Andrei, sufletelul nostru curat!

M-am hotarat in cele din urma sa scriu povestea nasterii minunii din viata noastra care ne-a schimbat viata!

Totul a inceput intr-o zi frumoasa de ianuarie, cand, dupa mai multe luni de incercari nereusite, un test de sarcina, si singurul pe care l-am mai facut, s-a pozitivat! Eram insarcinata, asta era o certitudine care m-a facut sa tremur din tot corpul si sa imi fac sperante, sa imi construiesc vise. Urma sa devin mamica! Doamne cum suna!!! Simt cum tresalt de fericire. numai cand ma gandesc.
Dupa o odisee mai mult decat minunata, alaturi de multe suflete curate si inimoase de la odiseea de septembrie-octombrie 2007 pentru care ma inclin in fata lor si de la care am invatat extraordinar de multe lucruri noi, a sosit si ziua mult asteptata, ziua nasterii.
Ajunsesem deja in saptamana 41 si eram in ziua cu nr 3 cand m-am trezit cu usoare contractii. A plecat Mihai la birou iar eu in gluma-i spuneam: daca devin regulate te sun sa vii acasa. Tot speram ca micutul nostru mult asteptat isi va face in sfarsit aparitia. Asa a si fost. Au inceput contractii din 15 in 15 minute, intervalul intre ele s-a scurtat in cateva ore, astfel ca in jurul pranzului devenisera deja dureroase incat a trebuit sa sun sotul si sa il chem sa imi fie alaturi. Am sunat-o pe Ana, prietena noastra de familie care este si moasa, si ne-a spus ca atunci cand contractiile ajung sa fie din 5 in 5 minute, sa sunam la spital si sa-i anuntam ca ajungem la ei. Zis si facut. Am ajuns la spital si dupa ce m-a consultat moasa care era de garda, a constatat ca aveam dilatatie 3 si ca aveam 2 variante: fie sa ma interneze si sa raman la spital pana nasc, fie sa merg acasa sa ma relaxez, daca se poate spune asa, si cand contractiile vor fi la interval de 2 minute, sa ma intorc la spital. Bineinteles ca am ales varianta sa merg acasa si sa revin. Dupa numai o ora, contractiile au ajuns sa fie la 2 minute, am ajuns la spital, m-au internat si cazat intr-o camera f bine dotata si de-acum eram in asteptarea lui Andrei. Contractiile au inceput sa fie din ce in ce mai dureroase si mai insuportabile.Numai Dumnezeu a facut sa fie de servici o moasa tanara cu suflet mare, pe nume Steinna, careia-i voi fi vesnic recunoascatoare, care m-a ajutat enorm. Cand a vazut ca nici masca de oxigen, pe care o facusem de-acum prietena mea la orice contractie aparea, nu mai facea fata, s-a oferit sa imi faca acupunctura, spunandu-mi ca de cele mai multe ori ajuta sa cedeze durerea, ca acele respective impiedica durerea sa mai ajunga la creier. Si cum dr. care trebuia sa imi faca anestezia epidurala era la o alta pacienta intr-o alta sectie si nu mai aparea, in cele din urma am acceptat. Asa ca, Steinna s-a apucat de mine si mi-a infipt cateva ace in mijloc si unul in cap, iar in cateva secunde durerea deja cedase simtitor. Deja ma simteam mult mai bine, deja puteam sa respir fara masca de oxigen. Apare si doctorul cam dupa o jumatate de ora, imi face anestezia si de aici totul devine floare la ureche. Deja aveam dilatatie 6 iar Steinna imi spune ca mai am foarte putin si mogaldeata din burtica va fi langa noi.
Se termina tura de lucru a Steinnei si, surpriza, apare chiar Anita sa ma ajute sa nasc. Eram in culmea fericirii, durere nu mai simteam absolut deloc. Mi-am adunat toate puterile si dupa cateva contractii mai puternice, pe care eu nu le simteam dar pe care Ana le vedea pe monitor, aveam sa aud pentru prima data plansul delicat al lui Andrei, micutul nostru cu ochisorii negrii si atat de mult perisor la fel de negru. Era minunat. Plin de viata, nedumerit parca de ce i se intampla, isi sugea manutele si statea cu ochisorii larg deschisi ascultand ce se intampla in jurul lui. Devenisem mamica! Era cel mai frumos sentiment care ma cuprindea si care ma facuse cel mai fericit om de pe planeta! Nimic insa nu avea sa prevesteasca ce urma sa se intample. [:(]

