246 raspunsuri la acest subiect

[liliac1]

Citind toate posturile, incerc sa le pun cap la cap si sa inteleg ce anume ar ajuta-o pe dana si pe alexa...
Dupa umila mea parere este destul de aiurea ca o mama sa nu isi poata manifesta sentimentele in fata propriului copil, dar de aici pana la a se reflecta personalitatea mamei in cea a copilului e cale lunga. Cel putin asa vad eu problema. Nici eu nu pot sa spun ca am avut cea mai grozava copilarie, din punct de vedere sentimental, dar nici nu faceam doar ceea ce le-ar fi convenit parintilor mei. Mama mea este posesiva si manipulativa, tot ce nu convine normelor ei este un afront si se porneste lupta de gherila, si totusi si eu si fratele meu suntem altfel, si ne bucuram enorm ca putem sa fim NOI inainte de a fi copiii parintilor nostri. Doar suntem adulti in toata regula!! Si daca mama nu imi spunea cat de mult ma iubeste, si cu bune si cu rele, se pare ca acest lucru nu m-a retinut sa ofer adevarate momente de dragoste fiicei mele. Si ea ma intreaba daca o iubesc atunci cand o mai cert si incetul cu incetul a inteles ca n-are-a face dragostea cu supararea. Avem ritualuri in care ne manifestam afectiunile si cele cateva minute ne fac sa ne simtim fericite!
Si acum, raportat la relatia cu mama mea, cred ca ea a "invatat" de la noi sa ofere si prin cuvinte. Am avut un episod delicat anul trecut, cand bineinteles ca n-a fost de acord cu actiunile mele dar m-a asigurat ca ea e mama mea si orice decizie as lua va fi mereu de partea mea.
Acum, gandind la rece si citind toate ideile psihologice ale unora si ale altora, ma intreb oare ce anume va gasi de cuviinta copilul meu sa-mi reproseze?? Pentru ca este firesc sa nu poata fi intrutotul de acord cu mine (si nici nu mi-as dori!!!) in perioadele de negatie. Mi-e greu sa cred ca toata viata ei va fi un succes garantat doar pentru faptul ca eu sunt alaturi de ea in orice moment (mai bun sau mai rau).
Subiectul a deviat foarte mult, asa ca revin la ideea de baza. Dana, m-am uitat si eu la pozele voastre, ai doua fete superbe!! Alexa e o adevarata domnisoara, in plin curs de "adolescentinizare". E firesc sa aiba o multime de frustrari, e perioada in care se descopera si are nevoie de ajutor. Sfaturile date de fete sunt cat se poate de obiective si pot fi aplicate cu succes. Acum, ceea ce doresc eu sa subliniez, e faptul ca, probabil Alexa dezvolta si o anumita gelozie fata de surioara ei. I se pare ca te-a "furat" ca nu mai este ea centrul universului vostru, ca nu i se mai cuvin toate, atat material cat si afectiv. ma pun in locul ei si ma vad pe mine cea de acum 20 de ani, cu un frate mai mic, care imi lua spatiul psihologic, pe care l-am dorit f mult dar aveam momente cand il uram din tot sufletul. Uram expresia: "lasa-l ca este mai mic!!" Ceea ce-a facut ca aceste frustrari sa moara, nu a fost contributia parintilor (care si-n ziua de azi vin cu texte de genul "el e mai mic" sau "el este baiat") ci schimbarea tacticii de "lupta" din partea mea. L-am atras de partea mea Toate lucrurile, si bune si rele, erau ale amandurora astfel incat la un mom dat parintii erau derutati si nu mai stiau care-i principalul vinovat. Am format o echipa, un zid. Am gasit liantul intre noi. Poate ca si fetele tale, daca vor fi prietene dincolo de a fi surori, vor reusi sa aline problemele deszvoltate acum de Alexa. Asta ar insemna ca celei mici sa-i oferi independenta, cat de cat, si sa nu o mai privesti ca pe o "jucarie".
Te si asteptam sa ne spui ce s-a mai intamplat intre timp


Liliana& Andra-Maria

Fii asa cum simti si se va vedea in tot ce faci!

