82 raspunsuri la acest subiect

[viviana]

Corect!

 

Acum spune ca medicul d efamilie ii da tratamentul si i-a mai schimbat pe acolo ceva ,ca e mult mai bine.

 

Este foarte greu pentru mine,insa prea mult nu pot schimba...

Normal ca ti-e greu si e si mai greu din caza distantei. 

E bine ca medicul de familie a mai schimbat tratamentul pe ici pe colo.

Cat il continua?

[andacos]

6 luni i-a spus psihiatrul,iar dupa aproape 3 luni a schimbat medicul d efamilie ceva...

 

edit.Tata face de ani de ani de zile atavuri de panica pe care pur si simplu le-a ignorat,iar eu/noi(eu si sora mea)efectiv am pus pe alte motive starea lui...

Abia cind a fost la mine(a stat mai bine de doua luni)am vazut starea lui,am fost cu el la doctor(pentru alte probleme legate de tensiune)si i-am spus doctoritei mele de familie de problema.I-a dat niste pastile ...asta a fost inceputul si a promis (tata)ca merge la psiholog cind ajunge in Romania.

Editat de andacos, 16 mai 2015 - 17:09 .

[Letitia1]

Sa stii ca si eu m-am gindit ca este vorba despre tine(din titlu cel putin)si chiar magindeam ca asta o fi explicatia pentru prezenta ta limitata pe forum.

 

Insa e bine -sa spun asa,ca nu esti tu persoana.

Exact la asta m-am gindit si eu! Eram sa ma reped sa-i scriu un mesaj privat de imbarbatare, sa intreb daca pot sa ajut cu ceva. Noroc ca am mai citit o data mesajul . Cred ca e prima data cind citesc un articol publicat pe DC de 2 ori. De obicei nu citesc niciodata articolele astea.  

[marius]

Cu atat mai mare bucuria ca nu a fost cazul. 

[LadyArtemis]

Am fost la psihologi si psihiatri atat in Romania cat si aici in Australia si aceste experiente au fost diametral opuse.

