82 raspunsuri la acest subiect

[jenn]

Adica o persoana singura  nu are domne ' retinerile pe care i le - ar da o relatie. 

Editat de jenn, 15 iunie 2016 - 19:25 .

[buflea]

Si eu cred ca in proportie majoritara este vorba de dorinta sexuala. Si mai cred ca barbatii au acest instinct mult mai veroce decat femeile, poate e o chestiune biologica. Multi, foarte multi nu reusesc sa isi tina pantalonii pe ei. Uneori au senzatia de indragosteala insa nu cred ca este ceva cerebral de aceea am si scris senzatia chiar daca in acele clipe ei ar jura ca este real. Insa easy come easy go .... dispare dupa.... refuz....sau.... 2-3-5 partide de sex....sau oricare alt motiv contrar.

Spre deosebire de masculi (na ca sa ne intelegem de ce scriu asa) femeile sunt (cu exceptiile de rigoare - mici dar exista) in primul rand cerebrale. Instincul sexual este doar o parte dintr-un cumul de sentimente, ganduri, intrebari, raspunsuri si decizii personale. 

Daca pentru un barbat a nu-si tine pantalonii pe el este in primul rand un fapt in sine de multe ori previzibil si fara o motivatie anume pentru o femeie este in 99.99% din cazuri o consecinta care este bine definita, este un rezultat al unor situatii clare chiar daca nu sunt spuse.

E o mare, extrem de mare diferenta din acest punct de vedere intre femei si barbati.

Sau cel putin asa vad eu dupa 48 de ani de viata 

 

Hai La Multi Ani, inainte !!!

 

Eu, dupa 47 de ani de viata, vad diferit   ...sau putin diferit.

 

Eu impart oamenii in doua categorii - players si stabili emotional. Si desi accept ca barbatii sunt diferiti de femei in comportament, nu cred ca sunt diferiti in modul de interactiune intre sexe ...vis-a-vis de sexul opus, toti suntem "players" sau "stabili emotional".

 

Player-ii vor comite adulter pentru ca le place ...le place sa flirteze, le place schimbarea, le place vanatoarea, le place sa cucereasca, le place validarea, le place admiratia, le place sexul divers cu pozitii diverse, cu reactii diverse, cu orgasme diverse, cu parteneri diversi, le place adrenalina unei relatii interzise. Desi intr-o vreme i-am dispretuit, in timp am inteles ca a fi player nu inseamna ca nu esti un bun familist. Contradictoriu dar adevarat ... Am mai descoperit ca player-ii sunt cei mai discreti familisti  . Nu si-ar parasi familia pentru nimic in lume, ii sunt dedicati 100%, dar gandesc ca "au dreptul sa incerce" si asteapta in a fi acceptati sau refuzati. Stiu femei player in numar egal cu barbati player ...ideala este situatia cand se gasesc unii pe altii.

 

Cei stabili emotional nu sunt atat de activi. Nu le plac complicatiile, nu le place schimbarea, vanatoarea li se pare prea consumatoare de timp, nu au nevoie de validare, sunt bine amortiti in familia lor stabila. Si totusi, daca este sa o faca, comit adulter, fara sa-l caute ... la astia se intampla, de cele mai multe ori din interactiuni dese cu aceeasi persoana, care prin imprejurari oarecare le ies in cale si care indeplinesc niste nevoi inabusite in casatoriile lungi. Acestea sunt infidelitatile cu colega/colegul de serviciu, cu secretara, cu seful, cu doctorul, cu bona, cu gradinarul, cu persoana pe care o vad zi de zi in autobuz dimineata, cu prietena proaspat divortata a nevestei  . Ca si in cazul player, a fi stabil emotional nu inseamna ca nu esti un bun familist. Doar ca odata prinsi, se desprind mai greu, cateodata deloc ... de cele mai multe ori insa, adulterul celor stabili emotional duce la divort si intemeierea unei noi familii.

 

Concluzia mea, dupa 47 de ani de viata, este ca adulterul e parte din viata, are un risc de a se intampla atat de mare, incat mai bine nu te gandesti la el si daca e sa-l comiti, e bine sa fii discret ...daca e sa ti se intample, mai bine nu vrei sa stii. (astept rosiile in cap  )

Editat de buflea, 15 iunie 2016 - 19:38 .

[buflea]

Adica?

 

Adica in cazul in care un partener este liber din punct de vedere al statutului si celalalt nu, obstacolele care ingreuneaza relatia (obligatiile familiale) sunt reduse la jumatate. In loc sa sa se minta in doua locuri, se minte numai in unul, in loc sa se faca aranjamente in doua locuri, se face numa in unul, in loc sa se caute disponibilitati in doua locuri, se cauta numai in unul, in loc sa trebuiasca sa te ascunzi de cunoscutii a doua persoane, te ascunzi numai de cunoscutii unuia, etc, etc, etc.

