,cumpara tot ceea ce trebuie pentru noi.
C'est la vie...ne-am neglijat si iata unde s-a ajuns.
Eu ocupata cu cresterea fetitelor,el cu munca.

[ita2v]

Eu as avea 2 lucruri de spus
1.parintii mei au divortat cnd eram eu de 9 ani si suntem 3 fete (eu sunt cea mai mare)nu i-a fost usor deloc mamei.Eu eram mare si a trebuit sa preiau o parte din sarcinile ei (ea muncea un 3 schimburi).Nu mi-a fost usor dar intr-o zi a intrat in viata noastra TATA(ca asa il numim)si chiar daca ea avea 3 copii si el nu a mai fost casatorit el si-a asumat aceasta responsabilitate .Ne-a crescut ca pe ai lui si ne iubeste la fel de mult .Pt noi el e tata .Deci sa nu va pierdeti speranta si sa stiti ca acolo undeva e cineva care va va iubi copii mai mult decat celalalt .
2.Pt ca e la subiect va cer parerea.Dupa cum am spus suntem 3 surori (eu cea mai mare)din care 2 casatorite si cu copiii casnicii ok.Sora mea de 30 de ani isi doreste fff mult un copil .Are o relatie de 5 ani acum (amandoi sunt divortati fara copii)dar el tot amana casatoria.Ea e hotarata sa faca un copil chiar si asa dar marea mea temere e ca va pati asa cum povesteati voi ,el va pleca si v-a ramane singura.Ei sunt stabiliti afara asa ca nu are nici sprijinul familiei in caz de despartire .VA ROG dati-mi un sfat din experienta voastra pt ca ea astepta de la mine ,fiind cea mare ,o indrumare

[Roxxy2]

ita2v,referitor la sora ta as putea sa iti zic asa:
-daca el amana casatoria poate ca nu se simte pregatit pentru o asa mare responsabilitate,dar important de stiut este daca o iubeste intr-adevar,caci la o adica nu un act te tine impreuna,s-au despartit altii si fiind casatoriti.
-daca el o iubeste cu adevarat si isi doreste sa aiba si un copil de la ea,totul e ok,daca isi doreste numai ea un copil de la el cu orice pret nu este bine deloc.
Eu sunt momentan in Italia si eu sunt singura aici,fara nici un sprijin si asa cum ai citit ne-am despartit,nefiind casatoriti si chiar daca avem 2 copii.
El ma acuza ca l-am neglijat,eu il acuz ca nu ma ajuta cu copiii,deci faptul de a fi casatorit sau nu nu cred ca conteaza prea mult(si el a fost impotriva casatoriei noastre,eu mi-am dorit mereu sa ne casatorim,macar la primarie).
Revenind la sora ta eu cred ca e extrem de important faptul ca el sa o iubeasca si daca isi doresc amandoi un copil e foarte bine,poate se vor casatori pe parcurs.
Sa nu faca un copil cu ele doar pentru ca asa vrea ea,caci va fi intr-adevar rau,nu poti obliga un om sa devina tata daca nu simte acest lucru.
Aici este o emisiune la tv italiana,se cheama Forum,este un tribunal public si pot sa iti spun ca sunt foarte multe cazuri de barbati care isi dau in judecata sotiile sau iubitele ptr.faptul ca au tinut mortis sa faca un copil cu ei chiar daca ei nu vroiau si bineinteles ca a intervenit si despartirea.
Noi doi ne-am iubit foarte mult si ne-am dorit la fel de mult un copil,au venit doi,totul bine si frumos dar poate ca nu am fost destul de uniti si pregatiti pentru asta,altfel nu imi explic cum de s-a rupt totul(din partea lui,caci eu l-as primi si maine acasa).
Un copil este o responsabilitate enorma,nici eu nu m-am gandit inainte foarte bine la asta,ne doream foarte mult un copil,acum insa imi dau seama ca este o responsabilitate pe care ne-am luat-o pentru toaya viata.

[ita2v]

Tocmai ca un copil e o mare responsabilitate eu nu stiu ce sfat sa ii dau.Se iubesc si ei spun ca vor fi impreuna mereu.Sora mea s-a casatorit de mica(zic eu )la 17 ani ca asa a vrut si nimeni nu a putut sa o opreasca (zicea ca fuge cu el).Casnicia a durat doar un an si au avut noroc ca nu au facut un bb.Ea s-a simtit de atunci asa cumva stigmata .Aceasi poveste are si el (casatorit la 19 divortat dupa un an).Acum vor sa dovedeasca lor ci mai ales celor din jur ca s-au maturizat ,ca nu mai sar cu capul inainte ci se gandesc mult . Cu copilul sunt amandoi de acord ca zic ca deja au varsta la care un copil nu e o joaca.Eu le-am explicat cat am putut ca un copil e lucru mare.Nu poti sa il restitui doar pt ca ai obosit .E dulce sa vezi copii la alti si crezi ca e usor dar cand ii ai cu tine 24/24 nu e chiar floare la ureche.Eu le inteleg dorinta de a *intra in rand cu lumea* de parca un copil te declara automat responsabil. Mie imi e greu si il am pe sotu(chiar daca doar seara si in wekend )dar macar e acolo daca nu mai pot sau daca au copii ceva sau pur si simplu pt a ma asculta.VA admir mult pe toate cele care ii cresteti singure .care ati ales sa ii aveti in ciuda dificultatilor JOS PALARIA FELELOR si multa putere in continuare