In Romania:
- prima data am mers la medicul de familie, am facut analize de sange, s-a vazut ca analizele sunt bune si am fost trimisa cu trimitere la un psihiatru (am platit si medicul de familie si analizele); ajunsa la psihiatru, desi eram copil inca pe vremea aia, am vazut dispretul si dezgustul din expresiile faciale ale doctoritei psihiatru; mi-a pus vreo 5 maxim 10 intrebari si m-a diagnosticat imediat dupa cu o anumita boala; mi-a spus sa raman in spital (era iarna, nu era caldura in acel spital si era un spital in paragina) dar nu am fost de acord, din fericire nici parintii mei nu au fost de acord asa ca m-a trimis acasa cu 3 tipuri diferite de pastile pe care sa le iau zilnic; mi-a zis sa revin la control la ea dupa o anumita perioada (parca 3 luni), dar nu m-am mai dus pentru ca nu mi-a placut deloc de ea si nici pastilele nu le-am luat deoarece nu mi-a placut cum am fost tratata, adica din 5 intrebari mi se pune diagnostic asa rapid; am platit pentru consultatia asta facuta in batjocora
- alta data, tot asa am fost trimisa de medicul de familie la o alta doctorita psihiatru, de data asta cu cabinet privat; si ea m-a diagnosticat rapid cu o alta boala complet diferita de diagnosticul de mai sus si mi-a dat medicamente sa iau, cel putin 2-3 tipuri de medicamente; nu le-am luat si nici nu m-am mai dus la ea; am platit si aici
- apoi, mai tarziu, am fost trimisa de medicul de familie cu trimitere la un psiholog cu cabinet privat; era un baiat tanar acel psiholog; mi-a pus cateva intrebari, nu mi-a pus nici un diagnostic, apoi a vorbit si cu parintii mei, apoi din nou cu mine o discutie mai lunga si din discutia aia mai lunga cu mine am vazut pe fata lui ca a ramas socat cand ii dadeam anumite raspunsuri; efectiv era depasit de situatie, nu stia ce sa imi spuna; pana la urma a decis sa ma trimita la colega lui, o doctorita psihiatru (lucrau amandoi in cate un cabinet diferit intr-o clinica privata); colega lui mi-a pus intrebari si apoi mi-a dat un set de analize sa fac; am revenit la ea, mi-a mai pus alte intrebari, s-a uitat la analize, m-a diagnosticat (de data asta corect) si mi-a dat medicamente sa iau; mi-a placut de ea si cum m-a abordat (cu profesionalism si seriozitate) asa ca doream sa urmez tratamentul; dar parintii mei au fost socati de diagnostic si au refuzat sa imi cumpere medicamentele; am platit pe amandoi si am platit si toate analizele
- apoi la ceva vreme dupa asta a urmat o alta trimitere de la medicul de familie catre un alt psiholog, tot cu cabinet privat; m-am dus, era de data asta un barbat psiholog in varsta si cu foarte multa experienta; mi-a pus intrebari, nu s-a aratat deloc socat (cum fusese cel tanar), mi-a facut niste teste si dupa vreo 3 vizite m-a diagnosticat (corect); apoi a inceput psihoterapia cu mine; mi s-a parut o persoana deosebita si un psiholog deosebit, intotdeauna calm, respectuos, serios; mi-a placut sa merg la el si mi-am luat foarte in serios psihoterapia; nu mi-a placut insa ca m-a diagnosticat caci nu era psihiatru; aveam nevoie de cel putin doua sedinte pe luna si fiind privat avea tarife mari; dupa cateva luni parintii mei nu si-au mai permis sa plateasca si au devenit frustrati ca nu aveam rezultate spectaculoase (desi psihologul le explicase ca rezultatele vor aparea intr-un timp lung) asa ca am incetat sa merg la el
- cum nu eram sub nici un tratament si nu primeam nici un fel de ajutor, a fost nevoie din nou, sa ajung la psiholog, cu trimitere de la medicul de familie; de data asta am ajuns la un psiholog care lucra la spital (nu stiu cum, de ce, ce aranjamente avea) si deci nu era scump de mers la el; i-am dat si lui o sansa pentru ca eram foarte dornica sa primesc ajutor insa in schimb el a ramas mereu foarte rece si distant cu mine, chiar mi-a ras in fata de cateva ori si parca tot ce facea facea in scarba; la un moment dat chiar mi-a sugerat sinuciderea ca optiune, la care eu am ramas muta de uimire si atunci el a ras si a zis ca era doar o gluma; pe atunci aveam deja prieten/iubit si mi-a sugerat sa ma despart de el in loc sa incerc sa imbunatatesc situatia; cand i-am spus ca nu ma voi desparti si ca nici prietenul nu vrea asta (il intrebasem), mi-a spus foarte clar si direct ca prietenul meu garantat ma va insela mai devreme sau mai tarziu; asta in conditiile in care starea mea de sanatate mintala era deja foarte precara si el era psihologul care trebuia sa ma ajute; nu am mai rezistat si am incetat sa ma mai duc la el; parintii mi-au facut scandal si au incercat sa ma faca sa ma duc la el (pentru ca nu costa nimic/mai nimic) dar am refuzat si pana la urma au renuntat (dupa multe scandaluri si certuri). si pe el l-am platit de fiecare data
- dupa ceva timp, am ajuns iar la psihiatru, de data asta fara nici o trimitere; efectiv m-au luat si dus parintii cu forta la un spital, sectia psihiatrie doar pentru ca o facusem pe mama sa planga; acolo am fost preluati de o doctorita psihiatru care s-a uitat la mine lung (eram inca furioasa pentru ca m-au fortat parintii sa merg) apoi s-a uitat lung la mama (care plangea de parca era sfarsitul lumii), i-a scos afara din cabinet pe parintii mei, mi-a pus vreo 10 intrebari dintre care cel putin 4 despre mama (de tipul: "ai facut-o sa planga intentionat? ce simti cand o vezi plangand? etc.) dupa care mi-a pus diagnostic imediat (gresit), i-a chemat pe parintii mei inapoi, le-a spus ce am si ca este grav, mi-a dat 5-6 feluri de medicamente si le-a spus ca recomanda internarea mea de urgenta la spitalul de psihiatrie din alta localitate si recomanda sa raman acolo cel putin 6 luni; noroc ca aveam 18 ani impliniti deja si am putut sa ma opun internarii caci parintii mei s-au lasat convinsi imediat; nici nu pot sa descriu cata furie mi-a produs aceasta ultima intamplare. Am platit-o si pe ea.

Acum nu stiu sigur daca la toti chiar trebuia platit, cert este ca parintii mei le dadeau bani (uneori si cadouri) ca sa ma trateze bine si ei imediat acceptau, unii chiar au sugerat indirect ca ar vrea ceva/mai mult.

