Intervin si eu, desi nu sint chiar in masura sa dau sfaturi, pentru ca nu sint nici mama vitrega si nici nu am copii mari. Dar voiam sa spun ca nici eu nu sint de acord cu recompensele materiale pentru nimic. Nu-mi place sa platesc un om, decit pe cei care sint de meserie, sa faca ceva pentru mine sau chiar pentru el. E ca si cum l-as mitui si mie nu-mi place sa dau spaga sau mita. E umilitor! Recompensele pot fi si de alta natura, in afara de bani. Alta e problema cind un copil isi doreste ceva mult de tot, tine de partea sufleteasca deja si ca sa obtina acel lucru, are nevoie de bani. Eu i-am facut Agatei un calendar (stiu ca merge la copii mai mici, dar se pot gasi solutii si pentru cei mai mari) pe care lipesc abtibilduri cu diferite chestii haioase sau desenez chipuri zimbitoare sau nu, depinde de comportamentul ei. Si noi avem reguli, putine dar bune: are obligatia sa se spele pe miini de fiecare data cind se cere nevoia, sa se schimbe de hainutele murdare, sa-si stringa jucariile si sa-si puna hainele ori la rufe murdare ori pe masuta din camera ei, de unde le pun eu la loc. Daca s-au adunat prea multe de strins pentru virsta ei, atunci o ajutam, nu o oblig niciodata sa faca singura ceva care mi se pare mie greu (se mai intimpla citeodata, jucndu-se amindoua, sa scoata toate jucariile si atunci sarcina ei de a le stringe e clar peste puterile ei). Dar atit! Nu primeste pedepse si nici recompense pentru ca a facut sau nu ceva. Are citeva responsabilitati usoare, pentru virsta ei (am inceput cam de pe la 4 ani) pe care daca le sare sau nu are chef sa le faca, o stimulez facindu-le impreuna. Indiferent cum, la culcare camera ei trebuie sa fie aranjata, pentru ca asa cum ii place ei sa doarma in pat curat, spalata si cu pijamale curate, asa si jucariilor le place sa doarma la locul lor, nu aruncate prin casa. Sint seri in care, din diverse motive obiective sau subiective, nu putem sa facem aceste lucruri. Ei, si? E si miine o zi! Ce vreau sa spun este ca orice forma de constringere, mai ales daca se foloseste violenta verbala (poate chiar si cea fizica), recompense sau pedepse materiale (ma refer mai ales la banii dati pentru ceva facut sau luat pentru ceva nefacut) nu pot creea decit frustrari, indepartind mult persoanele implicate de scopul propus. Parerea mea este ca daca intelegere nu e, nimic nu e. Copilul trebuie invatat de mic ca are si el niste responsabilitati fata de persoanele linga care traieste (respectul fiind una esentiala), fata de locul in care traieste, fata de el insusi. Dar trebuie ajutat, invatat sa inteleaga, nu constrins si obligat sa o faca. Una este ca mama sa hotarasca cine si ce face si alta este ca toti, impreuna sa hotarim ce, cum si cit facem ca sa avem un camin curat. Femeia e femeie, mai ales daca e mama, e clar ca va face mai mult decit barbatul in casa. Dar barbatul poate face la rindul lui alte treburi (la noi, sotul se ocupa de facturi, cumparaturi, reparatii, plus servici, pe care eu nu-l am deocamdata - mai putin haine, astea le luam impreuna), iar copilul poate alege unde vrea sa se implice, sa ajute. Ale mele sint fetite si Agata are 6 ani, dar nu e obligatoriu sa ma ajute pe mine, in casa. De multe ori alege sa mearga cu tati la cumparaturi si isi ia foarte in serios treaba, il ajuta pina le vede puse in frigider. Si sinceritatea conteaza mult. Ce, noi avem chef sa facem de fiecare data treaba? Nu sint momente in care pur si simplu nu avem chef si lasam pe a doua zi? Eu una asa fac, atunci cind se poate. Copilul vede aceste lucruri si i se pare normal sa simta ca are si el dreptul sa refuze ceva care poate fi aminat, dar vede si ca mami si