12 raspunsuri la acest subiect

[Adriana mica]

Desi Inteleg faptul ca, pe masura ce copiii cresc, este mai dificil de controlat situatia, imi este greu sa anticipez cum vor evolua lucrurile. De aceea, chiar ma ajuta sa discut cu parinti care au copii mai mari si au trecut prin diverse etape.

 

Noi nu avem un program prea permisiv; copilul nu are nici un device cu el, asa incat accesul la net de pe mobil nu este inca o problema. In timpul saptamanii nu ajunge acasa mai devreme de 19 (scoala e pana la 17, apoi sunt activitatile optionale). Se uita la 1-2 episoade dintr-un serial (la TV sau pe tableta), apoi citeste si cam atat. In weekend are teme, dar daca se organizeaza bine ii ramane suficent timp pt activitati in aer liber, dar si pt un joc pe consola (sau un fim).

 

Acest program ii limiteaza destul de mult accesul la ecran, ceea ce e un avantaj. Pe de alta parte, exista riscul sa se acumuleze oboseala, insa copilul chiar isi doreste sa faca toate aceste activitati (sport, instrument, limbi straine). Ne-am gandit ca putem face asta inca 1-2 ani (pana se vor complica lucrurile la scoala).

Editat de Adriana mica, 15 martie 2016 - 16:11 .

[Admin]

Mare atentie si la recomandarile de varsta trecute pe cutia jocului. Mai toti copiii joaca jocuri cu arme si razboi care sunt considerate 18+ inca de la 7-8 ani. Chiar mai devreme.

Baiatul nostru era prea linistit si am avut ideea sa--l las sa joace astfel de jocuri de acest gen pe la 11 ani. Problema nu este ca sunt violente. Problema este ca ei se afla intr-un context de realitate virtuala in conditii de competitivitate. Trebuie sa te misti cat mai repede sa rotesti privirea cat mai rapid si toate aceste informatii sunt procesate extrem de rapid de creier ceea ce nu este OK. Multi cred ca nu este bine ca se joaca de-a razboiul. Dar nu aceasta este problema!

 

Dupa o vreme am observat ca el cunoastrea toata harta jocului in cap in timp ce eu imi pierdeam orientarea dupa ce schimbam de 2-3 ori directia. Informatie inutile bombardata ctre creierul unui copil. Dar cel mai problematic a fost cand am observat ca dupa 1-2 ore de joc devenea foarte obosit si foarte nervos. Nu este de mirare cand imaginile i se succedau in creier cu o viteza foarte mare.

 

Concluzia: Nu vom scapa de realitatea virtuala. Cred ca din 2017/18 mai toata lumea o sa aiba un device VR in casa. Dar pana atunci... atentie la jocurile video. O spun ca un tata responsabil si nu ca un IT-er care s-a jucat la greu cand avea 16-17 ani si mai tarziu in valul 2 cu baiatul lui (jucam impreuna). Exista foate multe alte activitati si posibilitati de socializare si connectare tata-copil decat jocurile video. In weekend spre exemplu am jucat badminton la fileu profesionist si a fost ... extraordinar!

[Adriana mica]

Am observat ca nu sunt prea multe optiuni pt varste mai mici, ceea ce (banuiesc ca) nu e deloc intamplator. Noi ne incadram la 9+,  nu luam niciodata jocuri pt varste mai mari. Nu-i musai sa aiba multe, vad ca e multumit daca are cateva (si ii plac, cum sunt cele inspirate din Lego).

 

Activitatile sportive sunt si la noi in topul prefertintelor (bicicleta, role, trotineta). Chiar era suparat in weekend din cauza vremii (n-a fost tocmai potrivita pt asta), drept urmare l-a provocat pe tati la o partida de Monopoly :)

Miniaturi atasate

• 

Editat de Adriana mica, 15 martie 2016 - 16:44 .