De ce nu am urmat multe dintre tratamentele recomandate in Romania? Pentru ca nu mi-a placut cum am fost tratata de acei doctori. Cum sa am eu incredere in ei si in diagnosticele lor cand ei ma tratau cu atata dispret si/sau nepasare? Si bine am facut, ca mai tarziu s-a adeverit ca majoritatea mi-au gresit diagnosticul si tratamentul.

Efectiv, dupa aceea, am inceput sa urasc sistemul si mentalitatea romaneasca, mai ales sistemul de psihiatrie si de psihologie. Pentru ce atata dezgust, raceala, dispret si scarba fata de bolnav? Daca iti este scarba de "nebuni" nu lucra cu ei, nu te specializa in psihiatrie/psihologie!!!!!

Apoi m-am mutat in Australia. Ajunsa aici, dupa experientele din Romania, am ezitat mult timp sa ma duc la doctorul de familie cu aceste probleme psihologice, crezand ca va fi similar. Pana la urma m-am dus, din initiativa proprie, spre surprinderea sotului si a parintilor mei.

In Australia:
- m-am dus la medicul de familie si i-am explicat cum ma simt; mi-a pus multe intrebari si mi-a facut cateva teste pe loc: tensiune, EKG, verificat respiratia/plamanii, glicemia, etc.; pentru toata consultatia nu am platit nimic
- apoi mi-a dat o trimitere la laboratorul de analize
- m-am dus, mi-au facut analizele, au trimis rezultatul analizelor la medicul de familie; am fost chemata inapoi la el
- analizele nu au costat nimic
- mi-a spus ca analizele sunt bune; mi-a pus si mai multe intrebari; i-a pus sotului intrebari; multe intrebari au fost despre alimentatie, exercitiu fizic, stil de viata, etc.
- apoi mi-a dat o trimitere direct la psihiatru (a ales psihiatrul care este cel mai aproape de adresa noastra); l-am intrebat imediat de ce psihiatru si nu psiholog; mi-a explicat cu rabdare ca psihiatrul pune diagnosticul, niciodata psihologul si psihiatrul este in masura sa stabileasca daca exista o problema in primul rand si apoi ce trebuie facut
- nu am platit nimic din nou
- deci m-am dus la psihiatru; consultatia a durat 2 ore intregi; mi-a pus foarte foarte multe intrebari si mi-a cerut foarte multe detalii; apoi mi-a dat trimitere sa fac un alt set de analize; am platit doar jumatate din pretul normal
- m-am dus la analize, le-am facut, nu am platit nimic pentru nici una; au fost trimise rezultatele direct la psihiatru
- m-am intors la psihiatru, s-a uitat peste analizele mele, mi-a aratat ca le-a primit, mi-a zis ca sunt bune si iar a inceput sa imi puna intrebari multe si detaliate; a durat tot 2 ore consultatia; mi-a pus diagnostic (corect, identic cu diagnosticul corect din Romania, plus altele pe langa) la final mi-a zis ca in cazul meu recomanda atat psihoterapia cat si tratamentul medicamentos; mi-a dat o lista cu psihologi potriviti pentru mine ca sa imi aleg eu unul; mi-a explicat cu rabdare ca niciodata nu da sau recomanda doar tratament medicamentos; a zis ca optiunile unui bolnav psihic sunt: 1. doar psihoterapie; 2. psihoterapie + tratament medicamentos; mi-a explicat ca fara psihoterapie de calitate si potrivita, medicamentele nu sunt niciodata suficiente, in schimb psihoterapia singura poate fi suficienta in anumite situatii
- am platit doar jumatate din pretul initial
- mi-am ales singura un psiholog din lista primita si am mers la el cateva luni ca sa constat apoi ca nu m-a ajutat cu nimic si ca este depasit de situatie
- am schimbat psihologul, m-am dus la altcineva dar din prima vizita mi-am dat seama ca nu imi place de ea/stilul ei (psihiatrul mi-a spus ca trebuie sa imi placa si stilul/felul de a fi al psihologului ales pentru a avea rezultate bune in psihoterapie; mi-a zis ca trebuie sa iau in calcul aspectul compatibilitatii dintre mine si psiholog si daca simt/cred ca nu exista, sa nu ezit sa schimb cat mai repede); deci am schimbat din nou
- am ajuns la al treilea psiholog aici in Australia si mi-a placut de ea si suntem compatibile (cel putin deocamdata) ca psiholog si pacient; m-a ajutat enorm si inca ma ajuta si vad ca isi da interesul, ca ii pasa, ca ma ia in serios; de fapt, si ceilalti doi psihologi m-au tratat cu respect si si-au dat interesul si s-a vazut ca le pasa
- fiecare vizita la psiholog costa mai putin de un sfert din pretul initial
- si eu si sotul avem asigurari de sanatate de stat si private
- ceea ce simt aici in Australia, atat la doctori (medic de familie, psihiatru, altii) cat si la psihologi (la toti 3 la care am fost pana acum) este ca le pasa, sunt interesati sa aiba rezultate cu tine ca pacient, sunt respectuosi si politicosi, te iau in serios, te trateaza cu respect si profesionalism, te asculta cu atentie, iti explica cu rabdare infinita, iti raspund la intrebari oricate ai avea, te lasa sa te gandesti cand te intreaba ceva, nu te grabesc, nu se uita la ceas non-stop, nu se simt ofensati daca iti cauti diagnosticul pe Google, ba chiar iti ofera explicatii in plus, mai clare, mai detaliate, te incurajeaza sa fii informat si documentat (oricum, nici eu nu le-am zis sau sugerat vreodata ca Google stie mai bine decat ei, le-am spus doar ca am citit mai multe despre X,Y, Z), se implica pe cat pot de mult, pun suflet, se vede pe fata lor si in ochii lor ca le pasa de tine, de problemele tale si ca vor sa te ajute, au compasiune, intelegere si enorm de mult respect orice fel de probleme ai avea.