[XIO]

Eu nu cred ca sunt doar stabili si playeri. Exusta si ceva intre ei. Mie imi place sa flirtez dar atat. Pt mine flirtul e un compliment, si ca sa nu revenim la vechea discutie, nu ma refer la "papusa, ce sexy esti" ci la un zambet, o bataie mai aparte din gene, un fixat cu privirea samd. Cand vorbim cu pers atractive sau de care ne place, indiferebt ca sunt de acelasi sex sau nu, se vede ca avem alta mimica, alt zambet.
Si la femei ma...uit mai in genul de starring si stiu ca stiu si ele ca da, arata bine. Si ma simt bine cand sunt "checked out" de femei, ca inseamna ca m-am imbracat fain.

Dar pt mine nu exista aventura. Daca se ajunge la aia inseamna ca nu imi nai iubesc partenerul si daca nu Il Mai iubesc nu ne Mai pierdem timpul impreuna.
Dar am o parte fin trasaturile player-I'll tai, Buflea. Doar ca nu's Una din echipa.:))


Sunt de acord cu Marius, barbatii sunt mai impulsivi si nu pt ei sexul e altceva.
De aia e ceva normal sa te masturbezi zilnic sau aproape zilnic. E si o cerinta a organismului, s-a descoperit de ex ca ejacularea zilnica indiferent de cum ajungi la ea, scade riscul de cancer de prostata :))

Femeile analizeaza mai mult, se gandesc la consecinte samd.
E ca la cumparaturi, barbatii s-au dus la un magazin si au luat ce au vrur. Femeile s-au plimbat prin 10 inainte sa cumpere.


P.S : Bineinteles acestea sunt generalizari, stiu ca nu sunt toti la fel.


Cu playerii si familia nu stiu cat aduce, il stiu pe unul bun de tot care ar putea sa fie capiranul echipei. E casatorit de la 19 ani, are o amanta oficiala cu xare are si copil, are mai multe pe langa cu care face sex, cand vede ceva ce ii place intreaba pe sleau si sunt multe care vor, copilul cu amanta innopteaza la el si doarme in pat cu nevasta dar el nu divorteaza. Ca isi iubeste si nevasta.

[DarkBendis]

Concluzia mea, dupa 47 de ani de viata, este ca adulterul e parte din viata, are un risc de a se intampla atat de mare, incat mai bine nu te gandesti la el si daca e sa-l comiti, e bine sa fii discret ...daca e sa ti se intample, mai bine nu vrei sa stii. (astept rosiile in cap  )

 

De acord cu concluzia ta (dupa doar aproape 42 de ani de viata). 

 

A, si la subiect: nu as elimina din cercul meu persoane divortate/single din motive de "ca imi pun casnicia in pericol". Ca vorba aia 1) daca ajunge omu' sa ma insele, o poate face si cu una casatorita/cu partener 2) nu pot sa-l tin pe om departe de toate femeile "disponibile", plus din nou se aplica 1) si 3)... zau ca nu e cinstit, mai ales ca poate prietena/prietenul care tocmai a trecut printr-un divort/despartire chiar are nevoie de prezenta si de prietenia mea. A-i da papucii unui prieten/unei prietene dupa un divort/separare pentru ca "nu mai corespunde" ar spune multe despre caracterul MEU, si nu lucruri cu care m-as mandri.

[monicabo]

Este destul de spinos subiectul asta... Multe prejudecati (inca) in ceea ce priveste statutul social al omului (pe care le-am auzit de mult, de copil): parinti divortati - copilul provine dintr-o familie destramata, parinti cu meserii banoase (sau considerat banoasa: medic, avocat etc): provine dintr-o familie buna, parinti cu posibilitati, femei divortate: a parasit-o barbatul (indiferent cine pe cine ar fi parasit in realitate) de aici derivand si "femeile casatorite nu au ce cauta langa cele divortate", "pana la 30 de ani alegi, dupa 30 de ani culegi" si altele. 

Si nu in ultimul rand, cand (copil fiind) iti faceai vreun prieten nou: ce-s parintii?  [:-)))]Habar nu am ce sunt, eu m-am imprietenit cu copilul nu cu parintii!! Marturisesc ca si bunicii mei (care acum nu mai sunt) mai aveau idei din astea, sabloane. Dar parintii mei, nevand astfel de perceptii, atunci ideile bunicilor nu m-au influentat, nu m-am lasat ghidata de ele, ci doar ma amuzam. 

 

In fine, tin si eu la o "ruda" indepartata a intrebarii "ce-s parintii?"+statutul familiei in sensul ca ma intereseaza anturajul acelui copil, sa nu fie ceva dubios la mijloc, ca stiti ce mult conteaza in ce anturaj ajung copiii nostri. Dar atat, nu strict situatia familiala a parintilor (casatoriti, divortati, vaduvi, un parinte plecat peste hotare etc si nici meserii mai mult sau mai putin banoase).

