308 raspunsuri la acest subiect

[Michelle81]

Remaliss-cum sa ne suparam ca poti scrie numei seara?In nici un caz.Imi pare bine ca ti-a revenit speranta,ca gandesti putin mai optimsit.Aici sunt numai fete bune care inteleg aceasta durere si care fac totul sa mearga mai departe!Sa stii ca ai dreptate puterea este numai a lui Dumnezeu iar noi suntem neputinciosi in fata Lui.eu am trecut printr-un avort spontan in 2005(prima sarcina)si am suferit atat de mult incat nu am cuvinte,apoi cand imi recapatasem curajul si speranta am incercat din nou anul trecut insa din nou un "soc ne-a lovit!La 17 saptamani ne-a spus ac fetita are hidrocefalie ca nu are sanse si trebuie sa fac intrerupere,si uite asa din saptamana 17 pana in saptamana 24 am umblt numai pe la medici in speranta ca totul va fii bine(amniocenteza,RMN) dar din pacate am fost nevoita sa nasc pe 26 octombrie 2006 o fetita de 780 de grame,Katharina...Nu pot sa iti spun ce a insemnat pentru mine so sotul meu,a fost INGROZITOR sa-mi vad fetita fara suflare si sa nu pot face nimik....Nu ma mai intind ca sa se nu supere fetele ca repet din nou povestea mea dar vreau sa iti spun ca multe au fost momemetele in care am vrut sa renunt la TOT,nu m-a mai interesat nimik,cand durerea parea atat de puternica incat credeam ca nu ami piot trai asa,dar cu sjutorul fetelor de aici,a sotului uite ca incerc acum din nou bineinteles cu o frica imensa pentru ca exista sansa sa se repete si la urmatoarea sarcina...Cand am decis sa incercam din nou(numai cu ajutorul fetelor de aici am reusit)a fost pas destul de mare zic eu...Ne ramane doar sa speram ca Dumnezeu nu ne va lasa asa si ne va ajuta sa ne tinem copilasul sanatos in brate!Sper ca nu te-am plictisit...

[Michelle81]

Äle-nu am putut sa ma abtin sa nu plang cititnd prin ceea ce ai trecut...nu am cuvinte!Probabil nu vrei sa auzi asta dar sa stii ca imi pare foarte rau!!!Este atat de dureros....Sunt aici impreuna cu fetele alaturi de tine si sper sa te simti mai bine,psihic si fizic si sa reusesti sa treci peste asta!Nu mai inteleg de ce de ce trebuie sa trebuie sa trecem prin asa ceva???te imbratisez cu mult drag!!!Nu iti scriu prea mult pentru ca m-a intristat atat ceea ce ai scris incat nu mai am cuvinte,nimik...

[remaliss]

Nu pot sa zic decat ca imi pare foarte rau !!! M-am trezit cu lacrimi in ochi citind prin ce experiente au trecut Michelle si Ale!! Offffffff, e nedrept!! Din pacate stam neputincioase in fata unei astfel de tragedii! Nu acuzam pe nimeni, pentru ca nimeni nu se face vinovat de astfel de traume! In perioada cand aveam si eu hemoragie si stiam incotro ma indrept (chiar si cu tratamentul de sustinere), ma rugam la Dumnezeu, ca in cazul in care finalitatea e doar una, sa nu fiu in situatia de a alege noi soarta copilasului, sa o faca El!! Ma gandeam cu stupoare la acest gand! Au fost 2 saptamani de chin fizic, urmat imediat de unul emotional si psihic!! Dar, sper intr-o minune si am credinta ca se va intampla, chiar daca sunt putin speriata de varsta...
Va pup si sa aveti o minivacanta reusita!

Remaliss

[IreneCAM]

Dragele mele, saptamana asta am fost f ocupata la serviciu si nu am mai scris, dar de citit v-am citit in fiecare seara. Nici nu stiu cu ce sa incep...