In Romania am avut doar trei doctori/persoane carora le-a pasat de mine ca pacient: pediatrul, dentistul si psihologul batran la care nu am mai putut merge din motive financiare. In rest, toti, dar absolut toti ceilalti m-au tratat in fuga, pe repezite, cu raceala, cu dispret, cu scarba, cu nepasare, ba chiar cu insolenta , cu tupeu, cu insulte, m-au judecat, m-au amenintat, m-au scos afara, mi-au zis chestii de genul: "daca eu sunt psihiatru si te tratez pe tine, daca tu ai tupeul sa te duci la alt psihiatru, atunci eu nu te mai primesc, ba chiar te scot afara."
Ce sa mai zic de mentalitatea generala pe care o aveau multi cu privire la psihiatrie si psihologie. Multi nici nu stiau ce inseamna psiholog dar cand le explicai incepeau cu aceeasi placa bine-cunoscuta. Mai adauga aici psihiatrii efectiv scarbiti de proprii pacienti, psihologii putini, psihologii scarbiti de proprii pacienti, preturile mari la psihologii privati, psihologii/psihiatrii buni/profesionisti care te trateaza o vreme si apoi sunt de negasit pentru ca au plecat in alte tari sa munceasa, etc. si rezultatele sunt infricosatoare.

Ca sa nu mai zic de alta situatie: mama a inceput si ea sa mearga la psihiatru in Romania si i-a povestit de mine si de tratamentul meu; asa ca doctorita ei psihiatru din Romania ii critica pe doctorii de aici si spune ca nu am tratament bun si sa merg la ea in Romania, ca stie ea mai bine, ca medicii australieni nu sunt la fel de bine pregatiti/profesionisti ca medicii romani. Atata tupeu eu nu am vazut niciodata aici si sunt de ceva vreme aici si am tot fost pe la tot felul de doctori.

 

Mentalitatea asta romaneasca (zic romaneasca pentru ca o cunosc personal dar probabil mai exista si prin alte tari asemanatoare Romaniei sau mai rele decat Romania) care exista atat in randul medicilor cat si in randul oamenilor de rand cu privire la domeniile psihologie si psihiatrie si bolnavii psihic este extrem de urata si ignoranta. Ar trebui schimbata urgent din temelii. Pacat ca mai sunt romani prin tari mult mai civilizate cu aceste idei gresite si unii nici nu doresc sa si le schimbe sau sa inteleaga mai bine.

