05.06…07…08 sau “Povestea Iasminutei”

05.06…07…08 sau “Povestea Iasminutei”

Trecusera cam 7 zile de cand viata mi se schimbase, universul meu capatase o alta dimensiune pe care inca nu o constientizam decat cand ma uitam in ochii Ei. Intr-o pauza de alaptat, intinsa in pat in timp ce Ea dormea, incep sa mi se invarta rotitzele. Intotdeauna am facut asocieri cu cifre. Incerc acum sa astern pe hartie ce a iesit…

File din « Jurnalul unei familii fericite »

05.07.07 – un DA raspicat si innecat in lacrimi de fericire si emotie…si relatia noastra de peste 5 ani capata un sens. O hartie trebuia sa certifice asta ?! Clar nu, insa DA-ul trebuia rostit si cu voce tare !

07.07.07 – o nunta ca-n povesti…asa ni s-a spus de catre toti invitatii, urmare a unei slujbe emotionante al carui punct culminant (punerea cununiilor) s-a intamplat fix la ora 7 pm, fara ca noi sa fi premeditat ceva.

A urmat o luna de miere ca-n povesti, iar camera din castelul in care am stat va ramane locul nostru de suflet.

Ne-am intors apoi la rutina noastra, insa cu un plan secret in minte: sa facem un bebe mic! O buburuza mica, mititica care sa ne semene!

In septembrie am demarat planul bebe…in 19.10 ma uitam la primul test de sarcina si spuneam ca e sigur o greseala, ar fi prea frumos sa fie adevarat. Si a urmat inca un test si inca unul si inca unul…Parinti nebuni! S-a intamplat pur si simplu, ca si cum acest copil abia astepta sa apara in viata noastra.

Sarcina a fost usoara, neplacerile inerente…insa minore. Nu prea am stiut ce-s greturile, arsurile, picioarele umflate sau…poftele…desi ma alintam eu la capitolul asta!

Imi amintesc prima ecografie…cand ni s-a spus scurt: «Sex, probabil feminin!» Era in saptamana 11 de sarcina si deci era «probabil»…instantaneu mi-au dat lacrimile si nu le-am mai putut opri mult timp dupa ce am iesit din cabinet! Pluteam amandoi…era ce ne-am dorit in secret. Eu spuneam tuturor ca vreau baiat, pentru ca vroiam apoi o fetitza de care fratiorul ei sa aiba grija. Ei uite ca a venit ea prima, sa ii asigure pe mami si pe tati ca o au…fratiorul mai incolo!

Imi mai amintesc si prima Ei miscare…9 februarie! Pluteam de fericire…bebele meu imi da semne ca e acolo si e fericit!

Eu am avut o relatie cu Iasmina inca dinainte de a se naste. Ii puneam zilnic muzica, ii citeam povesti, mergeam la sport cu ea si la gimnastica acvatica…eram o echipa!

03.06.08 – controlul de 38 de saptamani. Concluzia…mai avem pana nastem. Nici bebe, nici mami nu sunt pregatite!

04.06.08 – ma trezesc dupa o noapte nedormita…de grija ca eu o sa nasc si nu i-am calcat nici o hainuta puiului meu. Efectiv nu am putut dormi cu gandul la asta. M-am zvarcolit toata noaptea.

Scriu pe forum «De azi o sa ma alint, nu mai fac nimic, trandavesc! Asta dupa ce calc…Pe seara liniste si pace + plimbare cu sotul!...Asta mi-am propus pentru serilele care au ramas pana la marea intalnire cu dra noastra!»

Si am inceput sa calc…si era cald si eu calcam si ma incapatanam sa calc…spre disperarea tuturor nu vroiam sa ma opresc…eu calcam! Nu intelegeam ce nu inteleg (sotul si mama): Eu nu am hainele lui bebe calcate! E grav!…Daca nasc?!

