Sari la conținut

Sari la conținut


* * * * * 1 voturi

Pingüinos felices saluta 2022! Adios 2021!


441 raspunsuri la acest subiect

#291
danielag

danielag

    Membru de baza

  • Membri
  • PunctPunctPunctPunctPunctPunct
  • 9.114 mesaje

Postat 26 ianuarie 2022 - 20:13

Bună seara, n-am mai reușit să intru, sunt prinsă cu activitățile civice (înființăm o asociație civică). Am depus deja dosarul la Judecătorie, așteptăm să ne spună dacă mai avem nevoie de ceva.

 

Nu mai știu cine întreba de Rox, e bine, dar nu am mai apucat să ne vedem.

 

Strumf, îmi pare rău că iar l-au amânat pe Mister la operație :(. Sănătate multă și mamei tale!

 

Roli, sper să se mai oprească ninsoarea la voi. La noi a nins de 5 mm, dar s-a topit. Dar e un frig din ăla de-ți intră în oase, când se pornește vântul să bată de la ruși de abia te ții pe picioare.

 

Mi-am făcut și eu boosterul acum o săptămână, n-am avut nici un fel de simptom. La primele două parcă am mai simțit una-alta. Acum nimic. Viviana, sper ca mama să rămână negativă, sănătate multă și celor din familie!


  • 0

#292
monicabo

monicabo

    Membru de baza

  • Membri
  • PunctPunctPunctPunctPunctPunct
  • 8.774 mesaje

Postat 26 ianuarie 2022 - 21:04

Wow, dar aveti zapada, nu gluma!

Pe aici liniste si pace cu zapada. Dar este foarte firig.

In schimb a nins in Turcia, in Istanbul, in Grecia in Atena, insula Creta si Ciclade, adica in locuri neobisnuite, unde rar vezii zapada... Au cod rosu oamenii aia :))

Eu ma predau! De aproape o saptamana ninge si nu da semne sa se opreasca. La prognoza tot zice ca se incalzeste. Unde frate, la tropice?


  • 0

#293
Fleurdelise

Fleurdelise

    Membru de baza

  • Membri
  • PunctPunctPunctPunctPunctPunct
  • 8.367 mesaje

Postat 26 ianuarie 2022 - 22:40

Salutare,

 

Sănătate multă celor bolnavi iar negativii să rămână așa 

 

Eu mă uit la Australian Open, unde doi canadieni, Denis Shapovalov și Félix Auger-Aliassimme au jucat foarte bine, dar au pierdut, Denis la Nadal și Felix la Zverev. Despre meciul Denis-Rafa am citit niște comentarii românești pe FB de râsu-plânsu.

Mie îmi e f simpatic Nadal, am avut ocazia să-l  văd aici la Montréal, este modest și simțit.

Cum l-au bălăcărit românii însă, în contextul scandalului Djokovici și al unei ieșiri nervoase a lui Shapovalov, este de toată jena. În fine...tenisul e de mare calitate și asta e important.

 

Azi am avut un curs și am stat acasă, pe Zoom. Cursul e pt profii care primesc stagiari, voi avea și eu o stagiară din martie.

Zi mai liniștită, am apucat și să gătesc un pic, o ciorbă cu costițe și o ciulama de ciuperci.

Acum aștept să fiarbă mămăliga și mă duc apoi să iau copilul de la școală.

 

La noi frig și zăpadă câtă vrei. Toată luna ianuarie am avut frig polar. Dimineață  (-22) am râcâit vreo 10 min la parbriz, era înghețat pe dinăuntru din cauza umidității. Dacă aveți idei cum să fac aerul mai uscat în mașină... Ar trebui să las geamurile întredeschise dar mi-e că îngheață și nu mai pot să le închid.

 

Strumphi, baftă să nu se mai amâne operația lui Nick. Și aici s-au cam amânat toate operațiile programate cu excepția cazurilor f grave.

Culmea în perioada asta trebuie să mă duc și eu la consultație la chirurgie pentru ceva pietre la vezica biliară, din ce am înțeles. Nu mă supără cu nimic deocamdată, au ieșit la eco, s-ar putea să fie nevoie de intervenție. Dacă și când, voi vedea.

 

Mă duc la învârtit în mămăligă.


