Eu am plecat de multa vreme, din cauza frustrarilor de care ma loveam zilnic: lipsa de respect fata de munca mea, fata de om in general (am avut o perioada in care nu primeam salariile, iar persoana de la Contabilitate ne-a spus in fata sa ne dam demisia daca nu ne convine, ca mai sunt 10 la usa care asteapta joburile noastre), lipsa de perspective de viitor, dependenta silita de parinti (fiindca nu reuseam sa traim de la o luna la alta din banii pe care-i munceam cu pretul unor nopti nedormite). Nu regret nici o clipa, si cand ma duc in Romania (rar, recunosc), imi dau seama ca acolo e tot mai putin "acasa" si ma simt usurata si bucuroasa cand ma intorc acasa aici.
S-au schimbat multe in Romania, recunosc: viata e mai stabila, oportunitatile de cariera sunt mai bune, s-au facut mall-uri, etc. Dar esenta vietii, motivele pentru care eu am plecat, sunt tot acolo: oamenii nu se respecta si nu sunt respectati, sistemul de sanatate e destul de jalnic, etc. Mie mi s-a parut ca oamenii s-au inrait, imi pare rau sa o spun si mi-a lasat un gust amar sa o vad. Setea de bani, de capatuiala rapida, distruge familii si vieti. Am vazut oameni care profitau de parintii lor pentru bani, am vazut femei in varsta tratate cu dispret de medici din cauza varstei lor, am vazut rapacitate dusa la extrem in zonele rurale, si asta m-a intristat. Nicaieri nu e ideal, si aici m-am ciocnit recent cu un exemplu de birocratie imbecila, dar situatiile de acest fel sunt o raritate, nu normalul.