246 raspunsuri la acest subiect

[filofteia]

quote:

---

Filofteia - scuza-ma... dar "Nici macar cu lipsa de cultura nu sunt de acord... Eu citeam tot ce prindeam sora mea nimic." mie imi pare o contrazicere... Pai citind carti (nu reviste aburite) nu-ti ridici nivelul de cultura?

---

Eu da, sora mea nu... Era ca si acum... cine vroia citea, cine nu nu...

Dana... am citit intr-un articol o chestie interesanta. Un medic povestea cum mama lui l-a pus cam de la 10 ani sa citeasca o carte pe saptamana si sa-i aduca un rezumat. Era obligatoriu, altfel era pedepsit, nu iesea afara. Tu ai putea incerca altfel, recompensand-o cu ceva. Dar acel medic spunea ca nu conta ce carte citea... important pentru mama era sa citeasca. Cu timpul a inceput sa-si aleaga singur cartile. Incearca!

[lorelaim]

Dana - uite ca mi-a dat micuta un pic de respiro nesteptat (a hotarat ca astazi dupa-masa doarme :-)) si as mai dori sa-ti sugerez cateva idei.
Din punctul meu de vedere politetea nu e ceva fortat sau formal - e ceva de la sine inteles - adica "te rog frumos" si "multumesc" sunt ceva absolut firesc.
Discutarea problemelor cu, care se confrunta la ora actuala omenirea mi se pare oportuna deoarece ii face pe copii sa se simta implicati si sa vada ca au un rol de jucat(chiar daca de furnica) in "destinul" acestei planete. Mi se pare important de asemenea sa stim ce gandesc copiii cand se intampla tragedii de genul celor de la Virginia Univeristy si Colombine. Sunt convinsa ca si ei au parerile lor... dar poate ca nimeni nu-i intreaba...
In alta ordine de idei - este important sa citim povesti copiilor de cand sunt mititei, ca sa-i obisnuim sa cunoasca placerea lecturarii unei carti... dar nu neaparat mandatoriu... De ce? Uite un exemplu: tatal meu s-a nascut intr-o fam de tarani in jud fagaras, a plecat la scoala militara f devreme si a facut fac de medicina... fara ca nimeni sa-l fii impins de la spate sa faca ceva in viata... Tata citea ENORM si f divers - nu numai strict pt perfectionarea profesionala, dar si Eminescu, si Cioran, si multi-multi altii. Acasa la el n-a vazut o carte... ca nu aveau de unde... Dar dragostea pt invatatura si dorinta de-a absorbi aceste info erau in el, si a reusit! Bineinteles ca daca copiii sunt obisnuiti sa li se citeasca de cand sunt mici este mai usor sa-i "corupi" sa continue ei pe aceeasi cale cand deja stiu sa citeasca si singuri. Este puterea obisnuintei si placerea de a descoperi ceva nou. Niciodata nu e prea tarziu sa citesti copiilor tai! Si sa povestiti pe marginea a ceea ce cititi - sa le lasi sa se exprime, sa-si spuna parerea, chiar sa modifice ele sf povestirii sau sa faca un fel de continuare - viziune proprie. (in Canada atat copiii cat si adultii citesc cu placere Harry Potter, the Lord of the Rings, etc - trebuie sa lasam un picut fantezia sa "zburde" si sa ne descatusam de stressul de zii cu zii prin trairea aventurilor eroilor din carti)
"au un curs de teatru ca optional unde rolul ei e sa inventeze si sa execute costumele pentru ca a spus sus si tare la toata lumea ca ea se face creatoare de moda (asta acum un an, doi, cred ca intre timp a devenit mai realista" - scuza-ma - dar de ce spui "a devenit mai realista"? De ce sa nu aiba posibilitatea sa deseneze costume de teatru - daca asta ii place? De ce sa nu devina creator de moda? Nu toata lumea trebuie sa fie Coco Chanel... Exista si creatori de moda perfect ne-celebri care au un trai f bun facand modele de haine pt oameni obisnuiti. In Canada copiii care doresc sunt incurajati sa aiba idei de "afaceri": vrei sa faci cercei/bratari/inele/coliere din margele - fa si cauta sa le vinzi, vrei sa pictezi tricouri - cumpara tricouri uni la 5$ buc, deseneaza si vinde-le cu 20$/buc... de ce nu? Ideile de entrepeneur trebuie incurajate. Crearea de vestimentatie implica nu numai creativitate dar si cercetare - te duci la bibleo si studiezi ce au facut altii inaintea ta, NU copiezi modelele lor - dar poti sa ai noi "viziuni" asupra a ceea ce vrei tu sa faci. Aceste lucruri trebuie incurajate zic eu. Ii dau poreocupari creative in timpul liber, se va simti stimulata, sprijinita, inteleasa si va dori sa reuseasca din placere nu fortata.
Programele TV difuzate la ore tarzii se pot inregistra pe caseta/dvd si se pot viziona la ore "normale". Poti sa-i vorbesti ca avand cearcane pana la jum obrajilor nu este cool nici chiar pt un ado. Frumusetea naturala se mentine si prin hrana sanatoasa si somn suficient. Poti sa cauti niste carti care vorbesc despre viata sanatoasa a unei tinerelor femei: hrana, sport, regim de viata, - ceva de genul cum sa te menti vesnic tanar :-)
Uite acum tre sa fug ca tocmai se aude boboaca din dormitor.
Iti urez un weekend placut (fara nici o cearta :-)) - conectati toate TV-urile, calcu si CONECTATI-VA unii la ceilalti - povestiti, radeti, faceti un picnic, iesiti cu bicicletele toti 4, etc
Lorelai



