Zâmbesc. Copilul meu nu mai este demult un copil. La 21 de ani este deja un adult. Cu toate acestea, azi când viaţa mea a împlinit 50 de ierni, mi-a scris pe scurt un rezumat al vieţii ei. Si citind pe îndelete, mi s-au perindat momentele descrise atât de simplu. Am revăzut Vrăjitorul din Oz, Cipi Piticul cel Uriaş, serile în care-i pieptănam părul lung şi bălai, clama cea roz ce cuprindea codiţa rapid dimineaţa înainte de a merge la scoală, concursul de alergat de la şcoala până la poartă, serile senine sau ploile de munte petrecute cu cortul, peştişorii prinşi in apa mării, concertele văzute în serile de vară cocoţată pe umerii mei, toboganele, maşinuţele şi caracatiţele luminoase din parcurile de distracţii, mii de kilometri parcurşi împreună cu maşina la şcoală, la dans, la gimnastică, sau prin lume, orele petrecute împreună cu cărţile de şcoală, zilele petrecute împreună cu subiectele de la facultate….. Am depăşit cincizeci de cuvinte ce nu-mi aparţin. Eu sunt doar un umil povestitor al gândurilor spuse de o fată către tatăl ei azi când eu am împlinit cincizeci de ani.
“Aşadar pentru toate amintirile minunate şi pentru toată viaţa pe care ai dăruit-o anilor şi mie, îţi mulţumesc.”
Doar un copil către tatăl ei.
![[s]](https://comunitate.desprecopii.com/forums/public/style_emoticons/default/birthday.gif)
[s]