ALE, stiu ca nimic nu te poate consola, dar vreau sa stii ca suntem aici pt tine, oricand. Ma rog pentru tine, sa te refaci fizic si sa ai puterea de a face fata durerii sufletesti enorme. Nimic nu poate alina chinul de a pierde un ingeras, un sufletel pe care il doresti din toata inima. Doar tu poti gasi in tine forta de a nu ceda in fata sortii care e uneori de o cruzime de neinteles. Nu vreau sa spun mai multe, ca sa nu-ti mai rascolesc durerea. Te imbratisez si ma rog pentru tine.

MICHELLE, ma bucur sa vad ca esti optimista si curajoasa, bravo, stiam eu ca esti o invingatoare! Iti tin pumnii mult, mult pt a doua liniuta, si sper sa se intample asta cat mai curand

CRISTINA_ANA, f bine ca te-a certat doctorul!! Acum stai linistitta in pat, ok??

MSEMCU, PEPSI, CRISTINA26[pup]

TEO2, CATTY, sper ca sunteti bine

REMALISS, poti intra oricand sa vorbim. Cred ca oricat de ocupate am fi si oricat de multe probleme am avea, aici intram totdeauna atunci cand vrem sa ne mai odihnim sufletele, sa fim putin incurajate, sa gasim putina speranta. Fetele de aici sunt printre putinele persoane carora le putem spune ca suntem triste stiind ca ne inteleg

[pup]tuturor celor pe care nu le-am mentionat.

Pentru ca Michelle ne-a povestit ce i-a spus dr ei, ca trebuie sa aiba curaj si sa lupte pt visul ei, o sa va povestesc si eu ce mi s-a intamplat cd am plecat de la spital, in februarie, fara bebe, nauca de durere si de morfina. La iesire era agitatie mare, fusese un accident si o doamna in varsta implora plangand sa fie ajutat baiatul ei. Nu stiu de ce m-am gandit atunci ca in viata nu avem nici un fel de garantii, ca durerea mea e doar o parte din durerea pe care ne e dat tuturor sa o simtim si ca cel mai important lucru e sa mergem mai departe. Poate eram ametita de medicamente, dar stiu ca ma gandeam "daca iti inchipui ca ma poti infrange te inseli, o sa am un copil mai devreme sau mai tarziu, intr-un fel sau altul..."Sa nu credeti ca o luasem razna...nu stiu cu cine vorbeam, cu viata sau cu soarta sau cu partea din mine care voia sa renunte la tot. In fine, ca sa scurtez: in saptamanile care au urmat am uitat asta si am suferit, m-am vaitat, am plans, asa cum o fac si acum, doar ca atunci cand simt ca nu mai pot, imi aduc aminte ca trebuie sa merg mai departe, oricat de inspaimantator ar fi.

Va imbratisez cu drag si sper ca nu v-am plictisit (prea mult)
[flo][flo]pentru voi, fetele curajoase si minunate!

Andra
Daca pamantul pe care il cauti nu exista, Dumnezeu il va crea pentru a-ti rasplati indrazneala...Isabela de Castilla catre Cristofor Columb

[remaliss]

IreneCAM, asa este...Aici, gasim o farama de speranta, de optimism , pentru ca datorita experientelor ce ne leaga, ne face sa fim altruiste, sa simtim odata cu cealalta persoana, si asta pentru ca am retrait aceleasi stari emotionale...Va multumesc ca mai postati din ceea ce s-a intamplat trist in trecutul vostru, poate verbalizand ne este putin mai usor, decat daca am tine totul in noi...

Remaliss

[Michelle81]

