51 raspunsuri la acest subiect

[mihaela_s]

Andaghe nu întotdeauna e posibil. Tu nu poți sa îl repari pe celălalt. Dacă el nu vrea sa se repare, ce faci? 

 

Nu confundați familiile imperfecte, cu cele disfuncționale. E ca su când ați confunda mere cu pere. 

 

Acum o dați in cealaltă. Sa stai intr-o relație abuziva, ca doar n-o sa pleci, o sa o repari...

 

[mihaela_s]

Citat din articolul menționat de mine: 

 

O familie funcțională nu este o familie perfectă, însă oferă premisele unei conviețuiri sănătoase și unei dezvoltări armonioase - partenerii nu se ascund unul de celălalt, își comunică nevoile, dorințele și sentimentele, se simt în siguranță exprimându-și emoțiile, nu fug de probleme, nu ascund „mizeria” sub covor și dau dovadă de responsabilitate și asumare. Copiii sunt încurajați să-și dezvolte autonomia și independența, să exploreze, să gândească cu mintea lor proprie. Sunt respectați și prețuiți pentru ceea ce sunt ei și nu li se impun anumite roluri.

 

 

[mihaela_s]

Tot de acolo: 

 

Într-o familie disfuncțională relațiile dintre părinți și copii sunt mai mereu tensionate, planează o atmosferă de nesiguranță și teamă, părinții pot fi prea regizi și inflexibili ori prea nepăsători și indiferenți; putem întâlni  abuz (fizic, psihic, emoțional, sexual, economic), critică permanentă, neglijare, lipsă de suport emoțional și de empatie, adicții, o boală psihică gravă, control, privarea de libertate, dependență, codependență ș.a.m.d.

 

[mihaela_s]

Tipuri de familii disfuncționale

 

Familiile unde conflictele și scandalurile sunt la ordinea zilei - părinții se ceartă între ei, există abuz fizic sau emoțional, copiii sunt agresați, li se impun reguli rigide, sunt pedepsiți abuziv, trăiesc în frică și se supun din cauza fricii, ajung să manifeste anxietate, depresie, își pierd încrederea în sine, se autodevalorizează.

 

Familiile unde unul dintre părinți (sau chiar ambii) suferă de o formă de dependență (alcool, droguri, jocuri de noroc) sau de o boală fizică sau psihică gravă – în acest caz copiii ajung să preia sarcinile părinților, sarcini care îi supraresponsabilizează dar și vulnerabilizează în același timp deoarece nu au maturitatea necesară de a prelua rolul de părinți pentru propriii lor părinți.

 

Familiile unde nu există reguli, unde copiii sunt lăsați „de capul lor” ori sunt neglijați, unde se întâmplă frecvent ca frații mai mari să trebuiască să aibă grijă de cei mici, unde părinții sunt prea ocupați, indisponibili sau nepăsători. Copiii au dificultăți în a respecta limitele și granițele celor din jur și în a-și impune propriile limite, în a fi disciplinați și organizați.

 

Familiile unde unul dintre părinți (de obicei tatăl) este persoana care „conduce”. Vorbim despre bărbați dominatori, agresivi, care își aleg de obicei partenere slabe, dependente de ei, care nu au voie să le iasă din cuvânt și care trebuie să le satisfacă toate capriciile. Față de copii manifestă aceeași atitudine dominatoare, agresivă sau chiar indiferentă – nu se implică în creșterea lor, însă de obicei au pretenții și așteptări nerealiste; copiii reprezintă extensii ale lor - succesele lor devin motive de mândrie în fața altora, însă dacă copilul „greșește” sau nu corespunde așteptărilor este renegat fără scrupule: „m-ai făcut de rușine”, „nu așa te-am crescut” etc.

 

Familiile „perfecte”, adică acele familii care fac orice pentru a păstra aparențele, care pozează în familii fericite și desăvârșite, însă în spatele ușilor închise se comportă ca niște străini care, din punct de vedere emoțional, sunt extrem de departe unii de ceilalți. Parteneri care sunt extrem de afectuoși în public, ca nu cumva să-și dea lumea seama cât de mult au ajuns să se urască, care sunt deosebit de atenți și răbdători cu copiii lor (tot în public), pentru a masca lipsa de implicare emoțională. Din exterior par a fi cei mai fericiți oameni și cu greu cineva ar putea suspecta răceala și lipsa de sprijin, empatie sau acceptare ce caracterizează dinamica lor familială.

