13 raspunsuri la acest subiect

[redactor]

Eu am avut parte si de profesori extraordinari, care m-au stimulat si m-au facut sa indragesc anume materii dar si de profesori care nu aveau nici un talent didactic - in cazul meu. Si care m-au indepartat de anume materii.

Si care m-au facut sa urasc unele materii.

 

Alti profesori mi-au ramas cu mult drag in amintiri. Si m-au facut sa cred in mine si in calitatile pe care chiar ei le-au descoperit.

 

Am asadar respect pentru acei profesori - dascali - care isi fac meseria cu dedicatie.

 

Discutam insa zilele trecute cu niste profesori (de gimnaziu) din Romania si unul dintre lucrurile pe care le-am retinut din conversatie a fost faptul ca si profesorii sunt stresati.

In mod cert nu e usor sa lucrezi cu atat de multe personalitati de copii, sa incerci sa le insufli pasiune pentru acea materie si sa ii stimulezi sa faca performanta.

Pana la urma, un profesor are si el o viata. Energie care trebuie oferita nu numai in timpul orelor de curs.

 

M-as bucura daca ar fi printre noi si profesori care ne-ar povesti cateceva din frustrarile si stresurile unui profesor.

 

[r_ocsy]

Bun subiectul si interesant !

Sper sa nu se lase cu certuri ca de obicei .... 

[andaghe]

Am citit de curand un articol, destul de pertinent,;despre violenta din scoli, in care era subliniat faptul ca nu se face ovstatistica reala a fenomenului, drept pentru care nu se cunoaste amploarea si necesitatea interventiei.. ma rog, ideea era ca se inregistreaza si violenta din parteavelevilor/parintilor asupra cadrelor didactice, dar de multe ori profesorul nu vrea savdea declaratie sau sa faca plangere, spun ei ca "de jena".. Atunci ,,daca e adevarat, nu cred nici ca ar veni pe forum public sa povesteasca... Personal am auzit de la directoarea unei scoli de caz in care elevi au aruncat cu scaune dupa profesor, dar nu stiu ce s a intamplat mai departe...

[Nana01]

Incep prin a ma referi la o intrebare cu talc ce circula in mediul virtual zilele astea: daca banii nu ar conta, te-ai mai trezi dimineata sa mergi la serviciu? Eu, da. Mi-as face profesia si in conditiile utopice in care banii ar fi irelevanti. Pentru ca imi place, pentru ca imi da sens, pentru ca simt ca acolo contez si ca fac o (cat de mica) schimbare.

 

Insa subiectul este despre stresuri si frustrari, si voi vorbi despre ele, cu disclaimerul pe care tocmai l-am enuntat mai sus. 

Ordinea nu este importanta, insa acestea ar fi frustrarile si nemultumirile pe care profesia de dascal mi le aduce la pachet, cu perioade mai mult sau mai putin intense:

 

Dezechilibrul intre partea didactica si cea de cercetare. Predau in invatamantul superior, a carui finantare este dur conditionata de rezultatele cercetarii. In consecinta, am de cele mai multe ori senzatia ca predatul efectiv este printre ultimele activitati care prezinta importanta si apreciere din partea institutiilor competente din invatamant. Mult mai important este sa-ti realizezi si depasesti norma de cercetare, sa publici articole de specialitate si carti pe banda rulanta, sa iasa la numar, sa dea bine, sa ai activitati intense de cercetare. Nimic, nici un feedback despre metodele de predare, despre continuturile materiei, despre actualitatea lor. 

 

Senzatia umilitoare ca esti bagat in aceeasi oala cu toti politicienii ultimilor ani care si-au scris doctorate stralucite, dar copiate, in timp ce cariera lor politica se ridica cu viteza rachetei. Si ca tu esti "fraierul" care a lucrat ani in sir la un doctorat pentru care nici macar nu mai primesti sporul aferent la salariu, ca a venit criza. "Fraierul" a carui promovare este amanata cu anii, pentru ca iti risipesti energia si timpul in activitati aducatoare de bani in plus si astfel nu ai timp sa te concentrezi pe indeplinirea standardelor. "Fraierul" care se incapataneaza sa publice carti scrise de el, si nu comandate pe bani multi in ritm de una pe luna.

