53 raspunsuri la acest subiect

[Kikina]

Ah, ce bine, ce bine ca suntem mai multe si putem invata unele de la altele!

Lilach - sa-ti traiasca trupa! Ma mai linistesti spunandu-mi ca nici fata ta nu a avut "gasca" pana de curand. Ce mult m-as bucura sa cunoasca si baiatul meu cel mare savoarea prieteniei la varsta asta!
Felicitari pt. viteazul tau junior care calatoreste sungur cu avionul! E prima aventura? Ai avut emotii?

Craciunitzo - nu, nu sunt profesoara. Mai scriu insa ceva articole (inclusiv prin revistele pt. copii) si traduc carti. Iar virgulele cred ca m-ajuta sa-mi mai trag sufletul cand gandurile dau navala (asta ar fi o explicatie de bun simt, pt. ca nu am, de fapt, pregatire de filolog, ci doar de artist plastician, si nici ala cu diploma... ). Chiar imi amintesc amuzata ca, in urma cu multi ani, "unul mare" dintre jurnalisti mi-a atras atentia ca abuzez de ele.
Dar sa revenim la ce ne doare. Spune-mi: esti mai mandra de unul dintre copii decat de celalalt? Ma refer strict la mandrie, nu la dragoste. Avem, oare, o cat de mica tendinta de a ne regasi in cel mai "tare", iar pe cel mai "firav" sa-l cocotam in arborele genealogic al tatalui?

Alinaxeni, nu ma lasa!

[craciunitza]

Sa zic intai de gasca: baietii mei au schimbat orasul si scoala si nu au avut timp sa se integreze in vreo gasca. Abia acum, de vreun an, parca incep si ei sa pastreze legatura cu aceeasi copii. Cred totusi ca sunt prea mici ca sa investeasca in una din gasti, oricare ar fi ea. Cel mare a suferit dupa prima invatatoare si evenimentul acela m-a fortat sa gasesc solutie asa ca mi-am invatat baietii ca oameni buni sunt peste tot (ca si cei rai), ca viata inseamna miscare si ca oricand poti intalni un alt om bun, nu sunt unicate.
Parerea mea personala este ca la varsta lor gasca e bazata mai mult pe situatia materiala decat pe cea spirituala asa ca nu mi se pare o tragedie ca n-au aderat la vreuna. Din experienta stiu ca parintii copiilor dintr-o gasca sustin copiii chiar si atunci cand fac prostii si asta este un aspect care nu mi se pare deloc ok si sper sa nu fiu vreodata nevoita sa aplaud prostiile amicilor lui fii-meu doar de dragul lui.

In ceea ce priveste diferenta dintre copii, au fost perioade cand eram mai mandra de unul din ei dar nu i-am cocotat niciodata in arborele lui taica-su deoarece am divortat de 'mnealui si nu ma intereseaza acest aspect :)
Paradoxal, "cel mai tare" la noi este cel uratel si introvertit, are un caracter de invidiat si acel ceva care-l ajuta sa-ti intre sub piele si sa-l indragesti imediat. Seamana mult cu mine desi nu semanam deloc. Are flash-uri in care ma regasesc si sunt topita dupa el. Cel mare este perfect si asta ma sperie, stau cu ochii pe el si incerc sa supraveghez fiecare pas pe care-l face si nu stiu daca voi reusi sa tin pasul cu el. Vreau pentru el tot ce este mai bun si mai frumos si ma doare ca inventeaza minciuni spectaculoase ca sa ma protejeze. Cel mic imi spune adevarul fara sa clipeasca si nici asta nu stiu daca e neaparat ceva bun. E frumos si greu :)

Nu certati copiii cand viseaza!

[alinaxeni]

V-am citit povestile si ma gandesc cat de bogate santeti cu atatia copii in jurul vostru.De multe ori m-am intrebat cum ar fi fost daca mai aveam inca un copil.
Liliach,spune-mi si mie cum te impaci cu ideea ca fata ta nu e noaptea acasa.Eu cred ca voi fi mereu o mama de moda veche.Nu cred ca voi putea dormi un minut daca nu o stiu in patul ei,asta nu ca mi-ar fi frica de cine stie ce prostii cat frica de a nu i se intampla orice altceva rau.Incerc sa ma obisnuiesc cu ideea ca va veni si ziua in care la usa mea va veni un fat-frumos cu turul pantalonilor pana la genunchi si-mi va lua fata la discoteca iar eu am sa dau ture prin casa pana va veni ea.Chiar si acum ma mai trezesc noaptea si ma duc sa o invelesc,astea sunt reminiscente de pe vremea cand era BB.
De multe ori am senzatia ca e mult mai usor cu baietii,ei se maturizeaza mai greu.Citesc ce scrieti voi si vad ca problemele fetelor de 13 ani apar la baieti abia dupa 15-16 ani.