tati mai fac si lucruri, desi nu am chef, dar care nu suporta aminare. Asa ca, eu am invatat-o pe Agata sa fie sincera si este. Ii spun ca trebuie sa stringa jucariile (chestiile de igiena personala sint obligatorii, nu suporta nici un fel de aminare) si imi spune sincer ca nu are chef acum. Si ii spun ok, te mai joci, mai fac altceva si cind termina treaba mea, ma ajuti sa le string. Si chiar o face! Cu virsta, responsabilitatile ei vor creste cite un pic, dar eu una mi-am promis ca nu va fi obligata niciodata sa-mi preia rolul in casa (cum am facut-o pe rind eu si surorile mele), nici cind va avea 20 de ani. E casa mea si in afara de citeva responsabilitati si un ajutor micut pe ici pe colo, pentru care ii voi multumi, nu vreau sa-i umbresc copilaria si adolescenta cu treburi gospodaresti. Important este pentru mine sa invete sa le faca, sa accepte ca sint unele lucruri obligatorii si altele care pot fi aminate, si ca tot ce face este spre binele ei, ca sa fie sanatoasa si ca sa se simta bina in locul in care traieste. Cind stiu ce inseamna viata de femeie dupa ce pleci de la mama (desi mie nici la mama nu mi-a fost usor), cum as putea sa-i cer sa faca toate acestea si inainte...
Desiree2002, ai si tu copii? Sau numai pe aceasta fetita despre care povestesti? Nu vreau sa te acuz de nimic, probabil ca ai intentii bune si faptul ca esti mama vitrega nu inseamna automat ca esti rea. Dar un singur lucru as vrea totusi sa-ti spun: o mama nu ar putea spune atit de multe lucruri urite despre fata ei (chiar daca ar fi adevarate sau mai ales daca ar fi adevarate). Pentru ca nu ar putea sa se detaseze de ceea ce face fetita ei, ca doar nu s-a crescut singura... Pe cind, la tine problema este alta, pe linga cea a curateniei, unde te cred ca ai dreptate si e greu de suportat. Iar in aceasta noua problema care apare la orizont, cel putin din punctul meu de vedere, fata ta vitrega pica ma mijloc, si zau daca are vreo vina. Ma refer la faptul ca in viata barbatului tau si in cea a fetei exista o alta femeie, care a fost sotie si este mama, cu care tu simti nevoia sa te rafuiesti. Chiar daca spui sau nu in cuvinte, fata simte care e situatia si, la rindul ei, are si ea o problema asemanatoare, pentru ca, fara sa fie vina ei sau sa aiba vreo putere sa faca ceva, unversul ei copilaresc a fost distrus, tatal a plecat sa traiasca in alta parte, cu alta femeie si ea, inca un copil, trebuie sa suporte reguli care vin de la trei parinti. Nu stiu daca ceea ce primeste de la voi (mai ales afectiv vorbind) se ridica la la nivelul a ceea ce asteptati de la ea, dar sint sigura ca fata e mai mult decit bulversata, nu-si mai gaseste locul, nu mai stie ce e bine si ce nu sa faca. Sint sigura ca mama ei are si ea o rafuiala cu tine, chiar daca aparent totul pare sa fie in regula, e normal sa fie asa, si atunci cind se duce acasa simte ostilitatea ei fata de tine si de regulile impuse de tine. Ea oricum traieste cea mai tulburatoare virsta - adolescenta - si are atitea probleme de rezolvat cu ea insasi... In afara de faptul ca ati facut reguli si i-ati trasat sarcini, dintre voi trei cine e prietenul ei, cine e confidentul, cine ii asculta, cu rabdare si cu dragoste, varianta ei de viata? Cine e cu adevarat parintele ei? Ma refer la un adult, nu la prieteni de aceeasi virsta...
CORNELIA, mami de AGATA si TUDORA
![[floare3]](https://comunitate.desprecopii.com/forums/public/style_emoticons/default/floare2.gif)
![[xx(]](https://comunitate.desprecopii.com/forums/public/style_emoticons/default/icon_smile_dead.gif){kind=icon}
![[hippi]](https://comunitate.desprecopii.com/forums/public/style_emoticons/default/hippi.gif)