 

Saracia din invatamant, strangerea continua a curelei pana la ultima gaura, pontarea la suma minima permisa de lege, cresterea normelor de predare la maximum. Orele efectuate si neplatite. Hartiile, miile de hartii, dosarele de hartii pentru orice. 

 

Nevoia de a completa salariul primit, pentru a-ti permite un standard normal sau decent. Risipa de energie intre doua-trei locuri de munca. Faptul ca-mi vad, de multe ori, copilul, doar seara. Paradoxul de a-i lasa pe altii ca mine sa il invete, in locul meu. Frustrarea maxima ca, dupa ce am rabdare si intelegere pentru toti studentii mei, mi se termina resursele cand ajung seara, acasa, la copilul meu. 

 

De multe ori, blazarea din ochii tinerilor, Indiferenta, nepasarea. As prefera oricand sa-i vad galagiosi, dificili, impertinenti. As vrea sa-i vad protestand cand ceva nu li se pare in regula, i-as vrea implicati, prezenti, activi. Orice, dar nu muta acceptare a tot ce li se intampla, lipsa de reactie, de interes. Cand ma izbesc insa de zidul pe care uneori il ridica (zid la a carui constructie noi, toti, am contribuit) ma simt neputincioasa si inutila. 

 

Scaderea nivelului de cunostinte ale tinerilor. Nu e un fenomen nou, il vedem de ani de zile, ne-am obisnuit cu asta. Dar e trist si alarmant sa vezi cate lacune au copiii care termina liceul, in pofida inaspririi conditiilor de promovare a bacalaureatului. Nu ma refer aici numai la cunostinte de specialitate, desi si la acelea. Si, la fel, nu ma refer la toti tinerii, ci la o medie a lor.Tot mai multi au probleme foarte mari in a comunica, in a transmite mesaje, in a convinge. Cei mai multi dintre ei sunt timorati la ideea de a-si sustine o opinie in public. Si tot cei mai multi dintre ei nu au experienta dezbaterilor, a prezentarilor, a argumentarilor. 

 

Oboseala. Senzatia ca, odata cu inceperea semestrului, imi umplu plamanii cu oxigen pana la refuz  si imi var capul intr-o apa tulbure si agitata din care nu mai pot iesi cateva luni, pana la prima vacanta, cand petrec cateva zile intregi intr-o stare de ameteala. In acele prime zile de vacanta, imi revin in cap obsesiv bucati de curs predate, solutii ale exercitiilor, nume de studenti, situatii neincheiate. Treptat, lucrurile se aseaza si pot sa reincep sa respir normal. Si sa-mi continui activitatea pe care, in timpul perioadelor de curs, n-am nicio sansa sa o duc la indeplinire: sa termin de scris o lucrare, sa-mi completez suportul de curs. Stiti care e cea mai buna gluma despre profesori pe care am auzit-o vreodata? "Ce noroc pe voi ca aveti atata vacanta..."

 

Daca  iesit o relatare deprimanta si care lasa de inteles ca-mi plang de mila, regret, nu am dorit asta. In ciuda tuturor celor de mai sus, ma simt privilegiata ca pot sa fiu profesor. Iar avantajele de a avea aceasta profesie depasesc in importanta toate aceste frustrari. Sigur, in conditii normale, de care noi suntem in prezent foarte departe, toate aceste dezavantaje ar fi inexistente. Pana atunci insa, pana intr-un viitor mai bun in care cred cu incapatanare (pentru ca altfel n-as mai iesi la suprafata apei) aleg sa accept toate neajunsurile de mai sus, sa ma lupt cu ele atunci cand pot si sa ma concentrez pe partile bune. 

 

"Ce, s-a terminat deja ora?" - reactiile acestea sincere, spontane, dezinteresate sunt acele masti de oxigen de care am nevoie cand mi se termina rezervele. 