  • 0

#294
mihaela_s

mihaela_s

    Membru VIP

  • Membri
  • PunctPunctPunctPunctPunctPunctPunct
  • 28.567 mesaje

Postat 26 ianuarie 2022 - 23:06

Fleur, eu folosesc cu succes soluție anti gheata, am văzut ca este ceva de Prevenție dar n-am încercat. Dai pe parbriz când ajungi acasa tocmai ca sa nu se umezeasca. 
Gheata mai groasa e mai greu de dat jos cu sol antigheata dar definitiv mai ușor de dat jos. Noi nu dam jos gheata cu chestia aia de plastic, se zgârie parbrizul. 
 

Ce mai folosesc eu e “prelata” aceea pe parbriz (e izolata, e și de soare vara) dar mai mult când ninge, ca e mai ușor de dat jos zăpada și nu se face gheata. Dar e buna și altfel. 


  • 0

#295
monicabo

monicabo

    Membru de baza

  • Membri
  • PunctPunctPunctPunctPunctPunct
  • 8.774 mesaje

Postat 26 ianuarie 2022 - 23:06

Fleur... polul nord la voi acolo. Eu nu as  rezista la temperaturile voastre. Mie mi se pare frig polar si la -5 grade, cat sunt in Bucuresti dimineata... mi-e frig, oricate haine as pune pe mine. Pur si simplu tremur din toate incheieturile. Daca mai bate si vantul, e crunt. Asa ca sper sa treaca mai repede iarna asta si sa vina caldura.


  • 1

#296
mihaela_s

mihaela_s

    Membru VIP

  • Membri
  • PunctPunctPunctPunctPunctPunctPunct
  • 28.567 mesaje

Postat 27 ianuarie 2022 - 00:05

Monica, au suedezii o vorba: nu exista vreme rea, doar haine nepotrivite :). 


  • 2

#297
Fleurdelise

Fleurdelise

    Membru de baza

  • Membri
  • PunctPunctPunctPunctPunctPunct
  • 8.367 mesaje

Postat 27 ianuarie 2022 - 00:22

Monica, au suedezii o vorba: nu exista vreme rea, doar haine nepotrivite :). 

Ha, ha, Mihaela, exact.

Asa si noi, ne imbracam bine si iesim. 

Dar inteleg ca fiecare e sensibil la anumite temperaturi. Eu, de exemplu, nu suport caldura, in special cea umeda, lipicioasa. Nu as putea trai in Caraibe, In Mexic, in Florida unde e asa 365 zile pe an. In vacante e altceva,

Imi place clima cu anotimpuri. Aici primavara nu prea exista, din iarna trecem cel mai des direct la vara. Mi-e dor de primavara dulce din tara, cu ghiocei  si viorele in februarie, mirosul acela unic de pamant proaspat si de flori si forfota martisoarelor. O clima asemanatoare Romaniei e pe coasta de Vest, Vancouver, un oras superb dealtfel. In schimb acolo clima e oceanica si iarna e foarte ploioasa, gri. Prefer ger polar si soare.

Nicaieri nu e perfect.... Adevarul e ca mi-ar place si la Vancouver, dar nu am chef de o "a doua imigrare", desi cine stie, nimic nu e exclus, orice e posibil.

 

Merci pentru ideile anti-gheata, voi cauta solutie din aceea. Prelata am folosit dar numai pentru ninsoare. La temperaturi f. scazute se lipeste de parbriz, de sarbatori am "cojit" una de pe parbriz si am folosit-o drept covoras sub brad. A fost buna...


Editat de Fleurdelise, 27 ianuarie 2022 - 01:14 .

  • 0

#298
monicabo

monicabo

    Membru de baza

  • Membri
  • PunctPunctPunctPunctPunctPunct
  • 8.774 mesaje

Postat 27 ianuarie 2022 - 12:32

Eh, asa e, suntem diferiti. Eu de ex. suport caldura. Adica nu ma dau in vant cand sunt spre 40 de grade, dar suport, ma descurc si nu ma vait.

Insa de frig ma vait rau... 

 

Apropo de suedezii, vreme si hainele potrivite sau nepotrivite: Pe frig, imi ma imbrac asa, colant + pantalon pe deasupra. Iar in partea de sus, multe straturi: maiou, un tricou, o helanca, un pulover si geaca. Fular si caciula. Si tot mi-e frig. :))) Mai ales daca bate vant puternic. Haine mai potrivite nu am, nici nu stiu ce sa mai pun pe mine... Doar din alea de ski... dar nu merge prin oras sa merg imbracata asa :)) Aia merge la munte..

