Probabil ca cele mai mari emotii din viata mea de elev au fost acelea legate de admiterea la facultate. Era acea presiune colosala de a intra ... pe care mi-o pot reaminti si acum.
Imi aduc aminte momentul cand o prietena de-a mamei a sunat din Iasi - intr-o seara, anuntand-o ca eram pe lista de admisi...si imi aduc aminte ce fericita am fost de fericirea mamei.
Restul e istorie.
Ieri am trait aceste emotii din rol de mama. Copilul meu a fost acceptat (mai devreme) la facultate. Stirea a venit pe adresa lui de email. Incepand de la anul va fi student la University of Amsterdam.
In acel moment mi-a trecut prin ochii mintii prima zi de scoala a lui Andrei. Sau serile cand ii corectam pozitia stiloului in mana, orele de la Logoped, sedintele cu parintii, stresul examenelor...
Cred ca si noi, parintii avem un mic rol in realizarile copiilor nostri, nu-i asa?