Situatie:
A trebuit sa fac un avort medical, din cauza opririi din evolutie a fatului, la 14 saptamani.
Am stat 7 ore la reanimare, ca nu mi se oprea sangerarea.
A doua zi la exernare, partenerul meu ( de 10 ani locuim impreuna) vine cu mana goala la mine.
Plecam la un troc de seminte, unde erau o gramada de cunoscuti. Eu umblam dupa copil, el povestea cu prieteni, cunoscuti, a mers la cafea cu ei, ii dadea sfaturi de consiliere de cuplu la o prietena care tocmai se separase...Eu stateam singura, niciodata nu m-a intrebat daca sangerez, daca ma doare ceva, daca sunt obosita.
Ma pun jos pe o scara al un moment dat, si ma intreaba ca de ce stau acolo? Ca el merge in interior , ca ii era "frig"
Voiam sa cumpar un produs de la o prietena, si el nu avea destui bani cash, si imi repeta( de fata cu ea) ca bancomatul e departe, ca el nu merge pana in centru, ca nu este altul in imprejurimi, ca sa MERG EU daca vreau...
Seara ma intreaba inainte de culcare daca vreau sa vorbesc despre avort. Dar era o ora foarte tarzie( ne uitasem la un film) , eram foarte obosita, si am zis ca nu pot in acel moment.
A doua zi merge la servici fara sa ma pupe, fara sa imi lase o cafea facuta, fara un biletel , fara un whatsapp pt cand ma conectez la net, nimic.
A doua noapte imi spune "noapte buna" si gata, nici macar nu m-a atins, nu m-a imbratisat, nimic.
Ce concluzie pot eu sa trag?
Ca ii pare rau ca nu am sangerat pana la capat?
Ca ma uraste ca am venit acasa?
Vreau doar sa aud o parere din exterior.
Aici nu am cu cine discuta astfel de situatii, si am impresia ca poate nu judec eu bine in situatia asta.
E normal sa fiu tratata asa?