[Roxxy2]

Asta cu intratul in lume circula numai pe la noi si se refera mai mult la casatorie,cred eu,nu la a face un copil.
Au trecut amandoi prin experiente neplacute asa ca eu cred ca stiu ceea ce vor,daca isi doresc un copil sa il faca,parerea mea,iar casatoria sa o faca numai daca simt acest lucru.
E doar parerea mea,acum nici nu cred ca sunt in masura sa dau sfaturi desi am trecut si eu prin destule pana acum.

[ana_maria86]

Din pacate, hop si eu aici.. Dupa o relatie de 1 an, prietenul meu ma tot batea la cap ca vrea un copil.. mie imi placea ideea dar nu eram 100% sigura. Nu am vrut sa ma casatoresc pt ca nu cred intr-un act si bine am facut. Am tot incercat noi sa raman insarcinata si nu reuseam, tin minte ca intr-un moment vroia sa ma trimita la medic sa vada ce se intampla, dar intre timp am ramas.. In perioada aia el era in constanta si eu in bucuresti. Il sun si ii zic vestea cea mare, conversatia a fost exact asta, nu o pot uita "buna, ce faci? bla bla bla, iti dau o veste: o sa avem un bebe" dupa care a urmat "un moment de reculegere" cam 1min si intr-un final isi face curaj sa zica "IMI ESTE FRICA" am crezut ca intru in pamant, nu stiam ce sa mai fac/zic.. in fine, a incetat sa-mi mai raspunda la telefon, toata perioada sarcinii am fost singura, lucru pe care nu-l doresc nimanui mi se pare cel mai crud lucru care i se poate intampla unei femei, sa fie insarcinata pt prima oara si sa treaca singura prin asta. Tin minte ca ma apuca disperarea, nu stiam ce sa mai fac, nu ma puteam bucura deloc, asta e, a trecut.. 

Acum bebe a crescut mare, are 3 ani, sanatos, frumos.. Dar simt ca greul de acum incepe. De cateva zile a incepu sa ma intrebe unde e tatii? cand vine tatii? vreau la tatii? mi se rupe sufletul cand ies cu el in parc si il vad cum se uita la alti copii cum se joaca cu tatii lor, simt ca inebunesc.. Cred ca am nevoie de un psihiatru.

[mariana_flo]

Se pare ca in maxim 2 saptamani voi deveni si eu o mamica singura. Inca sunt in stare de soc. Nu aveam noi o relatie perfecta, dar la divort nu ma asteptam dupa 13 ani de casatorie. Totul a inceput acum 7-8 luni, cand si-a schimbat locul de munca. Are acum in anturaj numai baieti tineri, de 20-24 ani, care n-au responsabilitati. Omul caruia ii spuneam sot pana de curand a devenit treptat insetat de libertate si i se pare o povara prea grea casnicia cu grijile ei cotidiene si cresterea celor doi copilasi. Astazi mi-a spus ca vrea sa fie liber, sa simta ca traieste. O fi intrat in criza varstei de mijloc... nu stiu. Tot ce stiu este ca sunt sfasiata de durere. Mi-a spus ca deja isi cauta chirie si ca in maxim 2 saptamani va pleca. 

[blue_starr]

Ma alatur si eu voua mama singura cu o fetita de aproape 3 ani si cu o poveste dureroasa in spate. Pe fata mea o cheama alexandra eleonora maria, pe mine isabelle si am 25 de ani.

[emanouela]

Un singur sfat am pt mamele care se considera singure....acela de a nu-si mai repeta ca sunt singure pt ca nu sunt, niciodata nu veti fi. Acceptati situatia si vedeti viitorul, nu va mai agatati de trecut tanjind dupa el.

[Adde2510]

Mamici singure cu bebelusi cum va descurcati? Sau cum v-ati descurcat? 

 

Eu am fost singura pe toata perioada sarcinii, apoi am nascut prematur, iar acum bebe are 3 luni jumate (baietel). In curand o sa ma mut singura si mi se pare tare greu :( Sunt obosita, destul de deprimata, indemnizatia nu mai intra odata... Plus ca am o mare nesiguranta, mi-e teama de raceli, nu stiu cum sa-i fac diversificarea etc.