Am 2 prietene care nu au putut avea copii. Inseminari si FIv-uri repetate, fara succes. Timpul a trecut si au ramas fara ovocite.
Cred ca am mai povestit.
S. si cu sotul ei au hotarat sa infieze. Mi-a povestit cat de dureroasa si traumatizanta este procedura. Cel putin ea asa a simtit.
S este o persoana foarte buna. S-a gandit ca daca ea nu poate avea propriul copil biologic macar el sa aiba aceasta sansa. A inceput sa caute o mama purtatoare. Mi-a povestit plangand toate incercarile prin care a trecut, sentimente amestecate, cum s-a simtit neom, ca si cand ar fi evaluat o marfa, cata rusine i-a fost de ea insasi si in acelasi timp cata bucurie a simtit cand a gasit persoana care a acceptat. Acuma sunt parinti fericiti.
===
O. Pe ea dupa ultimul FIV nereusit a parasit-o sotul si s-a insurat cu una mai tanara cu 22 de ani, care i-a si oferit copilul mullt dorit.
Trauma pe care a trait-o e de nepovestit. I-am fost alaturi zi de zi si chiar in noptile de singuratate.
Frustrarea iarasi nu se poate descrie. A mai incercat niste FIV-uri, nereusite pana a ramas si ea fara material.
Am incercat sa o conving sa adopte dar raspunsul era acelasi: tie ti-e usor sa vorbesti ca ai deja copil.
Dupa o perioada m-a rugat ca eu si sotul meu sa-i donam un embrion, ea sa poarte sarcina.
Atunci a fost momentul cand am simtit. Am simtit tot ce simte ea, toata tristetea. Dar, gandurile mele au intrat brusc intr-un viitor in care ea nastea si crestea copilul nostru, sora/fratele fii-mii. Am simtit cum mi se sfasie sufletul sa-mi vad copilul si sa nu-i pot spune ca-i al meu. Copilul meu crescut de altcineva.
A fost apoi furie ca am fost rugata asa ceva.
Am spus nu, bineinteles.
Dar seara, in intunericul camerei ma tot gandeam ca daca acceptam ar fi fost o viata in plus. As mai fi oferit o viata. O continuitate a noastra.
Am rasuflat usurata cand dr. i-a spus ca nu e ok FIv cu donatorii care au 42 si 43 de ani.
===
Mama purtatoare pentru S a simtit altceva. A simtit ca face un mare bine unui cuplu dragut. Probabil ca e mult mai bine sa nu mai poti lua legatura cu parintii si copilul dupa nastere, sa nu-i cunosti. Atunci sentimentele sunt altele.
O, a mai cautat de atunci. Dar nu a reusit. Intre timp a aparut si M care mi-a cerut ovocite. Raspunsul a fost rapid pentru ca il stiam deja.
====
Sa stii ca copilul tau e bolnav, te uiti la el si te simti neputincios si sa stii ca singura solutie posibila de a gasi rapid bani pentru tratament este sa fii mama purtatoare chiar daca copilul va fi biologic al tau, sa zicem, o faci. Salvezi o viata, dai nastere la o viata, salvezi un cuplu. Nu e nimic rau in asta. Doar ca nu poti opri sentimentele si cateodata te gandesti la el.
Lupul rau, in afacerea asta cu Ucraina, este misitul. Care speculeaza saracia in timp ce ele, mamele se lasa de bunavoie speculate pentru o bruma de viata mai buna.