Motivele pe care le-am avut acum 10-12 ani, putin inainte de plecare, nu sunt aceleasi cu motivele pe care cred acum ca ar fi trebuit sa le am.
La vremea aceea, nu cunosteam decat Romania (calatoriseram, dar nu e totuna, a calatori cu a trai undeva, nu cunosti comunitati si societati doar pentru ca ai calatorit, la fel cum nu le cunosti doar pentru ca te uiti la filme).
Asa ca a fost simplu: m-am saturat sa fac slalom cu caruciorul copilului printre excremente de catei vagabonzi sau nu, m-am saturat sa calc in scuipati si sa aud injuraturi in trafic sau aiurea, m-am saturat sa fiu mereu nevoita sa consult medici in clinici private pentru ca angajatorul meu nu concepea sa lipsesc vreo ora de la serviciu pentru o banala problema medicala a copilului sau a mea - banala in opinia lui, nu a mea.... Ma saturasem sa lucrez ca o bezmetica 10 ore pe zi, chiar si 12, ca asa era obiceiul, ca doar nu rupi usa la 5 sau 6, dupa caz, fiecare cu orarul lui, numai pentru ca atunci se termina oficial programul. Ma saturasem sa imi stea copilul 10-11 ore la gradinita dupa care de multe ori venea cu mine la serviciu, caci deh. Si alte tampenii de-astea, plus desigur, politica, economia, educatia. Dar cel mai mult si cel mai mult, pe locul unu, era chestia legata de excrementele de animale.
Inteleg ca s-au rarit - animalele fara stapan, zic. Nu stiu daca posesorii de animale aduna acum, in pungute, excrementele. Sincer nu stiu.
Vedeti voi, eu nu am nostalgii - si pe cuvant, nu vreau sa supar pe nimeni.
Nu vizitam Romania - asta e contextul, e departe, e foarte scump... In ultimii 9 ani, am ajuns de doua ori, o data in 2014 pentru 2 saptamani, o data anul trecut, pentru o saptamana. As fi ipocrita sa spun ca 100% nu mergem este pentru ca nu putem. Nu e adevarat. E greu, dar nu imposibil. Insa nu ne intereseaza sa mergem. Scuze pentru sinceritatea abrupta.
Vorbim romaneste acasa, desigur, copiii vorbesc si scriu foarte bine romaneste, precum si engleza, franceza (si avanseaza grozav de bine si in spaniola). Copiii sunt fericiti aici si nu inteleg societatea romaneasca. Nu cred ca vor dori sa se intoarca vreodata, si nici noi nu nutrim acest gand, nici pentru "la pensie" si pentru alte ocazii. Sa dea Dumnezeu sa nu se intample vreo nenorocire care sa ne forteze... Niciodata nu stii....
Acum... motivele pentru care stiu ca trebuia sa plec sunt mai subiective. Oamenii au nevoie sa fie limpezi la cap, sa respire aer curat si sa poata bea apa de la robinet fara sa se teama ca nu e buna, sa poata obtine usor orice informatie de la orice minister - caci de-aia se platesc impozite si contributii la buget -, sa poata sa trimita si sa primeasca acte prin posta fara sa se teama ca se pierde, se fura, sau mai stiu eu ce. Sa poti sa pleci de la serviciu la terminarea programului si sa te salute toti zambind, caci majoritatea pleaca, nu te eternizezi la job just like that, sa poti suna sa spui ca esti bolnav sau ca este bolnav copilul si sa nu suferi nici o consecinta, ba din contra, sa fii si platit pentru absenta aia, pentru ca ai disponibil zile speciale pentru asa ceva, sa poti sa te adresezi oricui, in orice institutie, sa fii ascultat si sa isi mai dea si straduinta sa iti rezolve problema - ca ea ea scoala, spital, ghereta unde se vand bilete de metrou sau cabinetul deputatului de sector. Si cate si mai cate. Sunt astea nimicuri? Lacomii? Or fi dar nu mi-e rusine ca-s lacoma in acest fel.
In pare rau, Romanie, de soarta ta, ce sa zic... Sper sa se schimbe ceva in bine, candva, nu stiu cand, sper cat mai repede.
S-au schimbat mult lucrurile si in Romania, milioanele care au ramas au si ei motivele lor pentru care au ramas, balanta inclina spre ei.
La consulat programarile se fac online, nu se mai sta la cozi ca pe vremuri.
In privinta celorlalte probleme expuse am convingerea ca sunt peste tot.