alina

[lilach]

Alina,

cum ma impac? nu grozav dar din pacate nu am alta alternativa...sa o inchid in casa?...nu pot. Uite, aseara am rugat-o sa fie acasa cel tirziu la ora 1:00. Nu prea a fost incintata insa acum dupa-masa cind am venit de la lucru mi-a spus ca a fost bine ca am insistat sa fie acasa devreme...a dormit pina la ora 10:30 si acum e odihnita.
Saptamina viitoare va incepe un curs de psihometrie pentru facultate asa ca se cam termina cu noptile nedormite.
Aici nu se practica discotecile aici tinerii merg la pub sau la snooker sau in caz ca li se termina finantele (aici copii primesc la inceput de luna o anumita suma, fiecare parinte cit poate si pina la sfirsitul lunii trebuie sa se gospodareasca ) se multumesc si cu un parc sau merg seara la mare si se plimba pe malul marii.

Baiatul s-a descurcat peste asteptari cu zborul si calatoria.
Baiatului ii place sa deseneze comics si are tot felul de idei deosebite si innovatoare, ii place sa citeasca mult in engleza sa asculte muzica pe care noi , parintii lui o ascultam in urma cu 20 -25 de ani...cu toate ca pina in urma cu 1 an spunea ca aia nu e muzica...insa dintr-o data a realizat ca totusi...aschia nu sare departe de trunchi .Acum ar dori sa-si cumpere o chitara din banii de buzunar pe care ii primeste in fiecare luna.

Dar sa revenim la ce ne doare. Spune-mi: esti mai mandra de unul dintre copii decat de celalalt? Ma refer strict la mandrie, nu la dragoste. Avem, oare, o cat de mica tendinta de a ne regasi in cel mai "tare", iar pe cel mai "firav" sa-l cocotam in arborele genealogic al tatalui?

Pot spune ca da ...am avut ani de-a rindul acest simtamint...dar eu imi spuneam ca e din cauza ca e el si ea...si balanta tragea spre el.
Pot spune insa cu mina pe inima ca fiecare dintre ei imi provoaca mindrie...de dragoste nu voi aminti...pentru ca e la fel pentru toti.

Cred ca pentru a nu-i atribui unuia sau altuia cel tare sau cel firav, trebuie sa-ti cunosti copiii foarte, foarte bine.

Stii, eu am tendinta de a vedea totul destul de sumbru insa peste tot, scoala, gradinita, familiile prietenilor imi spun numai cuvinte de lauda la adresa copiiilor. Diriginta baiatului mi-a spus ca in peste 30 de ani de invatamint nu a avut asa un copil deosebit in sensul cel mai bun al cuvintului si ca nu ar fi rau sa facem "copie" dupa el .

La noi in familie fetele sint mult mai agitate decit baietii .
La 13 ani fiica mea cea mare era inca o copila...defapt transformarea am inceput sa o percep cam in urma cu un an. Cred ca asta depinde la fiecare tinar in parte. De exemplu baiatul inca nu are 14 ani dar e matur si poti sa te bazezi pe el...toate mamele fetelor sint innebunite dupa el.


"Un sfirsit e un inceput..."

ella&com.

[Kikina]

Dar pe adolescentii vostri ii bantuie problemele existentiale? In sensul (sesizat de mine, la al meu)unei incertitudini legate de viitor, de locul lui in lume, daca va sti ce sa aleaga in privinta meseriei etc.? Baiatul meu cel ganditor m-a intrebat azi cum il vad eu peste 4 ani? Ce-as vrea sa traiasca mai mult prezentul!

