Sari la conținut

Sari la conținut


- - - - -

Copilul transgender

transgender

23 raspunsuri la acest subiect

#1
redactor

redactor

    Membru VIP

  • Administrators
  • 14.054 mesaje

Postat 18 iunie 2020 - 12:29

Auzeam ieri seara ca se discuta de un proiect de lege care sa interzica in Romania abordarea acestui subiect  - si chiar interzicerea cuvantului cheie - acela de copil transgender.

 

„Un copil transgender este un copil cu două mâini, două picioare, un copil normal, dar e un copil care la un moment dat, a realizat că felul în care arată nu corespunde cu felul în care se simte. Eu acum aproape 18 ani am născut o fată, pe nume Alexia, cu toate că toată sarcina, toată perioada sarcinii am știut foarte clar că voi avea băiat, aveam nume pregătit. Am născut, așadar, o fată și toată copilăria a fost într-un mod normal, spun eu, chiar dacă copilul meu nu se juca cu păpuși sau nu purta codițe și rochițe, a crescut un copil vesel și deschis la minte. A ajuns la școală și cred să spre final de clasa a VIII-a a realizat că ceva nu e OK și nu e în regulă cu el, pentru că acum din Alexia a devenit Alex, noi așa îi spunem și toți prietenii așa îi spun. Simțea că e băiat, avea tot comportamentul unui băiat, se îmbrăca ca un băiat, arăta ca un băiat și își dorea să fie băiat”, a povestit Mirela Secan - mama unui copil transgender.

 

„A fost destul de greu, pentru că a fost o perioadă, cel puțin la începutul anilor de liceu, în care nici măcar noi în familie nu am înțeles foarte clar ce se întâmplă cu copilul. Acum, sincer, uitâmdu-mă în urmă, îmi pare rău că nu am putut să-i fim mai repede aproape și să-l înțelegem mai repede, pentru că lucrurile s-ar fi schimbat probabil în bine acum un an sau doi”, a mărturisit Mirela Secan.

Dar cert este că de anul trecut, de când am avut niște discuții deschise - copilul în toată perioada aceasta ascunzându-se de noi și încercând să evite discuțiile; noi credeam, pe de altă parte, că e o adolescență cu năbădăi, așa cum se întâmplă în zilele noastre - practic, de anul trecut, când noi am acceptat că da, avem un copil care e transgender și din fată vrea să fie băiat, dar e tot copilul nostru, lucrurile s-au schimbat absolut grozav în bine, în sensul în care fiind acceptat în familie și doar prin schimbarea adresării de la feminin la masculin, deci am început să-i vorbim cu Alex și să-i vorbim la masculin, efectiv totul s-a schimbat”, a povestit mama.

„Din copilul care nu mergea la școală, ura să meargă la școală, ura să dea ochii cu profesorii - cu colegii nu, nu erau probleme - a ajuns că a învățat singur, după două luni a aplicat la universități de afară, iar astăzi este unul dintre cei doi români acceptați la NYU Shanghai, a 15-a universitate în lume”, a relatat cu mândrie Mirela Secan.

„Copilul ăla care era neînțeles brusc a devenit acceptat de către persoanele apropiate a fi transgender, s-a transformat și a înflorit. E foarte frumos”, a adăugat mama  - aici mai multe informatii

Mama unui copil transgender: „Din momentul în care noi am acceptat, lucrurile s-au schimbat grozav în bine”

 

E o situatie care se poate intampla oricui. Copiii nostri nu mai sunt inchistati mental in niste limite si norme ale societatilor invhechite. Avand acces constant la Media Sociala, la ne-cenzurarea ideologica pe care o ofera online-ul... au sansa sa se descopere si sa accepte asa cum sunt.

 

Exista insa si politicieni (ca psdistii) care spera sa castige votanti din partea parintilor care nu accepta aceasta idee. 

Voi ce parere aveti?  [flo2]



#2
viviana

viviana

    Membru VIP

  • Moderators
  • 26.324 mesaje

Postat 18 iunie 2020 - 12:51

Vor sa interzica in scoli si universitati teoriile referitoare la identitatea de gen.



#3
redactor

redactor

    Membru VIP

  • Administrators
  • 14.054 mesaje

Postat 18 iunie 2020 - 12:55

Ok - asta inseamna ca nu se mai poate vorbi dspre ce anume exact simti ca esti - nu?

 

E clar ca de aceasta interdictie nici nu mai poate fi vorba despre transgenderi. Adica - esti ce scrie pe certificatul de nastere. Fara dubii.

 

In Olanda, o youtuberita transgender (nascuta baiat) - Nikkitutorials - a fost acum cateva zile numita Ambasador al Olandei la Natiunile Unite.



#4
redactor

redactor

    Membru VIP

  • Administrators
  • 14.054 mesaje

Postat 18 iunie 2020 - 13:02

aici despre ea



#5
viviana

viviana

    Membru VIP

  • Moderators
  • 26.324 mesaje

Postat 18 iunie 2020 - 13:04

Ok - asta inseamna ca nu se mai poate vorbi dspre ce anume exact simti ca esti - nu?

