Ce ma deranjeaza/dezamageste e ca el pare ca nu isi da seama de ce am simțit eu si cum a fost pt mine. Cred ca se bucura ca eu am luat totul atat de ok si de cool incat prefera sa isi spuna ca na, uite, ne intelegem bine, suntem prieteni, stam impreuna, eu merg la prietena mea si Xiolina e ok, rade, face glume. Prietena saraca sufera de numa, eu sunt ok :))) i-a spus ei odata la telefon in aprilie ca "Xiolina e puternica, ea intotdeauna pica in picioare si întotdeauna are un plan si stie ce sa faca". Bai, nu, adica doar pt ca am ales sa ignor toate sentimentele mele in timpul sarcinii nu inseamna ca mi-a fost ușor. O sa ii spun candva lucrurile astea.
Si acum i-am zis cum a fost la psiholog, ca si el vrea sa mearga, si ca psiholigul mi-a spus dupa ce a intrebat daca dormim in camere diferite - "deci aveti relatia patintilor dva". Iar sotul mi-a spus pai asa e normal, nu? Normal ca suntem prieteni si nu ne certam si ne intelegem bine (ii spusesem eu ca in afara de lipsa sexului si a declaratiilor de dragoste e totul ca inainte). Am vrut sa ii spun ca da si nu, adica nu multi ar accepta situația asta de locuit in care el se intalneste cu prietena :)))) dar na, ma tot repet, parca are un val pe fata si nu vede de el.
