Vin catre voi solicitand ajutor pe o tema pe care o sa o dezvolt doar sumar, pentru a respecta confidetialitatea fiicei mele.
Faptele la rece sunt asa:
Fiica mea, 13 ani, a lasat acum trei saptamani un bilet suicidar pe un forum inchis. Mesajul ne-a fost adus la cunostinta de moderatori, nu e usor de patruns acolo, din ce am vazut sunt teme de discutii actuale si civilizate intre adolescenti/ tineri din toate colturile lumii.
Initial, fiica mea a justificat mesajul prin incercarea de a iesi din aceasta comunitate, pentru ca statea prea mult pe internet. Ulterior a refuzat sa discute subiectul; refuza pur si simplu orice apropiere atat in discutia cu mine cat si in discutia cu psihologul sau psihiatrul.
Diagnosticul medical este de depresie, sustinut de: stare anxioasa de circa 10 luni, somn intermitent, sentimente de vinovatie, frica de scoala/ teste si de posibilitatea unei note mici, sentimentul ca este inferioara colegilor de clasa (desi rezultatele scolare contrazic asta), dorinta de prieteni dar cu inabilitate de integrare/ acceptare a celorlalti, durere difuza de cap.
Preocuparile ei au depasit intotdeauna media varstei, in special in ceea ce priveste lectura si muzica ...
Face psihoterapie din aprilie, pare ca starea ei de anxietate s-a accentuat insa.
Tratament prescris: Zoloft + psihoterapie.
Sfaturi psiholog si sfaturi psihiatru: imbunatirea atmosferei in familie si scoaterea copilului din mediul concurential in care este. Nu am fost sfatuiti in reducerea presiunii familiei cu privire la scoala deoarece noi parintii nu ii incurajam obsesia competitiei sau a rezultatelor scolare .
Stare actuala a copilului
Conversatii cu psihologul, psihiatrul si cu mine (mama) despre cat de trista este, despre lipsa prieteni, dureri de cap, frica de … nu stie nici ea, stres.
Stare predominanta de tristete/ anxietate (asa o vad eu), stare de copil introvertit si retras (asa o vede tatal)
Se trezeste noaptea, uneori dimineata foarte devreme dupa care se culca la loc.
Lipsa prieteni, foarte selectiva in a se intalni cu cineva daca se intampla sa fie invitata (nu prea se intampla, s-a autoizolat). Suferinta ca ceilalti colegi/ cunostinte nu o invita si pe ea sa iasa cu ei (atitudine pasiva …).
Reprosul fiicei mele pentru sotul meu este ca nu ii pasa si crede ca rezolva totul cu un film relaxant.
Celelalte reprosuri le las la o parte, sunt evident exagerari.
Reprosul fiicei mele pentru mine, mama, este ca ma panichez si fac pe victima tot eu (adevarat, uneori nu mai rezist sa port o masca vesela in fata ei, lucrez la asta).
Ieri mi-a spus ca ii este frica de inceputul anului scolar si m-a intrebat daca ar putea sa se intoarca la vechea scoala (mediu muuult mai putin competitiv). Anterior, a rejectat orice sugestie a mea pe aceasta tema.
Parere/ atitudine tata:
- eu mama sunt vinovata pentru ca am fost prea blanda si i-am satisfacut orice dorinta, ba chiar am venit in intampinarea lor. Ai netezi drumul nu este o solutie, viata nu este asa. Plus ca de cand cu evenimentul sunt permanent preocupata de ea iar asta este vizibil si o impovareaza mai mult.
- Atitudinea lui este de a lua lucrurile mai usor.
- Nu a avut nici o clipa intentia de a se sinucide
- Greu de crezut ca o doare capul daca asculta muzica la volum maxim
- Greu de crezut ca este trista daca o pufneste rasul la un film;
Opinie prieten familie, medic psihiatru adulti. A vazut-o pe fiica mea cand au fost in vizita special la noi, impreuna cu fetita lor, fosta colega a fiicei mele.
Nu pare a avea o depresie, nu e absenta, vorbeste, nu e trasa la fata. Ar trebui sa cerem opinia unui alt medic psihiatru de copii.
Nota: fiica mea refuza vehement sa mai stea de vorba cu altcineva, spune ca a obosit. O sa merg doar eu pentru confirmare diagnostic.
Problemele pentru care solicit ajutor:
1) sotul meu este categoric impotriva medicatiei, spune el ca va intra intr-o spirala din care nu va mai putea iesi.
2) sotul meu nu o incurajeaza in intoarcerea la scoala initiala, cel mai mare compromis pe care il poate face este sa spuna „cum vrei tu, tata, este decizia ta”, si nici de asta nu sunt convinsa.
El sustine ca fiica noastra va invata ca poate sa renunte si ca in viata trebuie sa lupti.
Din punctul meu de vedere ii pune pe umeri o responsabilitate prea mare si ii va intensifica sentimentul de vina. Eu as aborda problema asa: te sfatuim sa te intorci o sa iti fie mult mai bine! Dar daca chiar nu vrei, nu-I bai, si aici este bine, daca iti place si te simti in elemental tau.
Intrebarile mele sunt:
1) credeti ca pe langa psihoterapie se impune si medicatia?
2) Credeti ca mutatul la o scoala cu performante mai reduse dar mai putin solicitanta este benefica?
2.1) Este recomandabil ca parintii sa ii spuna copilului, ca decizia este a lui, daca se muta sau nu?
Nu as vrea sa dau mai multe amanunte si as ramane recunoscatoare pentru lipsa supozitiilor care depasesc ceea ce am scris mai sus.
Sper ca am fost cat mai obiectiva si ca intrebarea mea nu are raspunsuri sugerate din start pentru ca intentia mea este sa folosesc acest topic pentru a ajunge impreuna cu sotul la aceeasi opinie….
Consider ca doar actionand de comun acord putem rezolva problema fiicei noastre. Decizia si actiunea unilaterala, fara sustinerea sotului, va face ca fiica mea sa aiba impresia ca si-a dezamagit tatal luand medicamente si intarcandu-se la vechea scoala.
Editat de caramia, 28 august 2018 - 13:27 .
![[flo2]](https://comunitate.desprecopii.com/forums/public/style_emoticons/default/floare1.gif)