[didita]

mQQm citisem deja fraza ta si tocmai asta spuneam: mama ta te-a lasat sa fii independenta. deci tot ei i se datoreaza ce esti acum

Acum exista si oameni care se simt bine asa cum sunt si nu au probleme existentiale si chiar nu vad de ce acele persoane ar despica firul in patru. Doar nu-ti bati singur cuie in talpa.
Despre reprosurile facute parintilor... iar, nu toata lumea se duce cu degetul intins spre mama "ai vazut unde sunt din cauza ta?!"
Despre cazul meu pot spune ca desi ii consider responsabili de cum am ajuns adult, am inteles de ce au facut ce au facut si nu am incercat niciodata sa-i schimb pe ei. Nu le-am reprosat educatia pe care mi-au dat-o (si oricum nu e totul de aruncat) si singurul lucru pe care incerc sa-l fac acum e sa-i fac sa accepte alegerile mele de acum (prin explicatii). M-am resemnat.Iar copii mi-i educ asa cum cred eu ca e bine fara sa fac referinta la parintii mei (adica nu gandesc niciodata ai mei au facut asa si mi-a placut, sau au facut asa si nu mi-a palcut).

Mama Zmeilor

[liliac1]

dana, vreau sa adaug cateva cuvinte la faza cu cititul unei carti. Trebuie sa intelegi ca nu toti suntem plamaditi din acelasi aluat. Apreciaza macar faptul ca este sincera cu tine si iti spune ce parere are despre acest fapt. Era mai simplu pentru tine daca ar fi spus: "da, mama, acum o sa citesc" si ar fi stat 2 ore cu ochii intr-o carte fara sa citeasca un cuvant si stand cu gandurile aiurea?? Spunandu-ti ca nu-i place sa citeasca, ai putea sa gasesti altceva care sa o atraga. Poate un joc logic, poate indeletniciri practice (lucru manual), poate sa picteze, sa scrie ganduri intr-un jurnal, sa scrie poezie... Descopera ce-i place si ajut-o sa mearga mai departe in acel sens. Cu constrangeri si cu paralele precum "eu asa faceam la varsta ta" nu vad sa avem sorti de izbanda.
Mama mea este o fff buna gospodina si are niste maini minunate in ale impletitului/crosetatului/cusutului de goblene sau etamina sau altele/croitului, si de multe ori ma "determina" sa fac si eu cu ea, dar daca nu mi-a placut, oricat de mult m-as fi straduit tot aiurea imi iesea. Si apareau frustrari, lacrimi, ideea ca nu-s inteleasa. Ma enervam, le aruncam pe toate si ma duceam sa joc sah, singura!!! Era neproductiv pentru altii dar pentru mine era super!!


Liliana& Andra-Maria

Fii asa cum simti si se va vedea in tot ce faci!

[didita]

despre activitatile extra ... eu as zice sa o duci la ce ii place. cu conditia ai ales, dar acum te tii pana la sfrasitul anului sau pana cand am plaitit. Nu are nici o importanta ca e sau nu talentata atata timp cat ii place ceea ce face. Daca merge la dans merge sa se distreze, nu sa devina balerina deci niciodata nu e prea tarziu.

Mama Zmeilor

[filofteia]

quote:

---

Vedeti aici e alt avantaj pentru cea mica, ea e la inceput de viata si are inca sansa sa devina ce vrea (sau ce vreau eu). Cu ea am de gand sa fac eforturi cumva, poate chiar sa platesc pe cineva sa o duca si sa o aduca si sa o dau la un club cu plata, am incercat asta toamna la Palatul copiilor si nu am reusit sa o inscriu, era puhoi de copii.

---

Sper ca fata ta cea mare sa nu vada ce ai scris aici... Adica cea mica are posibilitati fata de cea mare? De cea mica te poti ocupa, desi vii la 6, dar de cea mare nu?
Nu vreau sa te superi, dar clar trebuie sa-ti schimbi un pic mentalitatea si sa mai ai grija si de cea mare. Din ce ai mai povestiti faceti pasi frumosi spre o relatie mai buna, dar "cu o floare nu se face primavara" nu poti sa-i ceri sa aiba incredere in tine din prima. Pentru ca fata ta cea mare simte cum pui problema pentru cea mica si sigur nu este foarte incantata.

[zenon]

quote:

---

Originally posted by dana d

Fetelor sunteti un bun inlocuitor al psihoterapiei la care oricum nu am de gand sa merg vreodata. Pur si simplu consider ca inca detin controlul asupra faptelor si sentimentelor mele si oricum am oroare de medici si cabinete.

