ai abia 24 de ani si o experienta nefericita.
mi se pare usor cinic modul in care vorbesti despre parintii tai si moartea fratelui tau.
eu zic sa te mai gandesti inainte sa iei decizia ireversibila de a-ti lega trompele.
fii cat de libertina te lasa constiinta, foloseste metode contraceptive si lasa sa mai treaca niste ani. s-ar putea ca odata cu maturizarea, cu stabilizarea situatiei financiare/locative, cu intalnirea "jumatatii" tale, sa-ti doresti cu ardoare sa ai un copil (sau mai multi) si sa nu mai poti avea pe cale naturala.
nici eu nu-mi doream absolut deloc copii cand aveam 24 de ani, mi se pareau ceva de neinteles, ca facand parte din alta specie, nu ma atrageau deloc, ba chiar imi provocau o reactie de respingere cand ii auzeam urland sau facand tantrumuri prin parcuri/magazine.
ei bine, cu timpul mi-am schimbat gandirea, m-am "copt" la minte si am luat decizia de a avea un copil. singurul regret este ca l-am facut cam tarziu, la 37 de ani.
acum, nu-mi pot imagina viata fara fetita mea, este sufletul meu, bucuria mea zilnica si fiinta pe care o iubesc cel mai mult pe lumea asta.
poate ca ar trebui sa discuti cu un psiholog, s-ar putea sa te ajute sa identifici si sa depasesti temerile pe care le ai. pentru ca este clar ca ai avut niste traume pe care nu le-ai depasit total.
sfatul meu este asadar sa nu iei o decizie pripita si neinformata, pe care sa o regreti mai tarziu si ale carei efecte sa fie ireversibile.