Cand eram mic ma gandeam ca oamenii pe la 40 de ani se pregatesc de azil. Nu vedeam nicicum viata dupa 40, nu exista.
Pe la 40 de ani ma gandeam ca batranetea e departe...ha haaaa...candva, nedefinit.
Nu prea gandesti ce inseamna scartaitul si cand vine ala.
Asa ca ai tendinta sa te uiti la prezent, fara sa te raportezi la viitor.
In termeni optimisti se numeste "traieste-ti clipa" si inteleg ca e si o terapie la psihoterapeuti
Hahaha, si eu la fel... 30 de ani mi se parea varsta omului sobru, iar 40-45, gata esti batran, s-a terminat viata, exact cum zici tu, mergi la azil :))
Mai murea catecineva la tara, si imi zicea bunica mea "a murit o femeie, era destul de tanara saraca..." (eu ma gandeam ca o fi avut vreo 20 de ani) "Avea 55" - ma miram, tanara la 55?? Da, tanara pt a muri - dar nu realizam atunci.
Dupa cum mi se parea foarte caraghioasa sintagma de "domnisoara" la 60 de ani sa zicem. Adica femeile care nu fusesera niciodata casatorite. Erau numite domnisoare. Or, in mintea mea, apelativul domnisoara il asociam unei femei tinere, de 16-20-25 de ani, sa zicem. Ma miram, cum Domnisoara la 60-70 de ani??? Erau prin sat, cand eram eu copil vreo 2-3 femei domnisoare...