eu sunt in continuare uimita cum te foloseste mama ta si tu continui sa accepti asta. Nu stiu daca asta e evident pt tine, dar citind ce scrii mi se ridica parul in cap. Nu stiu ce problema ai dar as putea pune mana in foc ca self confidence-ul sabotat permanent de parinti nu te-a ajutat prea mult de-a lungul vremii.
Ma bucur ca ai ajuns intr-un loc unde esti tratata cu respect si unde ai sanse sa te refaci!
Sincera sa fiu nu inteleg 100% cum se foloseste de mine, dar am un sentiment vag ca da, se foloseste de mine sau exista o posibilitate ca acest lucru sa fie adevarat. Fiind crescuta de ea atatia ani, nici nu mai imi dau seama prea bine daca face ceva iesit din comun/ceva ce altii nu ar face. Pur si simplu sunt prea obisnuita.
Bolile psihice pe care le am sunt: personalitate de tip borderline, personalitate de tip depresiv, depresie majora/severa, anxietate generalizata si stres post-traumatic. Le-am insirat aici pentru ca nu imi mai este rusine ca le am (desi mi-a fost in trecut) si pentru a-i incuraja si pe altii sa vorbeasca deschis si sa nu le mai fie rusina sau teama.
Cat despre increderea in sine, intr-adevar, familia nu m-a ajutat prea mult asa ca am inteles ca trebuie sa ma ajut eu pe mine insami. Mai am de lucrat la increderea in sine, dar fac progrese. Aceste boli psihice (tot repet acest termen pentru ca am observat ca multi evita sa il foloseasca/se feresc de el) m-au facut sa le percep atat ca pe ceva negativ, cat si ca pe ceva pozitiv caci m-au ajutat sa devin mult mai toleranta si intelegatoare fata de suferintele fiintelor vii, m-au facut sa ma gandesc mai in profunzime la natura umana, m-au facut sa cunosc atat oameni rai si ingusti in mentalitatea lor cat si oameni incredibili de deschisi si plini de compasiune (nu mila; sunt doua lucruri diferite) si mai ales m-au facut mult mai ambitioasa in a arata si dovedi atat mie cat si celorlalti ca aceste boli nu ma definesc in nici un fel si ca pot face orice poate face si un om perfect sanatos. Si mi-au trezit si interesul in educatia copiilor cu nevoi speciale (atat psihice cat si fizice) in ciuda protestelor multor persoane, inclusiv fosti profesori care spuneau lucruri de genul: "de ce ai vrea sa predai/iti petreci restul vietii predand unor nebuni/copii fara speranta?". Tocmai pentru ca orice copil, sanatos sau bolnav, merita sanse egale la educatie si la o viata fericita in care este respectat, auzit, inteles si iubit.
Fara aceste boli nu as fi fost cine sunt astazi cu toate aspectele negative dar mai ales cu aspectele pozitive.
Multumesc Lady Artemis.
Tu o cunosti personal pe dr. psihiatru a mamei tale?
Ai vorbit tu personal cu ea despre tratamentul din Australia?
Nu, nu o cunosc personal si nu am vorbit niciodata cu ea. Mama a inceput sa mearga la ea dupa ce m-am mutat eu aici definitiv. De ce intrebi?
LadyArtemis, a merge la psihoterapeut/psihiatru este privit ca o lasitate, o cedare in fata greutatilor vietii - nu esti destul de puternic pentru a te descurca singur, desi ar trebui sa fii, viata este o lupta, trebuie sa fii stapan pe tine si sa te scoti tu pe tine din mocirla. Atunci esti o componenta valida a societatii. Societatea nu are nevoie de oameni slabi.
Plus ca oamenii sunt rai. Daca afla de asa ceva si considera ca e cazul sa te jigneasca, sunt mari sanse sa se lege si de asta - "esti dus cu capul, ce, n-ai fost tu la psiholog/psihiatru?" Sau "ma mir ca n-ai dunga rosie in buletin".
Referitor la primul paragraf, stiu exact despre ce vorbesti. Exact atitudinea asta o au parintii mei (si familia extinsa din Romania), mai ales tatal meu.
Ba chiar si o fosta profesoara din liceu (considerat cel mai bun liceu din oras si unul dintre cele mai bune din judet/Banat), profesoara de biologie m-a insultat (adica a folosit termenul pe post de insulta) intr-o zi la ora ei, numindu-ma "autista" si spunand ca ar fi trebuit sa merg la "scoala de autisti" in fata tuturor colegilor care bineinteles au fost incantati de toata scena. Ironic intr-un fel, caci nici unul din diagnosticele mele nu include autism/boli pe spectrul autist. Intamplarea cu acea profesoara avea loc in anii 2000.
Personal am intalnit mentalitatea asta la foarte multe persoane chiar si in afara familiei. Dar nu ma mai deranjeaza cum ma deranja in trecut. Acum daca aud asa ceva vreau mai mult sa le explic cum stau lucrurile de fapt, sa ii invat/educ, sa le deschid ochii. Pacat doar ca mai sunt unii care se opun cu vehementa si continua sa imparta insulte in stanga si dreapta de pe piedestalul lor.
Editat de LadyArtemis, 21 mai 2015 - 14:28 .