05.06.08 – ora 01.00. Eram in pat (la ordinele exprese ale sotului sa las calcatul ala o data si sa merg sa dorm)…el lucra la calculator pentru a doua zi. La un moment dat ma ridic sa merg la toaleta…simt tamponul imbibat…zic…«ei, caldura mare, transpiratie pe masura». Ma opresc pe marginea patului si controlez…woops, e prea mult ca sa fie doar transpiratie…si ma ia instant transpiratia!!

Merg spre birou si cu o voce pierita (care se vroia calma) ii spun sotului ca eu cred ca trebuie sa mergem la spital…evident nu ma crede. Nu e nici un lichid amniotic ala…ii explic, ii exemplific…nu si nu! O sa mergem aiurea la spital ca o sa ne trimita SIGUR acasa! Ii reamintesc informatiile de la cursurile de puericultura unde fusesem si ii mai exemplific o data. Mda…il conving! De aici si pana la a incepe agitatia a fost doar un pas.

Ce a urmat imi amintesc perfect…tot schimbam tampoanele, al meu sot era agitat sa puna in bagajul de spital ultimele lucruri…hainutzele CALCATE ale lui bebe. Eu imi fac manichiura…ca deh, aveam o problema…el umbla haotic dintr-o camera in alta si le tot lua la rand nestiind ce cauta…l-am intrebat la un moment dat ce cauta in camara, a zis ca nu stie exact! Am pus la sterilizat biberon si pompa de san…i-am dat instructiunile si lui. I-am povestit despre ceaiurile de lactatie pe care sa mi le aduca. El ma tot intreba daca am contractii, eu nimic!

Decidem pana la urma sa sunam la spital…eu nu si nu ca eu nu merg ca nu am chef sa stau cu orele pe acolo. Sa asteptam contractiile regulate la 10 min.

Pana la urma faptul ca lichidul era sangeriu m-a speriat si am zis ca merg…ceea ce a zis si vocea adormita de la telefon a moasei pe care o trezisem din somn! Chemam in final taxiul…pe la 2.30!

In taxi il intreb la un moment dat pe-al meu sot: Ce data este azi? El zice 05.06.08...si-i zic: Stii, ma uitam pe calendar mai demult si ma gandeam ce data frumoasa, cifrele una dupa alta! Mai lipseste 7 al nostru...si uite ca si bebe gandeste ca mine!

La ora 3…intram in spital…eu relaxata, tinand o plasa in mana si geanta pe umar…sotul terminat…portarul perplex dupa afirmatia mea: « Merg la maternitate sa ma internez. Nasc.» Nu aveam nici pe naiba…singura mea grija sa tina tamponul, sa nu ud pantalonii.

Distractiv a fost cand am ajuns si ne-au intrebat daca nu venim din Bucuresti…sunasem la 1 ajunsesem la 3! Controlul de rigoare…concluzia daramatoare: «Col lung, inchis. Contractii zero (m-au pus la un monitor sa verifice daca aveam contractii si sa vada cum respira bebe). Veti sta la noi muuuuuuult si bine! Pe de alta parte, nu ne apucam sa declansam nimic (perfuzii cu occitocina, calciu, etc) pentru ca nu trezim ditamai dom’ profesor (medicul meu) din somn la ora 3!»

Zic bine…start la masaj sa provocam contractiile alea ca eu nu nasc prin cezariana nici moarta!

Sa explicitez: masajul asta este un masaj facut pe langa tendonul lui Ahile, intr-un anumit sens. Pont primit la un curs de la un kinetoterapeut!

S-au distrat asistentele de acolo, s-a distrat medicul de garda…eu nasteam, dar n-aveam nimic! Asta nu prevestea un travaliu scurt… «mai vedem noi cat de vesela o sa fiti peste cateva ore»! Eu si sotul continuam cu masajul, mai aparea cate o contractie…nu durea mai deloc…dar nu erau deloc regulate! Si uite asa se face ora 6…se schimba tura…pleaca asistenta super draguta de peste noapte, sotul este dat afara…mi se face un calciu injectabil si asteptam…!