 

Ca si conformatie, sunt mai slaba si nu transpir prea mult... poate de asta, habar nu am.

Nici aerul conditionat nu-l suport foarte bine vara in casa sau in alte locuri, si nu ma refer la "batut in ceafa" ci si ca temperatura, daca merge prea mult A/C-ul, trebuie sa mai pun ceva pe mine...peste tricou, o jacheta subtire :)) Asta daca mai sunt oameni in incapere, ca daca sunt sigura, opresc A/C-ul si gata, fac economie si la curent asa :))

 

Porbabil mi-a gresit mama natura tara si regiunea de provenienta... Pt mine era potrivita Mediterana, cu caldura si ierni blande, cu temperaturi de 10-15 grade  [:)]  [:)]


  • 0

#299
roli25

roli25

    Membru de baza

  • Membri
  • PunctPunctPunctPunctPunctPunct
  • 5.241 mesaje

Postat 27 ianuarie 2022 - 12:48

Monica, foloseste bluze de corp si colanti din material termo. Se gasesc la Decathlon. Si in loc de pulover, polar sau fleece. Cand m-am mutat la munte, aveam si eu probl. cu frigul, obisnuita cu clima de la ses si m-am descurcat mai bine cu haine din astea, care au rol izolator mai bun.


  • 0

#300
CorinaDani

CorinaDani

    Membru VIP

  • Membri
  • PunctPunctPunctPunctPunctPunctPunct
  • 13.563 mesaje

Postat 27 ianuarie 2022 - 12:55

Monica, dacă poți, investește în lenjerie de corp sau cum s-o numi, care se poarta pe sub costumul de schi sau în drumețiile montane. Este confecționată din lână merinos, materialul este călduros, fin, moale, catifelat. Găsești bluza, colant, șosete, mănuși, chiar și chiloți, confecționate din acest material - smartwool - în magazinul North face din Mall Băneasa, de exemplu. Probabil ca exista și alte mărci sau producători, ți-am dat doar un exemplu. Citisem undeva o discuție între câțiva pasionați ai drumețiilor montane, toți aveau numai cuvinte de lauda la adresa acestui tip de îmbrăcăminte. Sunt cam scumpe, dar când e perioada de reduceri poți găsi preturi mai omenești.

https://www.allmount...VUaAsQBEALw_wcB

 


  • 0


Panic Questions

  • Alesiclau
    - Ieri, 20:06

  • Dureri

    andronacheari
    - Ieri, 15:37

  • Kg sarcină

    Irutza_b27
    - Ieri, 10:34

  • Poate fi vorba de o sarcina?

    Fifi04
    - mai 18 2022 00:02

  • Diversificarea

    Gabita355
    - mai 17 2022 21:57

Last Blogs

  • Săptămâna 11

    Lucia09
    - Astăzi, 08:42

  • Săptămâna 10

    Lucia09
    - Astăzi, 08:32

  • Familia afla despre bebe

    Lucia09
    - Astăzi, 05:59

  • Ultimul control

    Ranya21
    - Ieri, 22:39

  • Zmeurica mea

    Lucia09
    - Ieri, 20:52

Recipes

  • Pancakes cu cereale Cheerios Ovaz

    GratielaPopa
    - iun 11 2020 22:19

  • briose cu fructe de padure si Nestlé Cheerios

    GINA-MONICA
    - iun 03 2020 08:33

  • Tarta de prune si miere

    Anda08
    - aug 20 2019 12:37

  • Salata de capsuni

    Anda08
    - iul 03 2019 12:02

  • Clatite sau pancakes cu nuca de cocos si fructe

    Anda08
    - mar 29 2019 12:13

Ultimele aprecieri

  • FleurdelisePoza lui %s

    Fleurdelise
    ii multumeste lui

    silvi8
    pt. aprecierea acestui mesaj

  • laura78nicoPoza lui %s

    laura78nico
    ii multumeste lui

    silvi8
    pt. aprecierea acestui mesaj

  • Laura25Poza lui %s

    Laura25
    ii multumeste lui

    silvi8
    pt. aprecierea acestui mesaj

  • roli25Poza lui %s

    roli25
    ii multumeste lui

    Laura25
    pt. aprecierea acestui mesaj

  • Collins20Poza lui %s

    Collins20
    ii multumeste lui

    dana vio
    pt. aprecierea acestui mesaj

  • - TOP 50 reputatii -