13 raspunsuri la acest subiect

[Adriana mica]

Buna S-a tot discutat la diverse topicuri despre provocarile din perioada pre-adolescentei. Am incercat sa ne facem “temele” din timp, sa ne informam si sa ne pregatim pt asta. Insa nu e deloc usor... 10 ani mi se pare o varsta destul de dificila. Este inceputul unei noi etape, cu totii (copil si parinti) resimitim acest lucru.

 

Incep prin a spune ca, fata de anul trecut, se vede o schimbare destul de mare in ceea ce priveste modul in care se raporteaza la scoala si familie (este, parca, mai constient de faptul ca sunt lucruri importante care il vor ajuta mai tarziu, ca noi – parintii suntem de aceeasi parte a baricadei ca si el – ii acordam suport si intelegere). Si asta este un aspect pe care il mentionam si apreciem, ori de cate ori avem ocazia.

 

Pe de alta parte, scoala & indatoririle scolare sunt in continuare motiv de frustrare si revolta, ne “acuza” ca nu intelegem cat de greu ii este, ca noi suntem "vinovati" ca nu reuseste sa-si organizeze mai bine timpul (ba ca ne implicam mai mult, ba ca nu-l ajutam suficient – oscileaza intre aceste 2 stari). De la scoala ni s-a spus ca pare usor obosit, detasat de ceea ce se intampla acolo (visator mai degraba decat neimplicat). Din fericire, acest lucru nu i-a afectat pana acum rezultatele scolare. Ne-am dori sa schimbam acest lucru insa singura varianta pe care am gasit-o este sa vorbim despre cum il vor ajuta aceste lucruri in viitor (uneori pare un discurs moralizator prea putin palpabil, alteori insa este mai receptiv si pare dispus sa se gandeasca la asta).

 

In plan comportamental, se inflameaza destul de repede si, in ciuda incercarilor noastre de a diminua tensiunea, nu se linisteste decat dupa ce-si exprime supararea. Este firesc sa-si doreasca mai mult spatiu de manevra, ne straduim sa-i oferim chestia asta. De cele mai multe ori, incercam sa integram si punctul lui de vedere (iar atunci cand nu e posibil, ii explicam argumentandu-ne decizia).

 

Suntem apropiati de el, discutam mult si il incurajam sa ne impartaseasca ce simte & gandeste (se vede ca apreciaza momentele astea, ca se simte mai bine dupa aceea). Insa atunci cand este suparat, parca nici nu mai conteaza acest lucru (ca si cum ar fi 2 persoane diferite).

 

Nu stim cum am putea gestiona mai bine starile specifice acestei perioade. Simt ca este foarte important sa incepem cu dreptul, ne-ar prinde bine cateva sfaturi / idei din partea celor care au trecut prin asta.

 

Multumesc anticipat

Editat de Adriana mica, 24 octombrie 2016 - 14:36 .

[roxanaz]

are 10 sau 12? adica sunteti deja la gimnaziu? ca daca nu... nu e inca asa rau :))))

[Adriana mica]

De abia a implinit 10 ani, este in clasa a IV-a

[redactor]

Adriana, foarte interesant si util subiectul tau.

Da - un parinte sensibil isi vede copilul crescand si intrand in alte etape de viata. Chair azi citeam cartea unui psihilog american celebru care spunea ca ai nostri copii trec prin diverse etape si e bine sa le cunoastem pentru a sti cum sa reactionam si cum sa ii ajutam in acelasi timp. (vom scrie la DC un articol pe aceasta tema)

 

De la varsta de 8 la 12 copiii trec prin asa numita reciprocal stage - in care fac mereu comparatii si devin foarte critici.

La 10 ani e inceputul pre-adolescentei. E inca un copil dulce insa incepe sa aiba tot mai multe observatii despre lumea din jur si asta o poate face critica si nelinistita.

 

Ai rabdare cu ea, incerca sa nu o contrazici si apropiete-te de ea....Iesiti in oras impreauna, faceti activitati impreuna, intreab-o despre prieteni ...

 

[Marion9]

Adriana, baiatul meu tot 10 ani are, in ziua cand i-a implinit s-a culcusit in bratele mele si mi-a spus ca el nu vrea sa creasca. Vrea sa ramana mic si sa se joace :) Daca pana acum era primul care se urca in masina sa ne plimbam, acum negociem fiecare iesire...el vrea doar sa se joace. A devenit imprastiat si superficial, nu mai are rabdare, el le stie pe toate. N-am sfaturi, eu sper sa fie doar o etapa in procesul de maturizare. Sora lui care e mai mica cu 2 ani e mult mai matura decat el, cand sunt singuri ea ii poarta de grija :)

[Adriana mica]

Mirela, e baiat :)

 

Marion, asa se intampla si la noi. Probabil ca este doar o etapa, schimbarile sunt in ambele sensuri, partea care ma face sa ma intreb daca procedam corect (sau daca am procedat corect cand era mai mic) este felul in care reactioneaza daca lucrurile nu ies asa cum isi doreste.