In tot timpul acesta eram monitorizata si auzeam clar inimioara lui bebe mic! Pluteam de fericire…si ii vorbeam incet (oricum eram numai eu pe acolo…nu mai nastea nimeni). Ii spuneam asa: «Mami, ti-am tot spus ca o sa te anunt eu cand trebuie sa iesi sa ne cunosti, ei uite acum e momentul. Tu si cu mami faci o echipa asa ca hai puiul meu, lupta-te si tu, se lupta si mami si hai sa ne cunosti!»

Cu tot calciul…contractii slabe si neregulate…se trece la perfuzie cu occitocina. Intre timp apare si medicul meu pe la ora 8. Control si concluzie la fel de daramatoare: col foarte putin deschis si lung…mai dureaza muuuuuult si bine! Faptul ca membranele se rupsesera in urma cu 7 ore nu era ok…nu se putea astepta la nesfarsit nasterea!

Eu, ingrozita de cezariana ma uitam la picurator si ma rugam sa apara o data contractiile. Erau ele, dar eu habar n-aveam ca nu durea cine stie ce…si moasa imi spunea ca alea nu erau contractii productive! Vedea ea pe monitor intensitatea lor!

Oooooffffffff! Continui sa ma masez singura la picior!

Pe la ora 9.30 imi pierd rabdarea! Bebe incapatanat, corpul meu si mai incapatanat…de ce nu se intetesc contractiile alea????????

Ii spun moasei ca eu vreau sa ma ridic (invatasem la cursuri ca gravitatia ajuta, nu e bine sa stai la orizontala!).

Moasa perplexa: Pai si unde sa plecati ca aveti perfuzie?!

Eu: Pai plec cu ea cu tot. Vreau sa merg la sotul meu, pe hol!

Moasa: Nu se poate cu perfuzia. Vi-o scot, mergeti, va intoarceti si o reluam!

Eu: Bine si asa!

Si merg! Toata lumea isi facea cruce!! Femeie nebuna…naste si ea umbla pe holuri…ajung la al meu sot fericita ca-l vad, el terminat de emotie. Si stam la taclale si vorbesc si la telefon cu mama…si mai terminata…(familia am anuntat-o pe la 7.30…i-am bulversat complet, nu vroiam sa-i bulversez chiar noaptea la 3, i-am lasat sa doarma)…tuturor le zic ca dureaza muuuuuult si bine! Mai aveam o contractie, mai facea sotul masaj la spate unde invatasem ca ajuta la alinarea durerii, mai vorbeam putin!

Pe la ora 10.00…zic hai ca merg inapoi sa-mi mai puna perfuzia sa nu se duca efectul.

Ma asez in pat cuminte, ma conecteaza iar la monitor sa aud o inimioara mica, ma conecteaza la perfuzii.

Contractiile se indesesc si incep sa doara! Pe la 10.30 incepe balul…doare, dooare, dooooare…tot schimb SMS-uri cu sotul…pe contractie eu ma ridicam in picioare, stateam atarnata de suportul perfuziei…ma chirceam…trecea contractia ma asezam in pat sa ma odihnesc sa prind puteri. Nu m-a invatat nimeni asta…asa simteam eu ca trebuie sa fac. Eram fixata cu ochii pe un ceas din peretele de vizavi de patul meu. Numaram minutele dintre contractii si durata unei contractii!

Moasa venea si statea langa mine, dar nu zicea nimic. Stana de piatra…si doar ii dadusem spaga! O mai intrebam eu cat de mari sunt contractiile si ea spunea ca intensitatea actuala e maxima, dar o sa se mai indeseasca!

Pe la 10.50 se ingroasa gluma! Nu ma mai pot ridica din pat…pe contractie gem putin si ma uit ingrozita la ceas cat de mult dureaza una si cat de dese sunt si imi dau seama ca e de rau daca-i asa cum zice moasa! Si doar e moasa! Stie ea mai bine, nu???

In camerele de alaturi alte mamici…urmau sa nasca prin cezariana. Deci liniste si pace…numai eu raman in durerea mea!