De asta prefer sa mai las de la mine si sa nu mai intru in conflict cu ea. Nu credeam sa ajung sa las de la mine si in relatia cu copiii mei, oare eu nu pot fi niciodata tare pe pozitie? De fapt asta e esenta problemei mele, vreau si eu sa ma impun, vreau sa se faca cum spun eu, vreau sa fiu respectata si ascultata macar de copiii mei. Se pare ca nu-mi e dat, soarta mea ca toata lumea sa spele pe jos cu mine iar eu sa plec capul si sa sufar in tacere.
Stiu ca sunt capabila de multe si am si eu multe calitati. Daca as fi si apreciata si sprijinita as putea muta muntii. Dar iar am deviat de la subiect...

---

Dana, din ce spui tu aici cred ca e chiar necesar sa te duci la o terapie. Dar cam stii ce ti s-ar recomanda: sa-i ceri sotului respect, sa-l pretinzi si sa insisti pe faptul ca sinteti amindoi parinti si adulti, asa ca trebuie sa te trateze ca pe un egal, dar tu nu esti pregatita sa ceri asta, sa te pozitionezi fata de el asa cum trebuie si-ti terorizezi copiii in schimb. Sau ii neglijezi.
Ceea ce e grav. Foarte grav.

Atita fatalism, atita resemnare...

[anna]

[flo]zenon, minunat surprinsa esenta

as mai adauga inca ceva: intai trebuie rezolvata "pozitionarea" fata de tine insati ,Dana, pentru ca mai apoi restul raportarilor la sot, copii vor deveni implicite si mult mai usor de stabilit.
Nu e lucru usor insa si deseori este nevoie de terapie caci resorturile sunt la nivel profund , inconstient.

[MissParker]

quote:

---

Originally posted by dana d

Multumesc lui Dumnezeu ca e desteapta si o duce capul la compuneri frumoase. Precum v-am spus mai demult scria poezii chiar reusite. Sincera sa fiu nu incetez sa fiu surprinsa de felul in care se exprima in scris.

---

Poate ca fiind atat de talentata in a se exprima ea insasi, nu simte nevoia acuta de a citi carti si de a prelua puncte de vedere ale altora, se simte atat de sigura pe ce simte si stie ea, incat asta se vede in talentul ei literar. E neobisnuit la varsta ei, dar e de admirat si de incurajat.

quote:

---

Cand ii vad compozitiile sau notele imi aduc aminte de o vorba a invatatoarei mele uneori si desepre mine; "branza buna in burduf de caine", doar ca sesnul este diferit acum in cazul nostru: ea e un copil inteligent, sensibil, cu multe calitati dar poate fi si extrem de antipatica si are o mare capacitate sa te faca sa te simti rau (poate tocmai datorita inteligentei). E un prieten de nadejde dar poate fi un dusman de temut.

---

Esti sigura ca nu esti mama mea?

quote:

---

De asta prefer sa mai las de la mine si sa nu mai intru in conflict cu ea. Nu credeam sa ajung sa las de la mine si in relatia cu copiii mei, oare eu nu pot fi niciodata tare pe pozitie? De fapt asta e esenta problemei mele, vreau si eu sa ma impun, vreau sa se faca cum spun eu, vreau sa fiu respectata si ascultata macar de copiii mei. Se pare ca nu-mi e dat, soarta mea ca toata lumea sa spele pe jos cu mine iar eu sa plec capul si sa sufar in tacere.

---

Ce-ar fi sa faci TU ceea ce vrei si ce spui, ce-ar fi sa incerci sa obtii de la tine insati validarea propriei tale persoane? Esti un om atat de inteligent si cu o putere de introspectie atat de mare, esti toleranta, flexibila, sufletista, autocritica, uite aici un camp intreg de



[flo][flo][flo][flo][flo][flo]



dar crede-ma ca tot ce vine din exterior nu-ti va ajuta la nimic, increderea in propria persoana si taria si siguranta de sine tot din noi trebuie sa vina!

quote:

---

Stiu ca sunt capabila de multe si am si eu multe calitati. Daca as fi si apreciata si sprijinita as putea muta muntii. Dar iar am deviat de la subiect...

