7 sfaturi pentru mame singure
#71
Postat 17 martie 2013 - 03:18
Nu ne mai intelegeam deloc,ieseau discutii din orice,nu ne mai placea nimic unul la celalalt,ne-am instrainat complet dupa nasterea fetitelor.
Sunt momente cand imi vine sa iar altele cand imi zic ca e mai bine asa.
Oricum este prezent chiar daca nu mai doarme acasa,vine aproape zilnic sa vada fetitele,cumpara tot ceea ce trebuie pentru noi.
C'est la vie...ne-am neglijat si iata unde s-a ajuns.
Eu ocupata cu cresterea fetitelor,el cu munca.
#72
Postat 22 martie 2013 - 12:49
1.parintii mei au divortat cnd eram eu de 9 ani si suntem 3 fete (eu sunt cea mai mare)nu i-a fost usor deloc mamei.Eu eram mare si a trebuit sa preiau o parte din sarcinile ei (ea muncea un 3 schimburi).Nu mi-a fost usor dar intr-o zi a intrat in viata noastra TATA(ca asa il numim)si chiar daca ea avea 3 copii si el nu a mai fost casatorit el si-a asumat aceasta responsabilitate .Ne-a crescut ca pe ai lui si ne iubeste la fel de mult .Pt noi el e tata .Deci sa nu va pierdeti speranta si sa stiti ca acolo undeva e cineva care va va iubi copii mai mult decat celalalt .
2.Pt ca e la subiect va cer parerea.Dupa cum am spus suntem 3 surori (eu cea mai mare)din care 2 casatorite si cu copiii casnicii ok.Sora mea de 30 de ani isi doreste fff mult un copil .Are o relatie de 5 ani acum (amandoi sunt divortati fara copii)dar el tot amana casatoria.Ea e hotarata sa faca un copil chiar si asa dar marea mea temere e ca va pati asa cum povesteati voi ,el va pleca si v-a ramane singura.Ei sunt stabiliti afara asa ca nu are nici sprijinul familiei in caz de despartire .VA ROG dati-mi un sfat din experienta voastra pt ca ea astepta de la mine ,fiind cea mare ,o indrumare
#73
Postat 22 martie 2013 - 19:03
-daca el amana casatoria poate ca nu se simte pregatit pentru o asa mare responsabilitate,dar important de stiut este daca o iubeste intr-adevar,caci la o adica nu un act te tine impreuna,s-au despartit altii si fiind casatoriti.
-daca el o iubeste cu adevarat si isi doreste sa aiba si un copil de la ea,totul e ok,daca isi doreste numai ea un copil de la el cu orice pret nu este bine deloc.
Eu sunt momentan in Italia si eu sunt singura aici,fara nici un sprijin si asa cum ai citit ne-am despartit,nefiind casatoriti si chiar daca avem 2 copii.
El ma acuza ca l-am neglijat,eu il acuz ca nu ma ajuta cu copiii,deci faptul de a fi casatorit sau nu nu cred ca conteaza prea mult(si el a fost impotriva casatoriei noastre,eu mi-am dorit mereu sa ne casatorim,macar la primarie).
Revenind la sora ta eu cred ca e extrem de important faptul ca el sa o iubeasca si daca isi doresc amandoi un copil e foarte bine,poate se vor casatori pe parcurs.
Sa nu faca un copil cu ele doar pentru ca asa vrea ea,caci va fi intr-adevar rau,nu poti obliga un om sa devina tata daca nu simte acest lucru.
Aici este o emisiune la tv italiana,se cheama Forum,este un tribunal public si pot sa iti spun ca sunt foarte multe cazuri de barbati care isi dau in judecata sotiile sau iubitele ptr.faptul ca au tinut mortis sa faca un copil cu ei chiar daca ei nu vroiau si bineinteles ca a intervenit si despartirea.
Noi doi ne-am iubit foarte mult si ne-am dorit la fel de mult un copil,au venit doi,totul bine si frumos dar poate ca nu am fost destul de uniti si pregatiti pentru asta,altfel nu imi explic cum de s-a rupt totul(din partea lui,caci eu l-as primi si maine acasa).
Un copil este o responsabilitate enorma,nici eu nu m-am gandit inainte foarte bine la asta,ne doream foarte mult un copil,acum insa imi dau seama ca este o responsabilitate pe care ne-am luat-o pentru toaya viata.