La un moment dat vine o alta moasa si ii zice moasei mele…«Toata lumea naste cu cezariana azi. Numai doamna saraca, persevereaza! Macar sa ajunga la dilatatie 4 sa-i poata monta o epidurala ca uite ce se chinuie!» Eu distrusa zic: «Cat credeti ca mai e dilatatia…?» Moasa mea: «Pai in ritmul asta…daca ati ajuns la 3 e mare lucru si inainteaza cu 1 cm pe ora de obicei…».

Imi vine sa ma impusc…era ora 11.15. Imi spun ca eu clar nu rezist cu asa dureri atatea ore…simteam cum lesin de durere pe contractie! Imi amintesc si acum ultimul SMS catre al meu sot: «Nu mai pot! Nu mai pot! Nu mai pot!»

Cert este ca, dupa atatea «incurajari» din partea moasei eram si eu convinsa ca mai dureaza! Pe de alta parte, eu de pe la ora 11.00 simteam ca parca as impinge!...Stiam ce inseamna, insa nu-mi venea sa cred.

La ora 11.20 am deschis in sfarsit gura: «Sa vina cineva sa ma controleze! Mie imi vine sa imping!». Moasa sceptica: «Nu se poate! Asta ar insemna ca nasteti si nu se poate!». Eu: « Ba da, se poate ! Sa vina cineva! Acum!!»

Apare dom’ profesor…si mai sceptic: «Hai pe masa sa vedem!» Ce sa vada…ca se albeste…«Dilatatie 10! Naste!!»...

Eu incep sa rad…nu-mi vine sa cred! Il pun sa repete…nasc! Uraaaaaa! Fara epidurala! Uraaaaa!!!!!! Vine bebe!!

Imediat a inceput o super agitatie…alergau de nebuni pe hol sa gaseasca neonatologul, sa apara asistentele de rigoare, alt medic care sa se ocupe de cusatura, etc!

In tot timpul asta eu urlam «Imi vine sa imping!!» Toata lumea: « Nuuuu! Mai asteptati putin…!»

Am rugat asistenta sa mearga sa-mi cheme sotul…alta faza distractiva pe care mi-a povestit-o el ulterior: Era pe holul mare al spitalului si asistenta ii striga din usa maternitatii: "Haideti ca va naste sotia"! La care al meu sot se uita peste umar sa vada cine e fericitul…cand isi da seama ca in spatele lui nu-i nimeni si cu el vorbise, ramane nauc! Nici nu a realizat cand l-au echipat cu halat, pantaloni si masca…nici nu si-a dat seama ce i se intampla! M-am linistit instantaneu cand a venit langa mine…eram buimaci amandoi si tot repetam: Vine bebe, vine bebe !

A fost nevoie de 4 contractii, am impins de 2-3 ori pe contractie…Sotul ma sustinea cand ma ridicam, asistenta era fascinata: "Uite ce echipa fac, se vede ca au facut cursuri Lamaze!"

Ora 11.50…aud cel mai dulce plans si timpul se opreste in loc!

In momentul in care mi-au pus-o pe piept…dupa ce au curatat-o, masurat-o, infasat-o…tace! Se uita la mine si tace! Eu la ea…si tac! Nici sa plang nu puteam. Parca mi-era frica sa vorbesc sa nu cumva sa rup vraja momentului…sa nu cumva sa ma trezesc…sa nu cumva sa fi fost doar un vis!

Ei bine, nu a fost sau daca este…eu il traiesc in continuare si nu vreau sa se termine niciodata!

Iata ce am scris in 11.06 pe forum…si ce simt si acum:

"PLUTESC, SUNT CEA MAI FERICITA FEMEIE DIN LUME!! Nu mi-am revenit inca din "soc"...ma uit la ea: O ADOR, O IUBESC mai mult decat pot descrie toate cuvintele din lumea asta! Este efectiv sufletul nostru!

Plang de fericire, ridic ochii spre cer si-i multumesc lui Dumnezeu pentru ce comoara ne-a dat!"

Semnat,

Mamica Iasminutzei…minunea noastra nascuta in ziua de Inaltare !

Cat de maaaare sunt!!