In aceeasi zi, pe 26 septembrie, la orele 16 am fost externati si am plecat acasa cu Andrei, dupa ce, medicii de garda l-au verificat, testat si controlat si au dat verdictul ca este ok.
Am ajuns acasa si am inceput sa ne organizam, eu si sotul, sa ne facem curaj sa manevram micuta fiinta care de acum avea sa ne schimbe viata definitiv. In noaptea care a urmat, Andrei a stat mai toata noaptea la san pentru ca nu se satura. Nici eu nu aveam lapte, e clar ca la inceput este doar colostrul care curge si in cantitati foarte mici, iar el sugea incontinuu, asta era singurul lucru care il calma si il facea sa atipeasca. Se face dimineata si observ ca Andrei este adormit si molesit. Il las sa doarma in ideea ca toata noaptea s-a agitat si a tot supt iar asta probabil l-a epuizat. Doarme 3 ore legate, incerc sa il trezesc dar el e tot adormit. O sunam pe Ana care vine sa il vada si sa il consulte. Dupa mai multe tentative de a-l trezi, il infasam si il punem inapoi in patut si il lasam sa mai doarma vreo ora dupa care, daca nu se trezeste, sa o sunam din nou. Andrei se trezeste de data asta dar in hohote de plans. Plange si nimic nu il calmeaza, nici macar sanul, la care il pun si adoarme. Mihai pleaca sa ia masina de la revizie iar eu raman singura cu Andrei. Dupa nici 10 minute, micutul se trezeste din nou in hohote de plans, reusesc sa il calmez si observ ca este din nou moale, numai ca de data asta observ si o oarecare paloare a fetei, spre galbui, ma duc cu el la fereastra si vad cum manutele devin violete la culoare, el se ingalbeneste parca tot mai tare, da ochii peste cap si nu mai respira. Simt ca mi se taie picioarele, incerc din rasputeri sa il trezesc, il sarut vorbesc cu el, incept sa-i suflu aer si dupa cateva secunde incepe sa respire tragand aer adanc, insa este tot cu ochii inchisi si letargic. Nu stiu de unde am putere si pun mana pe tel si il sun pe Mihai care incearca sa ma calmeze spunand ca nu are nimic Andrei doar ca este somnoros. Dar eu care am vazut moartea cu ochii insist sa vina mai repede acasa si sa o sune pe drum pe Ana ca sa castigam timp si sa aiba ea timp sa ajunga la noi. Ajunge Mihai acasa si pana vine si Ana, Andrei mai are o criza ca cea descrisa mai sus, care ne ingheata pe amandoi de aceasta data. E clar ca ceva este in neregula. Ajunge Ana si il consulta iar, timp in care Andrei are al treilea episod urat in urma caruia, corpul lui cel mic capata o miscare neregulata. Se zdruncina din toate incheieturile ca si cand ar fi plans cu suspine si tremura la intervale regulate de timp. Acesta este momentul in care Ana spune ca ceva e in neregula si trebuie sa mergem imediat la spital. Ajunsi aici, ea il ia pe Andrei si intram sa il consulte medicii. Toata lumea este serioasa,nimeni nu intelege ce se intampla si dupa cateva minute in care-i verifica puls, temperatura, respiratie, o dr verifica glicemia si descopera ca aceasta este 0,6. FFF mica. Andrei avusese o scadere de zahar din sange, din motive necunoscute. Au inceput sa ne explice ca fiecare copil se naste cu un strat de grasime in spate, la ceafa care ii ajuta sa traiasca, fara a fi hraniti, 48 de ore, si ca probabil el nu a avut acest strat de grasime sau a fost foarte mic. Asadar in noaptea in care el a supt, a obosit foarte tare si asta a dus la scaderea zaharului din sange.
Au reglat glicemia dar pentru ca spasmele nu au cedat, au hotarat sa il tina sub observatie peste noapte, la terapie intensiva. Am ramas si noi cu el impietriti de ce ni se intampla.
A doua zi eram convinsi ca il vom lua acasa si totul se va termina cu bine. Dar nu a fost sa fie asa. A doua zi am aflat ca Andrei are in continuare spasme chiar daca glicemia s-a reglat si este constanta si au hotarat sa il pastreze sub observatie si sa faca investigatii, sa vedem care este cauza care determina aparitia acestor spasme. I-au dat o "cutiuta" la terapie intensiva, in care a fost pus si conectat la nenumarate aparate. I s-au facut investigatii de la A-Z, tomografii, rezonanta magnetica, EEG, i-au luat lichid din coloana vertebrala si au trimis in Danemarka la analize sa verifica daca este vreo proble

Numai o mama care a trecut printr-o asemenea incercare poate pretinde ca va intelege suferinta. Norocoasele cu bebelusi sanatosi nu pot decat sa incerce sa-si imagineze, dar pot sa fie cu tot sufletul alaturi de voi si sa se roage pentru sanatatea lui Andrei. Asa ca trimitem catre voi gandurile noastre calde si ne rugam pentru Andrei si parintii lui. Sa dispara cat mai repede spasmele si sa se incheie definitiv aceasta problema, iar voi, parintii atat de mult incercati, sa va bucurati de copilul vostru sanatos, fericirea pe care v-o va aduce fiecare clipa petrecuta alaturi de el sa stearga incet-incet din memoria voastra durerea amintirii cosmarului pe care l-ati trait.

Luy, fericita mamica de [bibe] Maria Teodora [il]