 

Pe de o parte ne cere sa-l lasam sa decida singur (fara sa accepte niciun fel de sfat din partea noastra ba dimpotriva, face pe dos decat ii recomandam noi), pe de alta parte nu stie / nu este pregatit sa accepte consecintele. De exemplu, in weekend a insistat sa-si organizeze singur programul de teme; nu a estimat corect timpul necesar, a reactional cu "tunete si fulgere" pentru cand si-a dat seama cum stau lucrurile (vs. ceea ce se asteptase el initial). Si-a varsta tot oful pe noi: eu eram vinovata ca l-am pus sa rescrie ce a gresit in tema, ca nu il inteleg si ca nu m-am jucat mai mult cu el, taica-su ca a fost nevoit sa plece din localitate, si tot asa

Editat de Adriana mica, 24 octombrie 2016 - 19:09 .

[redactor]

Adriana - ah baietii nostri.

 

Da, in momentul in care scoala devine overwhelming - adica asteptarile sunt tot mai mari, volumul de munca tot mai mare ... un copil care isi doreste rezultate bune are momente de frustrare...si chiar furie.

 

DIn punctul nostru de vedere, am remarcat ca organizarea nu e punctul forte al copilului nostru asa ca l-am ajutat sa se organizeze din timp.  Cu temele facute din timp... 

Asttel am evitat panica care se creeaza cand are teme multe pe a doua zi insa le poate  face gradual cu cateva zile inainte.

E doar un mic detaliu care la noi a redus mult stres si frustrare.

[buflea]

Eu recunosc toate aceste semne, acum la 12 ani si nu la 10 ...din postul Adrianei, am recunoscut la 10 ani doar dorinta de a invata si acceptarea suportului nostru in procesul de învățare ...

 

Acum la 12, acest lucru s-a schimbat.

 

Vrea in continuare sa aibe rezultate bune, dar cu efort cat mai puțin sau chiar cu mici artificii necinstite. A inceput sa spuna ca e ok si o nota mai mica, deci autosuficient.

 

Alte ganduri ii ocupa mintea ... freza, hainele, fetele, dar culmea, nu igena personala.

 

Raspunde inapoi, obicei extrem, extrem de enervant. Nu raspunde obrazbic, dar raspunde, are o remarca la orice i se spune.

 

Este o perioada in care vorbeste urat, injura ...acasa nu vorbeste, dar sunt convinsa ca o face la scoala, pentru ca toti, absolut toti o fac.

 

Are o perioada in care nu vede necesitatea spalatului ...trebuie impins de la spate si constant dus aminte sa faca dus, sa se spele pe dinti.

 

Si cel mai rau, noi avem anul asta, pentru prima data, mari, foarte mari probleme cu organizarea ...nu e zi sa nu-si uite ceva - teme acasa, proiecte la scoala, trompeta, bluze de trening, uita sa imi dea la semnat teste,  uita ca are teste a doua zi ...un dezastru

Editat de buflea, 24 octombrie 2016 - 20:04 .

[redactor]

buflea - si eu am zile cand aflu la ora 6.45 dimineata ca are nevoie de nu stiu ce uniforma ... uneori e spalata dar nu calcata asa ca trebuie sa ma reped sa o calc ... 

[buflea]

Eu aseara, in timp ce ii pregateam de culcare, am zis asa intr-o doara "sper ca nu aveti vreun test maine" ...si ce crezi ? Hop ca si-a adus aminte ca are si trebuie sa studieze ...era 22:15. Si nu l-am lasat. Am decis ca la noi in casa nu se fac lectii dupa ora 21:30. Asta pentru ca am mai auzit de la prieteni, ca învățatul asta noaptea devine un obicei, o moda, ceva firesc. Si nu vreau sa incurajez asta ...sa se duca la test fara pregatire, daca a fost nevoie sa ii aduc eu aminte de el ...

 

Azi dimineata la 6:30 învăța. Deci inca ii mai pasa de note ...am inteles ca si asta se schimba.

Editat de buflea, 24 octombrie 2016 - 20:22 .