Recunosc ca am luat de la tata 2 palme in toata copilaria mea, si de la mama multe scatoalce pe care nu mi le amintesc. Dadea cu mila ... si nu durea, deci nu le tin minte.
Dar de la antrenorii de patinaj ... mama ce biciuri luam pentru piruete care nu ieseau perfect centrate, pentru pozitiile incorecte fie a mainilor fie a picioarelor in diverse figuri ... avea bici cu plumbi la capatul snurului .. durea ala de simteai ca-ti crapa muschiul. Aveam zile cand nu puteam sa ma asez de durere. Mama m-a lasat la patinaj cat am vrut eu, si cum eu se pare ca eram masochista de mica, sau spalata pe creieri ca merit batuta daca tin mana gresit ... am vrut pana in clasa a 8-a cand a intervenit tata si a decis sa-mi lumineze capul: ori scoala ori un sport in care n-am nici o sansa.
Concluzie: nu-mi incurajez copilul la sport de performanta pentru ca stiu ca presiunea e enorma si de multe ori se obtin rezultate prin corectii, si i-am spus sa anunte pe oricine ridica mana la el ca daca incearca sa-l pocneasca il calc in picioare in urmatoarea zi.
Nu dau in el, nu urechez, ciufulesc de drag buclele cand nu sunt tunse. Pedeapsa care are cel mai mare efect e sa ma botosesc, sa nu mai glumim si radem impreuna si sa nu-l pup de noapte buna ... e dezastru, stie nu doar ca a calcat pe bec, dar l-a facut zob nu alta.