Cum am spus, zone ale creierului lui au fost afectate iremediabil, una dintre zone este responsabilă cu viața afectivă. Nu știu exact ce simte el, tot ce cunosc este din spusele ei.
Nu este vorba de a găsi un vinovat, în nici un caz, ci despre modul în care s-a transformat relația. Adevărat, fiecare caz e unic, fiecare simte pentru el. Am observat totuși că în majoritatea cazurilor, atunci când unul dintre parteneri este afectat de boală astfel încât să nu mai fie complet funcțional, dacă celălat alege să se desprindă este dezaprobat și se ajunge la concluzia că „dacă l-ar fi iubit, ar fi rămas cu el”.
Eu încerc să pun problema la modul cât mai general, plecând de la faptul că raportul în cuplu s-a schimbat dramatic. În cazul acesta de vină este boala, dar aceasta este starea de fapt, după ani de zile de eroziune. Unul dintre parteneri (el) nu mai este în esență, cum bine a marcat antmil, același, nu mai poate împărtăși dragostea care era între ei. În aceste condiții, eu cred că celălat partener (ea) poate ajunge după niște ani să aibă afectul „anesteziat”, sentimentele degradate, obosite. Poate să aibă nostalgia năzuințelor neîmplinite în plan sentimental. Obligația morală pe care o simte în prezent poate fi de fapt transformarea sentimentelor ei pentru el. Dacă o dragoste dispare sau se transformă în altceva, înseamnă că nu a existat?