[redactor]

Nana-Ce frumos ai scris! !

[ab5174]

Romania este inca in epoca cretei.

Si majoritatatea profesorilor au ramas in aceeasi epoca.

Este dificil sa atragi interesul elevilor, cind metodele de predare sint asa de invechite.

Tehnologia este atit de prezenta in viata tineriilor, mai putin la scoala - si aici vorbesc in general, nu una doua scoli care sint cit de cit modernizate.

 

Nana, mie mi se pare ca incerci sa ai doua 'meserii'.

Daca incerci sa lucrezi ca professor cu norma intreaga plus sa te implicit si in cercetare mie mi se pare chiar imposibil. Nu mai vorbesc daca ai si familie.  

[Nana01]

Ab, nu doar ca incerc, sunt obligata sa am cele doua meserii.

Asa cum este ea conceputa, norma unui profesor in inv. superior inseamna doua lucruri: predare si cercetare. In conditii normale, norma de predare ar trebui mult micsorata comparativ cu norma de predare din invatamantul preuniversitar, tocmai pentru a da timp si energie pentru activitatea de cercetare. Asa e gandit sistemul universitar peste tot, cred, si are sens sa fie asa. Insa, din motive de subfinantare, norma de predare a fost crescuta mult peste ceea ce ar trebui sa fie.Cea de cercetare nu a fost ajustata, dimpotriva, creste constant, pentru ca ea conteaza la toate raportarile si evaluarile institutionale. Si, in functie de aceste evaluari, se primesc finantarile ulterioare.

Chiar si in aceste conditii, daca salariul ar fi decent, ar fi in regula. Dar nu este, cel putin nu pentru pozitiile de sub conferentiar/profesor; asadar, lucrez in plus. Cand am timp. Nu e imposibil, e doar teribil de greu uneori 

[Nana01]

Nana-Ce frumos ai scris! !

Multumesc!

[ab5174]

Nana, am si eu o  curiozitate.

La universitate aveti  proiectoare, table albe (habar nu am cum sa le zic in romaneste)?

Aveti pe ce sa puneti studentilor un film, PowerPoinr, etc. 

[Fleurdelise]

Am fost profesoara in Romania aproape 12 ani.

Mi am iubit meseria, o iubesc inca, am lucrat si in alte domenii si m am intors la profesorat.

 

Stresul e de mai multe tipuri.

 

Cel din primii ani de invatamant, primii doi. Stresul de a preda la clase f slabe de gimnaziu, cu copii ce abia reuseau sa scrie,darmite sa rezolve probleme de fizica. Stresul de a avea colegi de catedra ce se credeau pe propria mosie, impartind clasele dupa bunul lor plac, autoacordandu si toate primele posibile ( salarii si gradatii de merit), care incuiau la propriu usa laboratorului si trebuia sa ma rog de ei sa fac ore de laborator... Acest stres m a insotit si cand am schimbat scoala.

Stresul de a obtine rezultate de trecere la bac, cu clase de profil tehnic la care fizica era proba obligatorie.

Stresul birocratiei, planurilor de lectii, hartogaraiei mentionate de Na- na, inspectiilor anuntate si neanuntate ( " e brigada in scoala" se soptea conspirativ)...

 

Odata cu trecerea anilor mare parte din stres se transforma in rutina, incepe stresul gradelor didactice. Stresul instabilitatii postului, poti fi titular si sa ti dispara postul din lipsa de elevi, intri in restrangere de activitate, la concurs de dosare...

 

Stresul si munca solicitanta, care continua si acasa sunt compensate de interactiunea cu copiii, senzatia ca ai sadit ceva in ei, dincolo de reusita scolara.

 

Aici predau la copiii mici, de scoala primara. Nivelul e diferit, tehnologia si metodele si ele. Profesorii raman in scoala mai multe ore, si dupa ore, si isi pot face munca de planificare la scoala. E diferit si totusi asemanator. E tot meseria mea. Si ma opresc aici cu detaliile, era vorba de meseria de profesor in Romania.