Buna.
Am ajuns sa scriu pe forum ptr ca nu mai stiu pur si simplu la cine sa apelez.
O sa expun situatia cat se poate de succint si daca ati avea cateva sfaturi as fi profund recunoascatoare.
Mi-am cunoscut sotul in urma cu 5 ani, el avand o varsta destul de inaintata si neavand copii si-a dorit unul. Eu vazand un om serios, cu bun simt si foarte intelegator cu mine am acceptat sa ma mut din orasul in care locuiam in orasul lui. Ai mei n-au fost de acord din prima ptr ca”nu era de mine”, asa ziceau( ulterior am aflat ca nu si-a terminat facultatea, dar nu mi-a spus ptr a nu-l refuza). Parea barbatul ideal la inceput. Ulterior, innebunindu-ma cu “iubirea lui” obsesiva (si dupa un copil, fiind gravida in 5 luni cu al 2 lea i-am cerut sa nu mi mai acorde atata atentie si iubire ptr ca ma facea sa sufar enorm si aveam si examenul de licenta si rezidentiat in anul acela). Am plans non stop primii 3 ani, probabil si ptr ca am plecat din orasul in care am locuit atata timp si ptr ca o perioada a trebuit sa locuim cu ai lui(oameni cumsecade, nu mi-au zis niciodata nimic de rau), dar mai mult ptr ca el a tot incercat sa ma “educe” sa fiu dupa chipul si asemanarea lui. Nu puteam sa am si eu gandurile si emotiile mele, trebuia sa gandesc si sa vad lumea cum o vedea el. Ori asta imi era ff greu ptr ca deja aveam in orasul din care am plecat o afacere(la care am renuntat cand l-am intalnit pe el) si lumea ptr mine se conturase deja.
El e genul de barbat care nu face nimic, obtine bani pasivi si primeste de la parinti tot. Eu am fost exact opusul lui.
Problema vine in felul urmator: de cand am avut momentele acelea dificile si pur si simplu i-am cerut “o pauza” sa mi pot lua rezidentiatul el s a schimbat total fata de mine.
Ma dracuie, vb urat cu mine si despre mine si cel mai rau e ca vb de fata cu baiatul cel mare incat la doar 3 ani si copilul de dracuie, imi zice “mortii matii” si cate si mai cate. Probabil nu constientizeaza asa mult ce face, dar sufar si plang cand il aud cum vb cu mine si cat s a detasat emotional de mine. La 1 an si cate luni l-am intarcat si a dormit cu sotul de atunci ptr a ma putea ocupa de cel mic. In timpul asta am gatit si de 3x/zi, spalat curatenie, tot ce trebuie sa faca o femeie, exceptand la pranz si seara cand copilul dormea cu el. El in timpul asta nu facea nimic, doar statea la tv, dormea si avea pretentii sa-i gatesc mancare buna, atfel ma jignea in ultimul hal. Am rabdat 1 an si ceva intr-un stres inimaginabil(2 copii mici, m-a ajutat si soacra mult cu cel mare, de cel mic doar eu am avut grija, licenta, rezidentiat), iar el in loc sa mi fie un sprijin emotional mai mult a trebuit sa l sustin si pe el emotional ptr ca voia sa se desparta de mine ca cica”nu ma mai iubeste”.
L-am convins sa ramanem impreuna de dragul copiilor, acum “cica” iar ma iubeste, sunt doctor rezident, aduc bani in casa destul de multi, dar problema e imi face scandal din orice; daca nu gandesc ca el ma jigneste in fata copiilor, ma umileste, plang toata noaptea si vomit, imi zice sa n-am in fata lui niciun cuvant, ca daca mai vreau sa fie cu mine sa fiu sluga lui etc.
Cel mai rau ma doare ca mi-a intorc copilul impotriva si incepe sa-i preia comportamentul.
Mai pot remedia ceva in cazul acesta? Ce pot sa fac sa se comporte mai frumos cu mine si sa ma respecte cat de cat, in conditiile in care chiar fac tot ptr familie?