Text preluat
---------------------------
Cea mai faimoasă, mai respectată și mai vizitată sfântă de pe teritoriul României (da, ați ghicit, e vorba de Cuvioasa Paraschiva) a fost în realitate o creație 100% a evului mediu balcanic.
Cândva, în veacul al 12-lea, pe malul Mării Marmara, nu departe de Constantinopol, în satul Epivates (azi Selimpașa), cu ocazia înmormântării unui marinar bătrân, oamenii au dezgopat oasele unei femei. În efervescența profund religioasă a epocii, cumva, s-a dus vestea că au fost găsite oasele unei Sfinte. Probabil că la răspândirea veștii au contribuit și preoții locali care au intuit potențialul. Într-o epocă a Cruciadelor și a negustoriei cu moaște, orice biserică își dorea să devină loc de pelerinaj datorită unor relicve sfinte. Câștigurile erau enorme pentru toată lumea, atât pentru biserică, cât și pentru comunitate. Iar dacă nu aveai niște relicve autentice, provenite de la un om sfânt cunoscut, le inventai. Pur și simplu. Orice os putea deveni ”sfinte moaște” dacă erau însoțite de o poveste frumoasă și eventual de un ”miracol”. Șocant? Era ”bisnis”!
Povestea Cuvioasei Paraskeva are toate aceste ingrediente. Legenda, scrisă peste mai bine de 200 de ani spune cum o femeie tânără (o împărătească) i s-a arătat într-un vis miraculos unui localnic și a cerut să îi fie deshumate oasele de lângă ale bătrânului marinar, un păcătos, și să fie duse în Biserică. Într-o altă variantă a legendei, visul l-au avut două femei diferite, în aceeași noapte.
Nimeni nu știa ale cui erau acele oase și cui aparținuseră. Dar SE ȘTIA că-s ale unei sfinte.
Numele i-a fost adăugat mai târziu. Înseamna ”VINERI” în limba greacă (Παρασκευή). Vineri este o zi sfântă atât în iudaism cât și în creștinism: este ziua de pregătire de dinaintea Sabatului (Paraskevi=pregătire), ziua Răstignirii, cea mai respectată zi de Post săptămânală! Aceasta este Sfânta Vineri de care mai citim în basme. Sfânta Paraschiva sau Sf. Vineri sunt același personaj.
Inițial, scheletul unei necunoscute fără nume, găsit întâmplător, Sfânta a ajuns în biserica din Kalikratea, cu hramul Sf. Apostoli unde au stat aproximativ 175 de ani. În acești ani faima sfintei a crescut iar în 1231 mai marii Bisericii de la Constantinopol, au hotărât ca moaștele Sfintei să fie transferate în marele oraș, în Catedrala Patriarhală. Deveniseră mult prea importante pentru o bisericuță provincială!
Din considerente politice și diplomatice, moaștele Cuvioasei au ajuns apoi în capitala Țaratului Bulgar, la Târnovo (azi Veliko Târnovo). Țarul Ioan Asan al II-lea tocmai ajunsese cel mai puternic lider militar din Balcani. Pentru prestigiul noului Țarat avea nevoie de un sfânt patron al Capitalei (aflată în plină reconstrucție) și al țării, iar conducerea latină de la Constantinopol le era datoare. Pentru consolidarea relațiilor diplomatice, împăratul a oferit bulgarilor moaștele Sfintei Vineri de la Kalikratea.
Țarii Bulgariei au luat treaba foarte în serios. În primul rând au organizat moaștelor o primire plină de solemenitate la Târnovo, una demnă de un împărat. Înalte fețe bisericești din Bulgaria în frunte cu patriarhul Vasile, familia țarului, aristocație, popor au participat la festivitățile aducerii moaștelor Sfintei Vineri de la Constantinopol. Pentru ca ele să fie depuse în chiar centrul Puterii politice a Țaratului: în biserica din curtea palatului țarilor din Târnovo de pe colina Țareveț (vezi ilustrația). Pentru că bulgarii zic zilei de vineri ”petka”, de la ( pet=cinci, a cincea zi), Sfânta a ajuns să fie cunoscută în lumea slavă ca Sveta Petka (Света Петка ).
Apoi i-au construit Sfintei o ”poveste”, o hagiografie. Patriarhul Eftimie de Târnovo s-a apucat și a scris viața Sfintei Petka și a ales serbarea ei la 14 octombrie. Abia acum s-a răspândit o variantă oficială și detailată a vieții și faptelor Cuvioasei.
Ca sfântă patroană a Bulgariei, asociată cu puterea politică de la Târnovo, Paraskivei îi crește enorm prestigiu și faima. Este numită Sf. Paraskeva/ Petka a Bulgariei sau de la Târnovo (Sveta Petka Târnovska)
Moaștele au stat la Târnovo timp de 160 de ani. În 1394, capitala Târnovo, laolaltă cu întreaga țară a căzut sub ocupația otomană. Sfintele moaște ale orașului - Petka, Philothea și Teofan au fost transferate la Vidin, apoi trimise peste Dunăre lui Mircea cel Bătrân al Țării Românești, unde timp de câteva luni au fost adăpostite la Craiova (la sugestia Sf. Nicodim de la Tismana).
Apoi s-au întors iar la Vidin, devenit temporar, sub țarul Strațimir, capitala ultimului bastion bulgar neocupat de turci. Trei ani mai târziu, când țaratul de Vidin a căzut sub otomani (1396), moaștele au fost trimise despotului Stefan Lazarevic al Serbiei și duse într-o biserică din cetatea Belgradului, unde au rămas 125 de ani, până în 1521, când turcii conduși de Soliman Magnificul au ocupat și cetatea Belgradului.
Capturate de turci, moaștele Sfintei au fost răscumpărate de patriarhia Constantinopolului pentru 12.000 de ducați de aur și aduse înapoi în Constantinopol, în catedrala patriarhală din cartierul Fanar.
În 1641 domnul Vasile Lupu al Moldovei a donat o importantă sumă patriarhiei Constantinopolului, care reprezenta tributul anual impus de turci patriarhilor din Constantinopol și Ierusalim. Ca recunoștință, Patriarhul Partenie îi oferă lui Vasile Lupu moaștele Sf. Paraskiva a Balcanilor spre a fi depuse în noua biserică Trei Ierarhi ridicată la Iași.
De atunci oasele sfintei se păstrează în capitala Moldovei, Iași.
Asta este pe scurt povestea adevărată a osemintelor din satul Epivates. Nu am insistat pe povestea Cuvioasei imaginată de preoți, deoarece este o fantezie în întregime.
Cultul Sfintei Vineri a fost uriaș în Balcani, în Bulgaria, Serbia, Grecia și țările valahe.
Vezi mai multe în acest articol: http://art-historia....ka-de-la-tarno…