IreneCam-nu o luasesi razna draga mea in acele momente vroiai sa-ti spui tie ca nu vei renunta!Si asta este ff bine!Asa este oricat de dureros,de inspaimantator pare trebuie sa mergem mai departe nu avem alta solutie din pacate daca nu luptam noi nu lupta nimeni pentru noi!
remaliss-vreau sa iti spun ca daca nu erau fetele de aici nu stiu ce ar fii fost acum cu mine probabil nici cu sotul meu nu mai eram impreuna cine stie ce drum groaznic ar fi luat viata mea....in biserica plangand de numa i-am spus preotului ca nu pot pleca acasa fara fetita mea,ca nu pot fara ea...E greu...si acum am momente cand plang de nu ma pot opri si cateodata simt ca sotul nu ma intelege(desi poate intelege dar in felul lui)si as vrea sa plec undeva singura dar stiu ca durerea ma va urma oriunde...Exista persoane care ne vad pe noi cele care am pierdut copilasi,sarcini ca pe niste cIUDATE,se gandesc ca cine stie cat am pacatuit in viata asta de ne-a dat Dumnezeu o asemenea pedeapsa,ca suntem "altfel"...insa nu e asa!!Stii si eu tot asa m-am rugat sa nu fiu in ipostaza de a decide asupra vietii copilasului nostru si iata ca am fost...a fost cea ami grea decizie pe care a trebuit sa o iau vreodata!Poate ca odata va fii si la noi bine,TREBUIE sa fie desi vom sta mereu cu frica pana in ultima clipa!Sa pieri prima sarcina e groaznic,toate visele iti sunt luate,apoi reusesti sa capeti putina speranta apoi se intampla din nou iar apoi te intrebi"mai are rost"?Daca voi ramane gravida crede-am ca nu as stii cum sa reactionez mai ales ca daca problema se va repeta si la urmatoarea sarcina nu voi putea vedea decat intre luna5 si 6.e greu dar ce sa facem trebuie sa luptam sa speram...Sa nu-ti pierzi niciodata SPERANTA!

[Pepsi]

remaliss, ma bucur sa aud ca esti mai optimista, asa imi place mie sa numesc grupul nostru, fiindca desi sint fete care au trecut prin mai multe incercari, care au pierdut cel putin 2 sarcini, sau chiar 4(laura) nu renunta si nu se lasa invinse, se lupta si intr-o zi vor reusi!cu toate vom reusi!ce virsta ai, daca nu te superi?eu, am 32, anul asta fac 33, si ma mai gindesc la inca un bebe!si sa stii ca pe mine m-a ajutat f mult ca am vorbit, ff mult!nu vom mai fi niciodata ca inainte dupa asa o trauma, dar sintem mai puternice.



michelle, si eu am avut gust metalic in gura la ambele sarcini!in a cita zi esti?in 4 tre sa vina nu?ca sa incepem galeria de speriare a uratilor!asa e cum spui, si mie mi se parea ca unele persoane ma vedeau ca si cum as fi meritat ce mi s-a intimplat! dar la acele persoane le spuneam nu uita ca se poate intimpla la oricine, mai ales ca mai vroiau copil, intotdeauna credem ca necazul loveste pe altii, dar nu se stie cind vine si rindul tau!cu frica asa e, uite si la mine, am avut momente si momente, cind ma lua frica, apoi ma incurajati voi, si iar recapatam putere si curaj, dar cum spui tu, nu mi-am pierdut niciodata speranta, vei fi speriata, va fi greu pina afli daca e ok copilul ,mai ales ca tre sa astepti pina pe la 5-6 luni, dar la sfirsit cind iti vei tine copilul sanatos in brate vei zice ca a meritat tot efortul!



mcrissa, pe cind un test? si care mai sint fetele care asteapta?



cristina, cum esti azi!sigur esti mai bine!



irene, mi-au dat lacrimile, am simtit puterea din tine!asa sa faci, sa nu te lasi! iar cind ai spus despre doamna aceea cu baiatul ei, sa stii ca eu, dupa ce am pierdut sarcina, m-a apucat o panica sa nu moara Dominic cumva!mi-am dat seama ce fragila e viata, azi esti miine nu mai esti! si intrasem intr-un fel de panica obsesiva, si-l superprotejam pe Dominic de frica sa nu-l pierd si pe el, sa nu cada, sa nu pateasca ceva, o luasem razna si speriam copilul, nimeni nu-mi poate garanta ca nu se va nimic cu ei o data ce-i avem, dar ma bucur de fiecare zi alaturi de copil si sot, si imi traiesc viata diferit de inainte!prioritatile mele s-au schimbat!vei reusi draga mea si tu sa ai un bebe!