"Daca dragoste nu e... nimic nu e..."

[lorelaim]

Dana - am vrut sa scriu DECONECTATI Tv-urile si calcu :-)

"Daca dragoste nu e... nimic nu e..."

[Rufus]

quote:

---

Originally posted by dana d

Rufus, nu te supara ca m-a deranjat putin felul cum ai vazut tu problema mea, ori eu am descris-o cu o sinceritate dura care a exagerat putin pe ici pe colo, ori acum nu-mi mai amintesc exact cat de proasta era situatia. O sa recitesc ce am scris ca sa gasesc raspunsul.

---

Pai cum as putea sa ma supar??? Pentru ce?

Mie chiar mi s-a parut ca esti disperata. E drept, sunt cazuri mult mai grave, cred, dar chiar in raspunsul tau, din care am luat citatul, spui ca speri sa nu te intorci pe fundul prapastiei de acum cateva saptamani. O fi fost o prapastie mai mica...

Crezi sau nu, noua chiar ne-a folosit discutia asta. Din toate raspunsurile primite si eu si Tora am tras niste concluzii, caci nici noi nu suntem parinti perfecti. Eu salut constientizarea problemelor tale si vointa de a trece peste ele si iti doresc sa te inarmezi cu multa rabdare (o sa ai nevoie). Si in continuare cred ca problemele copiilor sunt cele mai dureroase pentru mine, asta-i motivul pentru care nu le doresc nici dusmanilor mei. Framantarile mele (pe care le-am discutat, candva, cu mamele copiilor pana-n 12 ani) nu si-au gasit intotdeauna raspuns, desi pana acum lucrurile nu au luat-o razna in familia mea.

Deci...nici o suparare.





poze multe cu noiAna a implinit un an 20062007



"EXPERIENTA este numele pe care-l dam greselilor noastre" Oscar Wilde

[liliac1]

Dana, din ceea ce povestesti, se pare ca in loc sa reusesti tu ca Alexa sa-ti faca "jocurile" rolurile sunt un pic inversate. Se pare ca-i dai apa la moara. Daca ea te vede ca te superi din orice nimic, e firesc sa o faca pe-a Gica contra, sa vada pana unde se poate intinde pelteaua.
Daca in actiunile voastre de we ai fi facut-o partasa la discutiile premergatoare, altfel ar fi stat lucrurile, adica sa aiba si ea o parere. macar sa o fi intrebat anterior ce parere are, cum crede ea ca e mai bine. Ai fi putut apela la "sentimentalisme" de genul: "nu ti-e dor de asta mica??" sau alte tertipuri. Una e sa-i spui "Trebuie sa faci cum vreau eu!!" si alta e sa o intrebi: "Ce parere ai?? Eu cred ca ar fi bine asa..."
Cat despre ascuns fardul...cred ca a procedat asa de frica! Ai luat-o tare: "Adu-mi-l!!" Nu cunosc seriozitatea tonului prin care ai cerut sa-ti returneze fardul, dar banuiesc ca in sufletul ei s-a nascut o angoasa. Nu stiu daca dorinta ei a fost cea de a te minti dar banuiesc ca de frica a preferat sa nege.
Am urmarit evolutia subiectului, dar din pacate se pare ca inca nu ai reusit sa schimbi multe lucruri la tine. In momentul in care vei reusi tu sa te schimbi abia apoi vei putea sa vii si sa ceri cuiva sa se schimbe.
Hai, mai, ca e doar o preadolescenta. E grea batalia pe care trebuie sa o duci, dar nu imposibila...


