M-as asigura ca e pe bune. Din cate stiu eu, semnele ca un baiat/fata e homosexual/lesbiana apar in copilarie, trebuie doar, ca parinte, sa fii atent la ele pentru a le descoperi. Asa ca, daca toata copilaria si pubertatea n-a dat niciun semn ca ar fi gay si deodata, pe la 17-18 ani, mi-ar spune, as incerca (nu stiu cum) sa-l sfatuiesc sa-si analizeze trairile, sa-si dea ragaz sa fie sigur ca ceea ce spune este realitate in ce in priveste. E o varsta ingrata, adolescentii sunt bulversati in aceasta perioada, as vrea pentru el sa nu se grabeasca sa-si asume o identitate de care nu este sigur.
Daca e "pe bune", as accepta, evident, nici nu se pune problema. As accepta orice decizie a lui, desi aici nu e vorba de o decizie, ci de o constientizare si o asumare. Adica nu stiu daca ar exista macar o alta varianta.
Si nu mi-ar fi usor, pentru el, strict pentru el. Pentru ca sa traiesti ca minoritate inconjurat de o majoritate preponderent intoleranta nu e floare la ureche.
Si l-as incuraja din toata inima sa plece din tara undeva unde homosexualitatea nu este privita ca aici, si unde ar avea mai multe sanse la fericire si la o viata normala. Asa cum el ar concepe normalitatea.
Si da, as suferi si mai mult impingandu-l de langa mine. Dar asa as intelege eu sa fiu mama.