 

Familiile unde părinții nu reușesc să satisfacă nevoile primare ale copiilor – nu le oferă hrană sau îngrijire adecvată, nu se ocupă de educația lor, nu le oferă sprijin emoțional, îi neglijează sau îi maltratează. În această categorie putem încadra și acei părinți care își exploatează copiii, nu le permit să meargă la școală pentru a-i trimite la muncă sau se folosesc de ei pentru satisfacerea propriilor nevoi (un exemplu mai puțin dramatic, însă la fel de nociv este acela când părinții își tratează copiii ca și cum scopul lor ar fi să-i protejeze/menajeze, să-i învesealească când sunt triști, să-i consoleze când sunt îngrijorați – își expun problemele lor de adulți și chiar așteaptă soluții din partea copiilor sau se așteaptă ca aceștia să se plieze pe nevoile lor, când în mod obișnuit ar trebui să fie invers, deoarece un copil nu are maturitatea necesară de a prelua problemele adultului și a le rezolva și nici nu este normal ca rolurile să se inverseze).

 

Tot de aici: https://www.ursula-s...disfunctionala/

Editat de mihaela_s, 10 iulie 2019 - 23:46 .

[mihaela_s]

Despre astea e vorba.

Repet: eu am crescut intr-o astfel de familie. Nimeni n-a plecat din ea. Nu pot sa spun dacă e bine sau nu, așa a fost viața mea. Dar eu cred cu tărie ca a pleca atunci când partenerul nu vrea/poate sa se schimbe, e un lucru necesar. Nu e ușor, Pt ca de asta mulți rămân in astfel de familii. 

[mihaela_s]

Însă când la rândul meu am avut o astfel de familie, ca adult, eu am plecat. Am făcut ca adult ce nu am putut face ca și copil. Deși era un altfel de gen de familie disfunctionala. Am fugit de cea pe care am avut-o ca și copil, aceea am știut sa o deosebesc. Însă am ajuns in alta, pe care am descoperit ca era disfunctionala (nu ii spunea așa atunci, dar mi-am dat seama ca nu e o familie așa cum trebuia sa fie) după o vreme. Uneori nu ai ochii deschiși, e bine sa vina cineva din afara sa ti-i deschidă. 

 

 

[Pepco]

Dar cred ca ideea este sa repari disfunctionalitatile, nu sa te ascunzi de ele, adica sa parasesti familia

 

intai sa accepti ca sunt disfunctionalitati. ca vad ca disfunctionalitatea sociala devine noua normalitate.

[Fleurdelise]

Ca sa raspundem la intrebare trebuie clarificate mai intai care sunt functiile familiei:

Biologica

Economica

De socializare

Etico- juridica

De solidaritate familiala

 

http://www.rasfoiesc...iliei-Fun39.php

 

Daca una sau mai multe functii nu sunt indeplinite, familia e disfunctionala.

 

Cand parintii sunt divortati nu mai exista o familie, ci doua familii, copilul cu fiecare din parinti, separat.

 

Cand exista probleme financiare care impiedica bunastarea tuturor membrilor familiei, da, consider ca familia e disfunctionala, chiar daca intre membrii ei exista iubire, intelegere, respect, etc. Ma gandesc, de ex., la familiile cu multi copii de la tara, saraci lipiti, care nu se descurca sa isi hraneasca si sa isi imbrace copiii, dar continua sa aduca pe lume copii. De aici decurgand si alte probleme, de exemplu maturizarea timpurie a copiilor mai mari, obligati sa preia din sarcinile gospodariei si in special cresterea celor mai.mici.

 

Functiile familiei s au mai modificat in societatea contemporana. Si tipurile de familii. Pot fi familii " atipice" (

monoparentali, parteneri de acelasi sex etc.) perfect functionale si familii tipice disfunctionale.

 

Peste toate, in opinia mea, familiile cu copii ar trebui sa aiba ca functie principala, sau misiune, cresterea si educarea unor copii sanatosi, stabili emotionali, care sa devina autonomi, adulti responsabili, integrati in societate.

Tot ceea ce, in familie, impiedica un copil in dezvoltarea lui armonioasa din toate punctele de vedere, face ca familia respectiva sa fie disfunctionala.

 

Solutii? Adultii din familie sa constientizeze ce nu functioneaza, sa incerce sa repare, cu sau fara ajutor specializat. Si, cand toate incercarile au esuat, disolutia familiei in forma in care e si reconstituirea ei cu alta componenta. Si conducerea si functionarea societatii au rolul lor in sprijinirea familiilor, in ce priveste aspectele juridic si economic, dar rolul lor este limitat.

[Letitia1]

Aici cei ce nu au copii se numesc cupluri nu famili. De unde și expresia “let’s start a family”. Adică hai sa avem copii. Deci nu exista familii fără  copii.

[Buburuza_Ruza]

Din punctul meu de vedere o familie funcțională, este atunci când deși întâmpină diverse probleme,găsește intotdeuna o cale pt a le rezolva impreuna