[iri_sori]

Buna acum ca tot v-am gasit va pot spune ca am si eu doi baieti 12-14 ani, dar sunt diferiti parca nu i-am nascut eu pe amandoi,cel mare este cam lenes(la invatat) cel mic prea harnic cu fetele vorbeste pe calculator dar inca nu-i intereseaza in mod deosebit, ceea ce ma framanta pe mine este ca nu vrea cel mare sa invete mi-a spus ca lui nu prea -i place sa toceasca si pacat ca are memorie dar....

iri

[Kikina]

Bine ai venit, iri-sori! Asa sunt si ai mei: ala mic = spiridus, ghidus, mamos, iute, dibaci, curios, super-preocupat de computer, cautat de amici. Iar cel mare, la polul opus: molcom, comod, usor distant, singuratic, cam neindemanatic, visator, cu memorie strasnica, analitic si, de curand, cercetator in ale rosturilor acestei lumi (si uneori si in ale celorlalte, ba cosmice, ba "de dincolo"). Fiecare este special in felul lui, se completeaza, se impaca bine, se mai si nervozeaza reciproc. Si pt. ca vorbeai de invatat, si aici exista diferente ... de abordare. Praslea e ambitios si le are bine de tot cu mate-info. Iar liceanul se urneste greu si nu pare interesat decat de istorie, psihologie si filozofie (astea 2 din urma - extrascolar, deocamdata). Dar, asa, de incurajare, pot sa-ti spun ca a dat un "boom" la examenul de capacitate, pe care l-a luat cu brio, desi l-a tratat mai serios doar cu o luna inainte de sustinerea probelor. Asa ca, vezi bine, "apele linistite sunt adanci", chiar daca, in cazul nostru, ele s-au mai tulburat un pic si au devenit parca oceane fara fund din cauza adolescentei.

[alinaxeni]

Bine ai venit,iri_sori.
La noi nu au fost niciodata probleme cu invatatura.Intodeauna a avut note de 9 si 10 iar cind a luat un insuficient, in clasa a1a ,am crezut ca o sa-mi cedeze copilul nervos.Pentru ea a fost un capat de tara,dar si-a revenit.
Am intrebat-o si eu pe Anca ce vrea sa se faca cand va fi mare si mi-a spus clar "vreau sa ajung cineva" Ce o fi vrut sa spuna nu stiu,dar e clar ca se lupta sa fie mereu printre primii.
Anul asta a terminat cu 9.60 si iar a fost drama ca nu a luat decat mentiune.Nu prea reusesc sa inteleg si nici ea nu-mi spune de ce e asa inversunata.Poate ca sint reminiscente din vremurile cand ne era tare greu si nu prea avem bani sau pt ca ma vede pe mine cat ma lupt ca sa ne fie ceva mai bine,nu stiu.
KIKINA,baiatul tau cred ca te iubeste enorm.Cred ca-l framanta ideea sa nu te dezamageasca si e foarte nesigur.
Dar el cum se vede peste 4 ani?

alina

[Kikina]

Esti tare draguta, Alinaxeni, sa-mi spui asa frumos ca baiatul meu "ma iubeste enorm". Mi se incalzeste sufletul, si asa topit dupa copiii mei. Dar, parca m-as simti mai bine daca s-ar iubi mai mult pe el. Eu cred ca de asta are el nevoie acum, sa fie mandru se el, sa se aprecieze, sa fie mai increzator in calitatile lui. La asta lucram cat cuprinde.
Cum se vede el peste 4 ani? Raspunsul: "Hmmm, nu prea stiu... "
O alta intrebare cheie de-a lui: "Mama, tu te suportai la 16 ani"? Daca n-as fi mama as ramane fara replica, dar trebuie sa o gasesc iute, sa nu ma prinda cu gura cascata de uimire...
Felicitari pt. ambitioasa ta mica! La fel ca ea e si Praslea al meu. Un strop din ambitia lui daca i-as putea inocula si celui mare si cred ca deja s-ar simti mai bine, descoperind de cate lucruri e in stare. Dar, pentru asta e nevoie de ceva vointa. Si... cam lipseste.

[iri_sori]

Cred ca acum mai mult ca niciodata trebui sa comunicam cu copii nostri fie baiat fie fata,felicitari ptr.copii dupa cate am citit totusi sunt cuminti fata de alti care la varsta asta destul de dificila nu mai asculta deloc,intalnesc tot felul de copii dar totusi acum parca sunt mai maturi,probabil si societatea si nesiguranta .......Eu le-am zis la copii intai prieteni si apoi parinti

iri