cand ma duceam eu la biblioteca, cand facea fi'miu 100 de carti imprumutate, poate ar trebui sa nu ne raportam strict la noi si la facilitatile care exista in anumite tari. Ca asa zic si eu ca fi'miu nu a vazut biblioteca prea des, cea scolara doar care e limitata si neinteresanta pt el. Isi ia informatiile de pe net si in multe domenii stie mai multe decat mine care am citit sute de carti, citeste pe kindle in cea mai mare parte a timpului pt ca nici libraria nu e super excitanta sau ofertanta si tine legatura cu pietenii lui de pe cateva continente .
Nu stiu altii dar noi am fi fost intr-o bezna totala de informatii fara net.
Banuiesc (nu sint sigura) ca aveti o situatie ceva mai speciala si atunci trebuie gasita calea cea mai optima, fara dubiu.
Ma intreb oare de unde nevoia de exagerare...adica de ce trebuie sa fie ori totul ori nimic? Nu mai exista moderatie? Echilibru?
Ca parinte, imi acord mereu un moment de reflectie daca ceea ce fac este bine sau...nu ma arunc asa cu capul inainte si apoi vad daca a fost bine sau nu. Incerc sa inteleg mentalitatea.
Repet, aici nu este vorba de informatie...nici gind.
Este vorba de copiii mici si cum creaza conectii neuronale...adica invatatul asta de pe tableta are beneficii de durata sau ne bucuram ca la 3 ani stie sa latre ca hipopotamul? Cred ca nu reusesc sa exprim corect ceea ce vreau sa transmit. Nu vorbesc despre valoarea informationala pe care nu o contest (da, sint bune cintecele, numere, colori, animale, etc) ci despre formarea socio-emotionala.