 

In ceea ce ma priveste, am fost si eu dezamagita de conceptiile astea (pe care chiar nu le agreez), am ajuns in situatia de a se feri lumea de mine. Si pot sa spun ca m-a durut si m-am simtit f singura... Si acum, dupa multi ani am un mic sentiment de amaraciune cand ma gandesc. 

La mine nu era problema de divort, caci nu fusesem casatorita, de abia terminasem facultatea deci eram foarte tanara. Si colegele mele la fel. Problema la mine era ca nu aveam prieten la vremea respectiva, pe cand celelalte, da, cunoscusera intre timp pe catecineva (perioada de dupa facultate). Si ca atare nici nu ma mai invitau sa ne vedem (ma refer la intalniri de grup, iesit undeva, revelioane, nu intalniri romantice, unde isi doreau cei 2 sa fie singuri). Ma evitau. Daca sunam eu, initiam eu ceva, se eschivau, ca nu pot, ca nu stiu ce, si ulterior aflam ca s-au vazut, dar fara mine... Ma evitau pt ca eram singura. Si as fi putut sa atentez la prietenii lor (ceea ce n-as fi facut in veci, si n-as face nici in prezent). Normal, dupa ce au aflat ca am si eu pe cineva, eram buna, ne puteam intalni! Hmmmm... am reluat relatiile, dar ceva-ceva nu mi-a picat bine.

Si chiar mi-a picat greu perioada respectiva, ma simteam singura, efectiv nu mai aveam cu cine sa ies (ghinion ca am fost cam ultima din prietenii de-i aveam (din liceu, facultate) care mi-am facut o relatie), sa petrec o juma de zi.... Ajunsesem sa ies singura prin oras. Ba mai ajunsesem ci compatimita "Saraca...". Si nu aveam 100 de ani, era vorba de perioada de varsta din viata mea de 23-26 de ani (m-am casatorit la 28), deci in nici un caz nu eram "in urma" cum se tot comenta. Doar ca nu mi-a facut un prieten la 23-24 de ani... asta e. De ce nu am avut un prieten atunci?? Sincer, habar nu am! N-a fost sa fie, nu a fost reciproc sentimentul cu alti baieti cunoscuti, nu s-a legat, nu venise momentul... nu stiu!!

Si culmea!!!! am constatat cu surprindere, la intalniri de liceu facultate (cu ocazia a unui nr de ani de la absolvire) ca eu, cea ramasa in urma la capitolul relatii/familie/partener etc eram printre persoanele cu copiii cei mai mari dintre cei prezenti!!! Eu aiai ciudata, singura "saraca de ea..." 

Asta mi-a si intarit convingerea ca asa a fost sa fie viata mea, traseu meu, si ca nu era nimic in neregula cu mine (cum ajunsesem sa cred si eu la un moment dat), ci ca sunt un om perfect normal, cu bune si cu rele. 

Si chestia asta mi-a intarit convingerea ca nu e bine sa judeci un om dupa aparente si sa pui etichete. Ca si de fruntea mea au fost lipite la etichete, de nu mai aveam loc de ele, cu diluant a trebuit sa se dau jos !!!   

[viviana]

Ah, Xio, eu sunt de acord cu tine, cu toate ca sunt de acord si cu cele spuse de Buflea nu m-as hazarda sa fac o impartire "jucatori" si "stabili emotionali" cand exista atat de multe nuante intre.

 

====

 

Collins, dar  barbatul divortat cum e privit de grup?

[XIO]

Monicabo, mie mi se pare de domeniul fantasticului ce povestesti

ce DUmnezeu de oameni sunt aia?

[XIO]

Mai am un exemplu de 'jucator'. El casatorit, au si copil, ea colega de luru, cu vreo 10 ani mai tanara, casatorita, fara copil. Vacante facute impreuna, ea prietena foarte buna cu copilul, i/am si vazut impreuna pe el, sotia, copilul sau si colega, au fost la un targ.

Cand ea a divortat pt ca sotul se saturase sa fie aratat cu degetul de toti, s/a terminat si relatia lor. Ca ea a devenit veriga slaba care putea sa ii puna lui in pericol casnicia.

 

mai este si ideea ca cineva in aceeasi situatie va renunta mai greu la o casnicie.

[monicabo]

Monicabo, mie mi se pare de domeniul fantasticului ce povestesti

ce DUmnezeu de oameni sunt aia?

Oameni care m-au judecat si au considerat ca am o hiba pentru ca nu am un prieten si cate m-au evitat. :(((( Stiu chestiile astea, caci mi-au mai ajuns pe la urechi diverse pe tema asta. Apoi brusc cand am avut prieten, eram valida, m-am "reparat" subit :)))))

Ok, mi-am gasit un prieten, o relatie serioasa mai tarziu decat media, sunt de acord. Din ce cauze? Nu stiu! Dar consider ca nici un e un concurs sau nu exista o limita de varsta pana la care trebuie sa-ti gaesti un partener.

 

Normal ca in timpul ala am incercat din rasputeri sa mai cunosc lume, sa incerc sa mai imi fac alti prieteni samd...