 

Pentru cei cu probleme psihologice de orice fel, i-as sfatui in primul rand sa nu renunte in a cauta si gasi un psihiatru si un psiholog bun. Sa nu le fie rusine de problemele lor (ca doar nu ei au ales sa le aiba) si sa se documenteze cat pot de mult, sa inteleaga ca depresia, de exemplu, si multe altele, nu sunt doar niste tristeti sau niste stari care trec de la sine ci sunt probleme de sanatate care se pot agrava si care ii afecteaza atat pe bolnavi cat si pe toti cei apropiati bolnavilor (si in situatii extreme chiar si pe straini, cum a fost acel pilot). I-as sfatui sa incerce sa nu se lase doborati de prejudecatile altora (desi stiu ca este foarte greu) si sa se trateze (cu psihiatru si psiholog). I-as mai sfatui sa isi tina mereu fruntea sus, sa nu plece capul in fata rautatilor si insultelor si sa fie mandri de fiecare pas (progresiv) facut, oricat de mic. Iar daca isi fac griji legate de efectele adverse ale medicamentelor, atunci le-as spune ca toate medicamentele au potentialul de a avea efecte adverse, chiar si un simplu ceai sau un simplu paracetamol; mai mult decat atat, mai bine induri niste efecte adverse decat sa iti pui in pericol viata sau vietile celor dragi sau slujba sau fericirea. Plus ca medicamentele se pot schimba daca au prea multe/grave efecte adverse. Si asa cum mi-a spus si m-a sfatuit si pe mine aici psihiatrul, i-as sfatui ca au nevoie ori doar de psihoterapie ori de o combinatie intre tratament medicamentos si psihoterapie; doar medicamentele singure nu te vor ajuta. 

 

Cat despre ceilalti, sanatosi psihic, i-as sfatui sa nu mai judece si sa nu mai fie atat de rautaciosi pentru ca li se poate intampla si lor sau celor dragi lor. Si pentru ca atitudinile lor au potentialul de a distruge un om. Iar daca nu le pasa de aspectele astea, atunci le-as spune sa nu fie rautaciosi ca asa doar isi arata ignoranta si ingustimea mintii si sufletului.

Editat de LadyArtemis, 17 mai 2015 - 13:07 .

[Marina]

citind parti din povestea lui ladyArtemis ma intreb daca nu poti sa schimbi si parintii cateodata. Cred ca am mai citit ceva in legatura cu parintii tai care mi-a atras atentia, ceva de cum nu sunt ei de acord cu intentia ta de a studia pedagogia in australia (sper sa nu incurc).

 

In alta ordine de idei cred ca de ce neincrederea in psihiatru e extrem de bine explicata mai sus. Raceala, mizerie si ignoranta intr-o meserie care are mult de lucru cu sufletul nu numai cu fizicul.

 

Psihologul nu e medic. Intotdeauna trimiterea ar tb data catre psihiatru care decide ce tip de terapie ai nevoie (si evident nu ar trebui sa fie doar medicamente , terapia ar trebui sa fie o parte importanta in rezolvarea problemei, ca altfel poate rezolvi temporar manfifestarea - atacul de panica, dar fara terapie nu pricepi de ce faci atacul, ce mecanism din mintea ta il declanseaza si cum poti sa il combati).

 

Plus in Ro cred ca mai conteaza si multele glume de autobaza, si folclorul cu spitalul 9, multa lume asociaza orice problema cu spitalul de nebuni, ceea ce e atat de departe de adevar.

[Alizee]

Medicul de familie da trimitere catre psihiatru, a carui consultatie este gratuita, pt cei asigurati. La fel si analizele.

[Selene_Bunny]

Medicul de familie da trimitere catre psihiatru, a carui consultatie este gratuita, pt cei asigurati. La fel si analizele.

 

Cu mentiunea ca acel psihiatru poate fi atat de ocupat, incat sa te programeze cine stie cand, poate nici nu mai ai nevoie atunci. Din punctul meu de vedere, cand ajungi la psihiatru, inseamna ca problema nu mai e de amanat.

 

Cat despre analize, daca vrei gratuite, si acestea sunt cu programare, pentru ca fondurile alocate laboratoarelor, pentru analize gratuite, se termina, de obicei, pana in data de 10 ale lunii. Sunt o gramada de oameni batrani care isi fac analize.

[viviana]

Da sunt gratuite. Si medicul de familie si consultatia cu trimitere de la medicul de familie.

Daca cineva plateste (mai corect spus daca da bani) e greseala lui.

[Selene_Bunny]

Disponibilitatea e problema, nu gratuitatea.