39 raspunsuri la acest subiect

[DidiAlex]

Psiholoaga copilului meu îmi spunea ca toți copii care vin la ea la terapie au o problema comuna: nu pot duce / reacționa pozitiv / constructiv la critica părinților. 

[mcoca]

eu sincer ma mir ca o sfatuiti sa stea relaxata si sa... se impace cu sine. ca... nu e grav, e doar credinta.

 

eu n-as putea sta relaxata defel, m-as ingrijora rau, de unde pana unde asa schimbare de comportament si aruncatul in carca parintelui a tot felul de "pacate". mi-ar si sari tandara, la un moment dat, recunosc.

 

n-am nimic cu integrarea credintei in viata omului, dar ce povesteste autoarea subiectului, suna a habotnicie.

 

daca nu era vorba de credinta ortodoxa, no. 1 in romania, ci de vreo secta, ca sunt si de-astea, tot asa sfaturi de calmare si acceptare ii dadeati? ca si sectele au "slujbe" dupa 12 noaptea.

 

 

eu sunt de acord cu tine. 

daca ar fi vorba de alta religie am zice ca s-a radicalizat, si ne-am uita daca nu are vre-o bomba sub fusta lunga.

 

si eu sunt credincioasa, dar nu imi plac extremele, si da, as fi foarte ingrijorata.

[roxanaz]

eu sunt de acord cu tine. daca ar fi vorba de alta religie am zice ca s-a radicalizat, si ne-am uita daca nu are vre-o bomba sub fusta lunga. si eu sunt credincioasa, dar nu imi plac extremele, si da, as fi foarte ingrijorata.

 

+1

 

crisseis, si eu as fi ingrijorata in locul tau. Habotnicia nu e buna la niciun moment din viata si in nicio religie. As vorbi cu un psiholog, si mult mult de tot cu ea.

[viviana]

Crisseis, nici nu ai idee cat de bine te inteleg!

As fi moarta de ingrijorare, ma-as framanta si nu as dormi noptile.  Si stii de ce? Nu pentru ca ma supun singura la chinuri psihice.  Pentru ca am, ca si tine, capacitatea de a privi in viitor. Si as stii in intimul meu ca e ceva in neregula. Aplecarea spre habotnicie, intr-o familie careia i-a  lipsit acest apetit, intr-o familie in care temele de discutie nu erau despre religie are un mottiv. Si motivul asta nu e neregula.

 

 

Din nefericire nu poti face deocamdata mare lucru.  Decat sa o asculti, sa incerci sa-i afli motivele - asta e foarte greu pentru ca nici ea insasi nu le stie, religia fiind  o supapa pentru tensiunea psihica. Asta e modalitatea gasita de ea de a de a-si pune ordine in cap si in suflet. Tebuie cumva sa-i oferi niste alternative, sa incerci sa-i schimbi mediul, si totodata sa-i arati ca o sustii.

 

Pe de alta parte cand iti mai aduce reprosuri bazate pe credinta ii poti spune ca credinta adevarata nu intoarce copilul impotriva parintelui, ca niciun reprezentant corect al bisericii nu trebuie sa le sugereze copiilor a-si judeca parintii. E porunca a V-a. "Cinsteste pa tatal tau si pe mama ta, ca bine sa-ti fie si multi ani sa traiesti pe pamant."

 

 

 

[viviana]

Si da, as vorbi cu un psiholog. Asa cum zice si Rox. M-as duce eu mai intai sa vorbesc pentru a gasi motivul cel mai bun pentru a-i sugera terapia. Motivul terapiei nu trebuie sa fie legat de aplecare ei spre religie. Sub nicio forma.

[anja]

Criss, si eu as fi ingrijorata si m-as framanta ca si tine! Nu cred in credinta dusa la extrem, nu cred in duhovnicii care-si fac prozeliti jucandu-se cu mintea adolescentilor care isi cauta drumul. Nu ascult de preotii care te cearta ca traiesti in pacat...Este clar ca este drumul pe care nu mi-l doresc eu pentru copilul meu... insa este drumul lui, nu drumul meu....

Toate reprosurile pe care ti le face, sunt un fel de a-si cauta identitatea si declara independenta fata de tine. Vrea sa inceapa altfel decat ai inceput tu, sperand ca asta o va feri de greutatile pe care le-ai avut tu.

 

As vorbi cu un psiholog, mai mult ca sa inteleg cum tb eu ca mama sa reactionez, si as avea o discutie extrem de deschisa cu fata, in care i-as spune ca o vei iubi chiar daca va face alegeri pe care tu nu le impartasesti.

 

Important este sa nu te departezi de ea, sa gasesti puterea sa o asculti, sa nu ii interzici, sa o lasi sa inteleaga ca sunt alegerile si greselile ei care conteaza,

Iti doresc, multa, multa putere si intelepciune!

Editat de anja, 18 februarie 2019 - 21:30 .