of fetelor, atita durere si tristete, cele care mai avem un copil cred ca ne e mai usor putin, chiar ma gindeam zilele trecute la prima mea sarcina, mi se paruse o sarcina grea, desi a fost floare la ureche problemele normale de sarcina, atit, nimic mai mult, cita inocenta, mi se parea atit de normal, nici nu ma gindeam ca ar fi ceva rau, e drept ca ma tot gindeam sa nu fie cumva cu malformatii, dar ....vreau sa spun ca dupa ce avem o sarcina dupa o pierdere nu mai avem inocenta, stam cu frica, dar trebuie sa ne invingem frica sa n-o lasam sa ne conduca vietile, dar NIMIC nu va mai fi ca inainte!



ce stiti de ileana, nu are cineva din Buc nr ei de tel?nu a sunat pe nimeni?cred ca e tare fericita la ora asta!

va pup pe toate, weekend placut



Flavia [gravi]33+ David si mama lui Dominic 17 mai 2004

albumele de familie

[cristina26]

Ale, imi pare atat de rau ca ai trecut prin atat de multa suferita... in povestea ta m-am regasit si eu... Imi amintesc si eu cand eram la spital cu Paul si ii lua sange asistenta, iar Paul plangea atat de tare iar asistenta imi tot spunea ca nu il doare... nu il doare... Este atat de trist. Dumnezeu sa iti dea putere sa mergi mai departe.

Michelle imi pare rau ca nu ai gasit garantia pe care o cautai la dr tau. Eu cred ca un dr bun nu iti poate garanta aproape nimic, poate sa iti garanteze doar ca o sa incearca sa iti faca toate analizele de care el crede ca tu ai avea nevoie. Imi amintesc ce mi-a spus un dr: "noi nu facem miracole, Dumnezeu le face... noi suntem doar doctori..." De data asta trebuie sa fie bine draga mea. Ai grija de tine!

Flavia eu cred ca e normal sa iti fie frica dupa ce ai trecut prin ceva atat de devastator ca pierderea unei sarcini mult dorite. Ai incredere ca totul va fi bine si asa va fi. Eu am presimtirea ca tu vei naste la 41 de saptamani si de data asta.

Laura sunt atat de fericita pentru tine. De fiecare data cand ma gandesc la tine zambesc.

Va pup dulce pe toate, minunatelor.

Sfarsit de saptamana placut!





What we have once enjoyed we can never lose... all that we love deeply becomes a part of us" - Helen Keller

Cristina mama ingerasului Paul



Va rog aprindeti o lumanare in amintirea bebelusului meu Paul



filmulet



27+ Ingrid Ecaterina si mami

[Chantal]

Ale, noi am fost colege la odiseea de sept-oct 2006. Din pacate pentru nici una dintre noi nu a fost sa fie bine si sa ne tinem puii in brate. Te admir ca ai avut puterea sa incerci din nou. Despre ce s-a intamplat nu are rost sa spun nimic pentru ca stiu ca nu te ajuta absolut nimic acum. N-am cuvinte...
Michelle, am ramas placut surprinsa cand ti-am citit ultimele mesaje. Cat de optimista esti, ce bine ti-ai revenit. Felicitari!
Laura, felicitari pentru bebe!

[jully]

Ale cred ca au curs multe lacrimi la citirea mesajului tau. Eu nu ma pot opri inca din plans. Nu ne cunoastem, dar citesc de o vreme incoace postarile tale si am putut sa-mi dau seama ca esti o persoana extraordinara, sufletista si draguta. Cred ca am putea fi foarte bune prietene. Tocmai de aceea ma doare sufletul cand ma gandesc prin ce ai trecut. Nici nu stiu ce as putea sa spun sa te incurajez. Eu cand am un necaz si plang si oftez incontinuu, ma opresc brusc la un moment dat si ma gandesc: Doamne, in loc sa multumesc pentru ce am, plang pentru ce am pierdut. Si incep sa ma rog lui Dumnezeu sa le dea sanatate celor pe care-i iubesc si sa-i lase langa mine. Si apoi, numai la gandul ca i-as putea pierde, mi-e frica sa mai plang si incerc sa ma imbarbatez si sa privesc inainte cu incredere.
Sunt alaturi de tine.