---

Eu cred ca ai mai mare nevoie de apreciere si sprijin din partea adultilor din viata ta (si din partea ta!). Crede-ma, nici un copil nu iti poate da ceea ce ai tu nevoie ca femeie adulta. El iti ofera iubire neconditionata (asta ofera TOTI copiii, indiferent de comportamentul lor), dar nu-ti va fi niciodata de ajuns, daca pe alte planuri mai lipseste pe ici pe colo cate ceva.

quote:

---

Probabil din cauza nesigurantei mele si dorintei acute de a ma impune, am gresit in educatia fiicei mele. A tinut cat a fost mai mica, s-a supus de nevoie fiind mai slaba, iar acum se razvrateste. Mi-a placut sa le controlez, sa dictez in cele mai mici amanunte, sa le imbrac cu ce vreau, sa le dau sa manance cea vreau, sa le dau sa se joace cu ce vreau, cand a inceput sa-si impuna punctul de vedere au inceput conflictele.

---

Ai facut totul cu cele mai bune intentii, acorda-ti absolutiune si incearca sa repari ce poate fi reparat. Alice Miller scrie ca nu greselile parintilor duc la catastrofa (deoarece toti parintii fac greseli!), ci incapatanarea in a sustine ca ei nu ar fi facut greseli si ca totul ar fi fost spre binele copiilor

quote:

---

Macar faptul ca recunosc asta si stiu ca e gresit, o fi un pas spre vindecare? ca eu percep asta ca pe o boala a caracterului.

---

Categoric ca este un pas spre bine, de asta sa nu ai nici o indoiala. Si sunt convinsa ca nu este nici o boala a caracterului, dimpotriva este o dovada de caracter puternic si frumos.



Zenon, , ai pus punctul pe i. Resemnarea e tare daunatoare. Putine persoane reusesc sa iasa din autovictimizare, iar eu simt ca Dana are aceasta putere, de aceea vreau s-o incurajam cat putem!!

Felicia

Poze cu noi si vacantele noastre



************************************************

Pentru a-ti cuceri libertatea nu trebuie sa ajungi in America, e suficient sa pleci din Spania.

[CriPOD]

M-am tot gandit daca sa mai intervin...

Zenon, m-ai convins: cum poti sa spui ca dana_d isi terorizeaza sau neglijeaza copiii! Stii ceva in plus fata de ce e in topicul asta?

didita, eu nu stiu. Cum iti explici atunci ceea ce ti-am spus de fratele meu? Aproape toti cei care au mai mult de 1 copil iti vor spune cat de diferiti sunt (daca ar fi asa de sigura treaba, poate s-ar vinde retete de produs copii independenti pe net, ce sa mai spun de carti scrise ).

dana d, ti s-au dat o multime de sfaturi bune pe-aici, concrete, nu doar povesti, reciteste totul si le vei gasi. Pe langa, ca o constatare la ultima ta postare... Copiii cresc, si e foarte greu pentru orice parinte sa realizeze ca a venit timpul sa faca un pas inapoi si sa-si schimbe atitudinea fata de copil, ca nu mai e persoana perfecta, modelul copilului, centrul universului lor. Cel putin pentru mine a fost, pe langa toata mandria, un doliu cumplit. E un moment de criza cel in care realizezi ca devin independenti. Incearca sa-l depasesti, e normal ce se intampla si limitati ceea ce-i cereti la lucruri cu adevarat importante (cititul nu e ), in rest tratati-o cu respect, dati-i si ei putin contol. Invatati sa "let go". Altfel veti avea razboi si nu va folosi nimanui. Schimbati-va atitudinea, si tu si sotul tau, incepeti cu voi.

---

m[:)]m & DJ

[zenon]

quote:

---

Originally posted by mQQm
[
Zenon, m-ai convins: cum poti sa spui ca dana_d isi terorizeaza sau neglijeaza copiii! Stii ceva in plus fata de ce e in topicul asta?

---

A incerca prin toate mijloacele sa negi realitatea unui copil (persoana independenta de a parintelui, persoana cu propriile calitati, aspiratii, inclinatii) pentru a-l baga cu forta intr-o matrice gata pregatita de parinte mi se pare a-ti teroriza copilul. Nu trebuie sa-l calci fizic in picioare. Exista metode mai subtile de a face asta.
Si daca acest copil nu vrea sa intre, afurisitul, in tarcul pregatit, ia sa facem altul mai docil si mai ascultator.
Ce-ai citit tu am citit si eu.