[Pepco]

DidiAlex, tocmai ca, daca ma raportam la cum am fost eu ca si copil si adolescent (adica extra-linistit), as fi fost acum un adult batut in cap, care n-ar fi permis... multe.

 

dar, cum am spus, cand copilul ar face schimbari majore in stilul sau de viata, mi-as pune aceleasi intrebari si nu as fi linistita deloc.

[Pepco]

eu sunt de acord cu tine. 

daca ar fi vorba de alta religie am zice ca s-a radicalizat, si ne-am uita daca nu are vre-o bomba sub fusta lunga.

 

si eu sunt credincioasa, dar nu imi plac extremele, si da, as fi foarte ingrijorata.

 

daca deja ajunge sa condamne catolicii, care tot crestini sunt, apoi ideile alea nu sunt ale ei.

cum sa nu te ingrijorezi.

sustin ideea discutiei cu un psiholog.

Editat de Pepco, 18 februarie 2019 - 21:54 .

[DidiAlex]

Discutia cu duhovnicul fetei mele(la care m-am dus si eu de doua ori, sa vorbesc, pe fondul problemelor pe care le-am avut cu fiul meu) m-a facut sa aflu, inainte de toate, cat sunt de pacatoasa pentru ca la inceputul casniciei am facut un avort si nu m-am cait suficient pentru asta, pentru ca in prezent traiesc in "preacurvie", pentru ca nu ma cunun cu partenerul meu, iar astea sunt lucrurile pe care ar trebui sa le rezolv intai, inainte de a discuta ce pot face si cum pot sa-l ajut pe fiul meu. Discutiile cu fiica mea releva alte pacate: faptul ca am fost de doua ori la duhovnic, dar nu merg mai des , nu ma impartasesc, e ca o picatura intr-un ocean, fix zero. pacatuiesc daca gatesc ceva duminica sau in alta zi de sarbatoare din timpul saptamanii. pacatuiesc ca traiesc in concubinaj si gresesc ca nu las in seama lui Dumnezeu reusita unei alte casnicii, gresesc ca nu las in seama lui Dumnezeu orice problema grea as avea, ca nu ma rog mai des, ca ma duc si la slujbele catolice, pentru ca partenerul meu e catolic, ca fac un melanj intre biserica ortodoxa si cea catolica, ca nu ma intaresc in credinta ortodoxa, ca o cert pentru felul in care-si arunca de multe ori hainele pe ea, fara sa-i mai pese de culori. Sunt reprosuri care ma contrariaza si ma fac sa-mi privesc sub lupa viata: oare ce fel de viata duc? Ar purta o haina pana se rupe, dar nu-i trebuie alta daca se ponoseste, isi pierde culoarea sau se rupe. La fel si incaltarile. Ar da si camasa de pe ea pentru cineva in nevoie, frumos, nimic de zis, la nivel de principiu, dar parca prea de tot...

 

uite ca asta nu citisem. 

 

Mda, cunosc . 

 

Cris, nu știu in ce zone ești, dar dacă ești in zona Brașov - Siriu, îți recomand un preot tânăr , (42) ani.

 

eu când am dilemele mele, îl întreb pe el. De multe ori îmi spune ca anumite lucruri țin de obicei sau născociri . Niciodată de cărțile religioase . 

Mi- a botezat copilul mic. 

 

De ex, Mama mea mereu mi- a spus ca dacă îmi fac unghiile cu oja o sa ar in iadul cu smoala. Copil fiind. 

Am o lista lunga. 

A trebuit sa ajung la 40 de ani departe sa pot sa o ignor fără sa ma răscolească . 

[DidiAlex]

DidiAlex, tocmai ca, daca ma raportam la cum am fost eu ca si copil si adolescent (adica extra-linistit), as fi fost acum un adult batut in cap, care n-ar fi permis... multe. dar, cum am spus, cand copilul ar face schimbari majore in stilul sau de viata, mi-as pune aceleasi intrebari si nu as fi linistita deloc.

 

atunci facem Gașca . 

Dar eu nu sunt mândra de liniștirea asta e mea, și nu sunt incantata ca ai mei sa fie liniștiti . 

 

——————————

 

evident ca Ideea de a merge la psiholog va fi respinsă . Așa am impresia. 

 

Acu ceva timp recomandam eu aici pe ghețar sa meargă o copila la psiholog și multe fete au fost împotriva . Cu toate ca ca spun drept ca copilul meu face progrese . Mici, dar învăța sa comunice. Și are 11 ani. 

Unii nu își pot exprima sentimentele in cuvinte. 

Eu ii încep discuții in mașina. In primul rând eu sunt concentrata la drum el știe asta. 

Apoi in câteva clipe ne vom despărți . De multe ori ma roagă sa parchez sa terminam de dezbătut problema . 

 

——-

 

dar tot subiectul lu Cris îmi spune încă o data cât suferă celălat copil intr- o drama familială .