Intotdeauna m-am gandit ca a judeca pe altii este mult mai usor - si infinit mai ne-implicabil...
Imi aduc aminte cand erau demonstratiile impotriva homosexualilor in Romania si imi aduc aminte de tantile si nenii care veneau cu pancarde si aruncau cu oua in comunitatea LBGT din Romania (mica si timida)...
Acum, ca parinte, vad toate aceste 'provocari' de la la alta altitudine. Nu o data m-am intrebat cum as reactiona eu daca intr-o zi, copilul meu mi-ar spune Mami, eu sunt gay.
Nu ascund ca mi-ar tremura un muschi din spatele ochilor, ca as fi un pic confuza (gandindu-ma la nepotii refuzati...) - dar cred ca in 3 minute m-as re-abilita complet si as spune: dragul meu, alegerea ta este cea mai buna. tu stii cel mai bine ce e in inima ta.
acum va rog pe voi - cele cu un baiat si nu numai (de ce nu) - ... sa raspunda cu sinceritate la intrebarea asta: ce ai face daca al tau copil ti-ar spune verde clar in fata (ten) ca este de alta orientare sexuala decat cea pe care o stii? Ce conteaza dupa acea confesiune? Viata copilului tau sau teoriile cu famila traditionala?
cine raspunde la provocare? Si va rog, fara a judeca primele impresii ale celor care inca nu si-au pus aceasta intrebare prea serios. Dar cred ca nimic nu e prea serios pana NU ne imaginam cum ar putea acel fapt sa ne afecteaze personal vietile. Abia atunci putem intr-adevar judeca.
Copiii nostri traiesc acum o era extrem de deschisa. Media sociala, accesul la orice informatie, posibilitatea de a discuta cu oricine... sansa de a intelege totul...
Tinerii nu mai sunt manipulabili de dogme, traditii sau prejudecati ci sunt mult mai atenti la propriile lor sentimente.
Suntem sau nu parinti ai prezentului? Cum facem fatza acestei realitati?