Andacos, stiu cat de greu mi-a fost prima data sa fac pasul asta, respectiv despartirea. Pana nu s-a umplut paharul la mine, de la alcoolul lui, m-am tot complacut intr-o relatie toxica.
Daca acum sa zicem ca ar disparea alcoolul din ecuatie (sau ma rog, ar reveni la nivelul de 1-2 beri pe zi, ca banuiesc ca fara ajutor sa renunte definitiv nu va reusi) si daca el si-ar mentine comportamentul actual, as recadea iar intr-o relatie comoda, in care nepotrivirea de caractere va ramane mereu un factor de stres pentru mine.
As reveni intr-o relatie plina de compromisuri.
Probabil in prima faza ar fi mult mai ok decat a fost, pentru ca nu i-a priit singuratatea si ar face eforturi sa imi faca pe plac. Dar cat va tine minunea?? Si cand vom reintra, dupa cateva luni, in rutina toxica, voi mai avea taria sa o iau din nou de la capat?! Ma cunosc atat de bine....stiu ca ma voi amagi ca nu e chiar asa de rau, dar fericita pe termen lung mi-e greu sa cred ca voi putea fi.
Singuratatea a scos la iveala lucrurile pe care le credeam uitate. Atat de des ma trezesc facand lucruri sau luand decizii pe care stiu sigur ca nu le-as fi luat daca era aici, sau ar fi iesit cu scandal daca le luam impotriva parerilor lui. Si imi place sa pot lua genul asta de decizii fara sa stiu ca cineva ar sari cu gura pe mine. De la lucruri banale, ce film sa vad cu copiii seara, pana la azi nu am chef sa fac nimic, o sa stau in varful patului si ma ocup maine de curatenie!