Liliana& Andra-Maria

Fii asa cum simti si se va vedea in tot ce faci!

[Gabrielama]

Buna dimineata!

ma straduiesc de cateva zile sa scriu la acest subiect si nu reusesc... acum insa sunt aici si sper sa termin.

Nu vorbesc din experienta personala, pentru ca fiica mea este inca mititica; am sa va povestesc insa ce am vazut intr-o emisiune a lui Oprah - o emisiune dedicata "problemelor" dintre copii si parinti.

Unul dintre cazurile prezentate era al unei fetite de 10 ani, care se purta foarte urat cu parintii ei, nu asculta, trantea, tipa, mintea etc. Pentru a intelege ce se intampla si a incerca sa gaseasca solutii de rezolvare, familia respectiva a fost supusa unui test - au trebuit sa traiasca o saptamana in conditii diferite de cele normale - respectiv in padure, unde au trebuit sa isi construiasca singuri cortul, sa care impreuna apa, sa pregateasca impreuna masa si sa manance impreuna, lucruri pe care, in viata de zi cu zi nu le faceau, dar care acolo erau estential de facut impreuna, date fiind conditiile in care traiau. Relatia dintre ei s-a schimbat destul de mult dupa respectiva saptamana, iar concluziile, prezentate ulterior de fiecare dintre cei trei membri ai familiei, erau urmatoarele:

- fetita se simtea, in viata de zi cu zi, neglijata; dupa-amiezile, adica singura parte a zilei in care statea cu parintii, nu avea nici un fel de activitati comune cu acestia. Atunci cand ii ruga sa se joace cu ea sau sa-i explice ceva, acestia, obositi dupa o zi de servici, ii spuneau ca n-au timp/sunt obositi/ se uita la emisiunea TV preferata. Fetita se simtea mai putin importanta decat televizorul, simtea ca nu i se acorda atentie; asa incat, pentru a i se acorda atentia de care avea nevoie, facea "circ". Atunci stia ca, in mod cert, toti cei din casa ii vor acorda atentie;
- familia nu avea nici un fel de activitate comuna; nu stateau impreuna la masa, nu "dezvoltau" impreuna nimic in comun; astfel, fetita nu simtea ca apartine unei "comunitati" - drept pentru care nici nu considera necesar sa faca ceea ce i se spunea;
- nu existau reguli sau indatoriri (asa cum spunea Desiree mai sus - de exemplu - de doua ori pe saptamana speli vasele; nu le speli, nu iesi afara/nu te uiti la TV; le speli, primesti 1 leu); daca i se cerea sa faca ceva si nu facea, incepea scandalul - nu era pedepsita, respectiv recompensata daca facea sau nu facea ceva, ci toti cei din casa se certau in parte.

Dupa saptamana petrecuta in padure, in care cei trei au fost obligati sa convietuiasca impreuna, relatia s-a imbunatatit simtitor. Fetita a inteles, pe de o parte, ca face parte dintr-o familie, care o iubeste si pentru care "exista", iar pe de alta parte, a inteles ca nu poate supravietui fara familia ei.

Intrebata in emisiune de ce se purta asa de urat cu parintii ei, a raspuns simplu "pentru ca nu ma bagau in seama si faceam orice puteam sa le atrag atentia".

In emisiune a fost invitat, printre altii, un nene care a scris o carte ce a facut mare valva in US - "parenting with fire" - http://www.amazon.co...okstorenow69-20

Recomandarile lui erau, din cate imi amintesc:

- petreceti timp impreuna ca familie, dati copiilor certitudinea ca exista, ca ii iubiti;
- trebuie sa existe reguli; daca le respecti poti fi recompensat; daca nu, esti sigur pedepsit. Nu cedati in fata "santajului" daca o regula nu a fost respectata;
- foarte important - parintii trebuie sa isi sustina unul altuia deciziile si sa nu se lase influentati de eventualul plans al copiilor. Asta va fi o dovada de slabiciune in fata lor, pe care ei, cu siguranta o vor folosi impotriva parintilor in viitor.
- niciodata nu va incalcati o promisiune.

S-a mai vorbit si despre faptul ca, fiind din ce in ce mai coupati ca parinti, incercam sa cumparam timpul pe care nu il petrecem cu copiii, cu daruri; cat mai multe. Nu apuca copilul sa deschida gura ca vrea ceva, i-am si luat. Atitudine care nu ii ajuta pe copii si care in mod cert nu ajuta relatia parinte-copil.

M-am intins o gramada....

Dana, nu stiu daca te ajuta ceva din ce am scris mai sus; mie mi s-a parut o emisiune interesanta si am vrut sa-ti impatasesc cateva dintre lucrurile pe care le-am auzit/invatat.

