Credeam ca sunt singura care gândește ca nu e nimic de admirat în toată aceasta poveste.
Mi-e mila de copiii mai mari, care au fost și sunt nevoiți să-și crească frații mai mici, sa spele rufe, sa gătească, sa ajute în casa și în gospodărie, deoarece mama lor, în ultimii 10-15 ani, a avut permanent în brate un bebe și în burta altul.
Probabil ca trăiesc cu toții claie peste grămadă, la limita sărăciei, într-o căsuța neincapatoare, copiii mici moștenesc hainele și încălțările celor mari, etc. Dar dacă ei sunt fericiți și mulțumiți de viata pe care o au, sa fie la ei, nu mi se pare un exemplu de admirat sau demn de urmat.