Eu as zice că orice trăire este pur individuala. Inclusiv iubirea, orice. Chiar și în cuplu, partenerii au trăiri personale legate de celălalt, strict prin prisma filtrului personal. Ideea că de fapt suntem singuri cu noi mie mi se pare adevărată. In cuplu găsim interese comune, scopuri comune, atracție fizică, multe asemănătoare. Dar fiecare individ simte pentru el.
Altfel nu ar exista cupluri in care doar unul iubește. Și sunt o grămadă. Dacă s-ar putea transmite iubirea atunci logic ar fi că cel care nu iubește sa fie la un moment dat "cucerit". Ori nu este așa.
Așa că fiecare are propriul motor. Cu ce îl alimentează este treaba lui.
Și repet, oamenii nu sunt atât de lucizi încât să poată separa emoțiile. Sau mă rog, majoritatea .
Tu poți afirma că ești conștientă in fiecare secunda de ceea ce simți fata de orice aspect al vieții? Eu nu, tocmai că m-am surprins confundând admirația cu iubirea, iubirea cu frustrarea , atracția fizică cu egoismul și tot așa, sunt atât de amestecate că mi se pare greu sa le ai in vedere permanent, în mod corect.
De exemplu e foarte ușor de confundat frica de a fi singur cu iubirea. Sau teama de singurătate cu religiozitatea. Sau complexul cu iubirea, mie așa mi se pare.
De aceea, obiectiv analizând un cuplu, poate reușești să vezi care sunt de fapt motoarele. Subiectiv partenerii pot spune mereu că e iubire...
Este mult de spus despre modul în care trăiește fiecare iubirea ca și despre modul în care dispare. Mă întreb dacă frumusețea unui cuplu nu constă tocmai în faptul că la un moment dat nu mai știi ce e al tău și ce e al celuilalt, iar asta pentru că găsești acolo ceea ce ai nevoie sau resursele pentru a obține asta.