 

 

E clar ca de aceasta interdictie nici nu mai poate fi vorba despre transgenderi.

 

In Olanda, o youtuberita transgender (nascuta baiat) - Nikkitutorials - a fost acum cateva zile numita Ambasador al Olandei la Natiunile Unite.

 

Adica - esti ce scrie pe certificatul de nastere. Fara dubii. 

 

stai sa vedem ce se intampla cu proiectul asta ca merge la promulgare.

 

Poti sa vorbesti despre identitate de gen unde si cand vrei.

Nu ai voie sa inveti cumva  teoriile astea in scoli si universitati - ceea ce  e o tampenie - se invata la medicina la psihologie.
 



#6
redactor

redactor

    Membru VIP

  • Administrators
  • 14.054 mesaje

Postat 18 iunie 2020 - 13:06

pai a refuza sa discuti despre asa ceva nu este o tampenie?

 

Adica in Romania se refuza sa se discute despre asta iar in Olanda, un transgender devine ambasador al tarii la ONU...



#7
redactor

redactor

    Membru VIP

  • Administrators
  • 14.054 mesaje

Postat 18 iunie 2020 - 13:15

Amedamentul a fost propus de senatorul PMP, Vasile Cristian Lungu, absolvent al Seminarului Teologic din Zalău și licențiat apoi în Psihologie Specială în SUA, la Loyola University. A fost votat de 81 de senatori de la PSD, ProRomânia și PMP, a primit 22 de voturi împotrivă, majoritatea de la USR si UDMR și 27 de abțineri de la PNL.



#8
redactor

redactor

    Membru VIP

  • Administrators
  • 14.054 mesaje

Postat 18 iunie 2020 - 13:16

Modificarea adusă Legii educației este aberantă și inițiatorii nu s-au gândit probabil la consecințele produse asupra autonomiei universitare, spune pentru Europa Liberă Mircea Miclea: ”Este prima dată după Evul Mediu când un oganism legiuitor spune ce se poate preda și ce nu se poate preda în Universitate, asta făcea în Evul Mediu biserica catolică. De atunci încolo, universitățile se bucură de libertate academică, asta înseamnă că orice teorie poate fi abordată, discutată, analizată, respinsă, aprobată etc. Esența universității este libertatea de gândire și de cercetare, or aceasta e o intruziune în activitatea universităților, nici nu cred că s-au gândit la consecințe. Consecințele imediate ale acestui articol sunt că din toamna viitoare nu mai ai voie să ții niciun curs pe tema studiilor de gen, niciun masterat, program, nimic, se interzic, trebuie scoase din curriculum. Nu ar fi prima oară când nu se gândesc la consecințe”.



#9
viviana

viviana

    Membru VIP

  • Moderators
  • 26.324 mesaje

Postat 18 iunie 2020 - 13:24

tot  ceea ce face si voteaza Parlamentul actual sunt niste aberatii colosale.

Nu au invatat nimic din ce le-a transmis poporul roman la votul ala pentru redenumirea familiei in constitutie.

 

noi vrem  sa inaintam, sa progresam ei nu si nu...

Niste imbecili!



#10
redactor

redactor

    Membru VIP

  • Administrators
  • 14.054 mesaje

Postat 18 iunie 2020 - 13:44

niste politicieni obtuzi, care nu au depasit nivelul unui sef de colhoz. 

 

Eu sper ca vine din spate o generatie noua de alegatori care vor matura aceste cozi de topor.




Panic Questions

  • Fată sau băiat

    Nataliaracila
    - apr 06 2024 20:17

  • MiÈ™cările bebeluÈ™ului

    catalinabd
    - apr 04 2024 05:53

  • inchidere cont

    Anamaria Pandele
    - apr 02 2024 19:23

  • Anamaria Pandele
    - apr 02 2024 18:13

  • demetererika554@gmail.com
    - mar 30 2024 22:38

Last Blogs

  • Dureri de masea în sarcină

    Ioone
    - Astăzi, 15:57

  • Geanta bebeluÈ™ului

    Ioone
    - Astăzi, 15:25

  • Trimestrul III - morfologie

    Ralu31031992
    - Astăzi, 13:54

  • saptamana 24-28 test glucoza

    Ralu31031992
    - Astăzi, 13:44

  • Prom Dress Dos And Don'ts to Steal The Spotlight

    Ozma123
    - Astăzi, 11:01

Ultimele aprecieri

  • andacosPoza lui %s

    andacos
    ii multumeste lui

    szivarvany
    pt. aprecierea acestui mesaj

  • monicaboPoza lui %s

    monicabo
    ii multumeste lui

    szivarvany
    pt. aprecierea acestui mesaj

  • ElkiaPoza lui %s

    Elkia
    ii multumeste lui

    Laura25
    pt. aprecierea acestui mesaj

  • OtiliavPoza lui %s

    Otiliav
    ii multumeste lui

    Laura25
    pt. aprecierea acestui mesaj

  • ElkiaPoza lui %s

    Elkia
    ii multumeste lui

    ioana
    pt. aprecierea acestui mesaj

  • - TOP 50 reputatii -