Succes cu fetita ta; si multa, multa iubire si rabdare!

Gabi

Please think twice before you print out this message or any other document! We are all responsible for protecting our environment! YOU can save a tree...

[didita]

dana, nu e deloc placut sa fii mintit si bineinteles ca increderea nu revine la fel de repede pe cat se duce.

Dupa mine cheia tot la tine se afla. Situatia era urmatoarea: fata ti-a luat fardurile (desi stia ca nu are voie) si in plus nici nu mai stia ce-a facut cu ele... Deci fata ta se stia cu musca pe caciula si pe buna dreptate. Tu incepi sa cauti, nu gasesti si te duci glont la ea. Nu intrebi nimic, ceri sa ti se inapoieze fardurile. Fata panicheaza si alege sa minta ca sa scape de pedeapsa. Ce s-ar fii intmplat daca ti-ar fii zis direct adevarul: eu le-am luat, m-am jucat si nu habar n-am unde sunt??? N-ai fii izbuncnit ca un vulcan? Ai fii fost in stare sa ramai calma si sa-i ceri sa caute?
Eu tind sa cred ca ai fii avut o reactie disproportionata, desi legitima la baza.
Si cand le-ai gasit la ea ai acuzat-o direct cu cuvinte foarte grele si pt un adult, darmite pt un adolescent. Chiar tu ai spus ca nimanui nu-i place sa fie considerat hot si mincinos. Spunandu-i ca e o mincinoasa nici data viitoare n-o sa faca eforturi de a spune adevarul pt ca "oricum e o mincinoasa si nimeni n-o crede".

Mama Zmeilor

[Rufus]

Gabrielama, postarea ta este foarte relevanta, chiar daca este doar o relatare. Nu cred ca-s multi parinti care sa nu se regaseasca (in sens negativ) printre randurile tale. In frunte cu mine. Odata crescuti, copiii nostri au nevoi diversificate, iar noi nu stim ce sa facem (nu mai vorbesc de cei carora nu le pasa...).

Iti multumesc!



poze multe cu noiAna a implinit un an 20062007



"EXPERIENTA este numele pe care-l dam greselilor noastre" Oscar Wilde

[ruxij]

Eu zic ca e vina parintilor aici (nu zic ca doar a mamei, ca doar nu a facut singura copiii). Nu numind copilul in fel si chip il aduci pe calea cea buna ci dimpotriva (hoata si mincinoasa-si sunt convinsa ca nu e nici prima nici ultima oara cand astfel de etichete sunt aplicate copilului). Asta se numeste abuz verbal. Metodele sunt si probabil mereu au fost, cat se poate de proaste, dupa parerea mea personala si netransmisibila. Prezic ca relatia nu se va imbunatati, ba va merge tot mai rau, inclusiv cand fata va deveni adult.

[Elise]

din ultimele mesaje mi se pare destul de evident faptul ca adolescentul o ia "pe aratura" in momentul in care exista o reala problema a acceptarii copilului de catre parinte. Problema care evident, nu i-a fost comunicata copilului, dar tind sa cred ca o percepe cumva.

Puteti sa spuneti cu mina pe inima ca va adorati si dragaliti kupilul rebel in momentul de fatza cum faceati atunci cind l-ati adus de la maternitate si avea 2-3 kilutze si era scump si dragalash?
Si ca nu va surprinde, neplacut, persoana in care s-a transformat?

Da' pe el, copilul, cum l-o surprinde atitudinea MAMEI - care e aceeasi mama care ii alina toate durerile de cind era mic? Conflictul asta nu schimba radical si universul lui?
Si ce poate sa faca?!
Cu ce mijloace sa lupte?

SInt convinsa ca un copil - copil e, in fond, pina la 20 de ani - desi simte ostilitatea, n-are nici pregatirea, nici resursele asa gestioneze rational situatia creata. Asta e atributia parintilor.

Si, sincer, eu n-as pune-o pe fie-mea sa imi spele gresia ca sa ii dau bani de buzunar oricit de dura as presupune ca e viata care o asteapta. E a mea, si printre altele am datoria sa ii indeplinesc necesitatile - consider necesitate si banii de un suc - fara sa pun copilul sa presteze servicii pentru mine.
In cel mai rau caz as incuraja-o sa se angajeze part time, in vacantza de vara, daca vreau sa o obisnuiesc cu responsabilitatile. La mine in casa nu as considera ca e femeia de serviciu, pe care o platesti sa faca smotru, ci COPILUL.

Elise & BBLisa