Motto:
Uneori in viata iubirea poate sa dispara insa prietenia dainuie dincolo de moarte
Stiam. Nu as putea sa spun ca banuiam pentru ca de-a lungul timpului m-am mai ciocnit de acest gen de momente. E drept mai solitare, dar care chiar si asa mi-au retinut atentia prin naturaletea lor, prin simplitatea si sinceritatea relationala. Se spune ca poti iubi un copil doar uitandu-i-te in ochi, pentru ca au acea inocenta, acea adancime si claritate asemeni adancurilor unui lac. Acum am aceeasi senzatie. Nu poti sa nu iubesti asa ceva. Chiar daca esti un simplu spectator, sau chiar si un simplu privitor, dincolo de o aparenta intrunire razbate prietenia. Acea legatura fara pret, nascuta parca nicaieri si de peste tot, fir nevazut asemeni unei liane ce se strecoara printre crengi legand totul intr-o stransoare de anaconda, fara sansa de a se mai rupe vreodata, dandu-ti senzatia unui zid ce nu poate fi daramat chiar daca in fata ta vezi doar chipuri si trupuri.
Cum sa explici, in ce cuvinte sa exprimi asa ceva? Oricum ai spune, oricum ai scrie nu ai reusi decat sa realizezi o imagine, o tentativa de apropiere, de asemanare, sortita din start daca nu esecului atunci cel putin unei nefaste superficialitati fara de voie. Si nu, nu ar fi vina mea, nu ar fi vina ta cum nu ar fi vina nimanui, pentru ca nu poti de cele multe ori sa spui, sa scrii sau sa descrii asa ceva. Nu ai cum. Asa ceva se traieste pe viu. Ai sau nu ai. Este asemenea norocului ce iti poate bate la usa la un moment dat cand te astepti mai putin. Da, cred ca aceasta asociere este cea mai potrivita. Norocul. Pentru ca in viata poti sa ai parte de asa ceva si poate sa insemne acel dram de noroc ce-ti schimba viata si felul de a fi.
Iata de ce, uitandu-ma din nou la aceasta clipa din viata Ioanei si a colegilor ei, ma inclin in mod reverentios cu adanc respect pentru ceea ce numesc o prietenie adevarata. Noi venim, traim, murim insa peste tot si toate, uneori se poate naste norocul de a fi partasi la o mare si nemuritoare prietenie.