#74
Postat 22 martie 2013 - 22:34
#75
Postat 23 martie 2013 - 17:52
Au trecut amandoi prin experiente neplacute asa ca eu cred ca stiu ceea ce vor,daca isi doresc un copil sa il faca,parerea mea,iar casatoria sa o faca numai daca simt acest lucru.
E doar parerea mea,acum nici nu cred ca sunt in masura sa dau sfaturi desi am trecut si eu prin destule pana acum.
#76
Postat 24 aprilie 2013 - 23:55
Din pacate, hop si eu aici.. Dupa o relatie de 1 an, prietenul meu ma tot batea la cap ca vrea un copil.. mie imi placea ideea dar nu eram 100% sigura. Nu am vrut sa ma casatoresc pt ca nu cred intr-un act si bine am facut. Am tot incercat noi sa raman insarcinata si nu reuseam, tin minte ca intr-un moment vroia sa ma trimita la medic sa vada ce se intampla, dar intre timp am ramas.. In perioada aia el era in constanta si eu in bucuresti. Il sun si ii zic vestea cea mare, conversatia a fost exact asta, nu o pot uita "buna, ce faci? bla bla bla, iti dau o veste: o sa avem un bebe" dupa care a urmat "un moment de reculegere" cam 1min si intr-un final isi face curaj sa zica "IMI ESTE FRICA" am crezut ca intru in pamant, nu stiam ce sa mai fac/zic.. in fine, a incetat sa-mi mai raspunda la telefon, toata perioada sarcinii am fost singura, lucru pe care nu-l doresc nimanui mi se pare cel mai crud lucru care i se poate intampla unei femei, sa fie insarcinata pt prima oara si sa treaca singura prin asta. Tin minte ca ma apuca disperarea, nu stiam ce sa mai fac, nu ma puteam bucura deloc, asta e, a trecut..
Acum bebe a crescut mare, are 3 ani, sanatos, frumos.. Dar simt ca greul de acum incepe. De cateva zile a incepu sa ma intrebe unde e tatii? cand vine tatii? vreau la tatii? mi se rupe sufletul cand ies cu el in parc si il vad cum se uita la alti copii cum se joaca cu tatii lor, simt ca inebunesc.. Cred ca am nevoie de un psihiatru.
#77
Postat 16 august 2013 - 18:31
Se pare ca in maxim 2 saptamani voi deveni si eu o mamica singura. Inca sunt in stare de soc. Nu aveam noi o relatie perfecta, dar la divort nu ma asteptam dupa 13 ani de casatorie. Totul a inceput acum 7-8 luni, cand si-a schimbat locul de munca. Are acum in anturaj numai baieti tineri, de 20-24 ani, care n-au responsabilitati. Omul caruia ii spuneam sot pana de curand a devenit treptat insetat de libertate si i se pare o povara prea grea casnicia cu grijile ei cotidiene si cresterea celor doi copilasi. Astazi mi-a spus ca vrea sa fie liber, sa simta ca traieste. O fi intrat in criza varstei de mijloc... nu stiu. Tot ce stiu este ca sunt sfasiata de durere. Mi-a spus ca deja isi cauta chirie si ca in maxim 2 saptamani va pleca.
#78
Postat 17 august 2013 - 12:11
Ma alatur si eu voua mama singura cu o fetita de aproape 3 ani si cu o poveste dureroasa in spate. Pe fata mea o cheama alexandra eleonora maria, pe mine isabelle si am 25 de ani.
#79
Postat 17 august 2013 - 13:13
Un singur sfat am pt mamele care se considera singure....acela de a nu-si mai repeta ca sunt singure pt ca nu sunt, niciodata nu veti fi. Acceptati situatia si vedeti viitorul, nu va mai agatati de trecut tanjind dupa el.
#80
Postat 06 septembrie 2013 - 16:24
Mamici singure cu bebelusi cum va descurcati? Sau cum v-ati descurcat?
Eu am fost singura pe toata perioada sarcinii, apoi am nascut prematur, iar acum bebe are 3 luni jumate (baietel). In curand o sa ma mut singura si mi se pare tare greu :( Sunt obosita, destul de deprimata, indemnizatia nu mai intra odata... Plus ca am o mare nesiguranta, mi-e teama de raceli, nu stiu cum sa-i fac diversificarea etc.