82 raspunsuri la acest subiect

[marius]

Am o prietenă a cărei mamă are o depresie cronică veche. De zeci de ani o are, iar consecințele apasă existența întregii familii, de la partenerul ei de viață, la copii și nepoți. De la mic la mare, toată lumea vede că bunica nu e bine, de la mic la mare toată lumea suferă pentru asta. Și o imploră pe bunica să meargă la doctor, mai exact la un psihiatru care s-o ajute să își îmbunătățească atât viața ei, cât și pe a celorlalți. Răspunsul este, de fiecare dată, “Nu”, iar argumentele sunt din gama “Nu am nimic, am și eu o stare mai proastă, uneori, ce ați vrea, să țopăi?”, “Nu îmi permit acum să iau medicamente care să mă facă legumă”, “Nu mai insistați atât, că mă faceți să mă simt ca și cum aș fi nebună!”. Și familia rămâne prizonieră în aceeași buclă, iar depresia gravă a bunicii strică, în continuare, viețile tuturor. Îngrozitor, nu?

Acum să demontăm puțin povestea și să identificăm punctele nevralgice.

Unul ar fi percepția “populară” asupra depresiei, ca fiind “o stare mai proastă”, eventual chiar un moft. Am mai scris despre asta, așa că mă veți ierta că le repet: DEPRESIA ESTE O BOALĂ. O boală ca oricare alta, o boală care poate lovi pe oricine (da, chiar și pe tine, cititorule), o boală care se tratează la medic, denumirea specialității care se ocupă cu asta fiind psihiatru. Uneori, dacă depresia e minoră, se poate rezolva doar cu psihoterapie, alteori, dacă e mai gravă, soluția e tratamentul medicamentos combinat cu terapia. Depresia poate ajunge să afecteze grav atât viața bolnavului, cât și pe a celor din jur, simptomele fiind următoarele: tristețe persistentă, anxietate, sentimente de inutilitate sau de pesimism, sentimente de vinovăție sau neputință, pierdere de interes sau plăcere pentru hobby-uri sau activitățile obișnuite, inclusiv pentru sex, energie scazută, oboseală, senzație de “încetineală”, capacitate de concentrare redusă sau dificultate în luarea deciziilor, probleme de somn: insomnii sau, dimpotrivă, somnolență, dispariția sau exacerbarea poftei de mâncare, gânduri de moarte sau sinucidere, tentative de suicid chiar, neliniște sau iritabilitate, stimă de sine scazută, probleme fizice persistente, precum dureri de cap, tulburări digestive, dureri cronice care nu răspund la tratamentele de rutină.

De ceva vreme, nu foarte multă, oamenii s-au mai deschis în privința psihoterapiei. Din ce în ce mai mulți merg la psiholog, fără teama că ar mai putea fi percepuți de ceilalți ca “având probleme la cap”. Am fost și eu și mi-a fost de mare folos, iar experiența am povestit-o aici. Rămâne însă un munte uriaș de prejudecăți așezat între suferinzi și ajutorul pe care l-ar putea primi de la un psihiatru. Spune-i unui bolnav de depresie că ar fi bine să meargă la psihiatru și sunt șanse de 90% să facă ca trenul și să refuze orice viitoare discuție pe această temă. Psihiatrul e perceput ca un Bau-Bau la care trebuie să mergem numai dacă avem schizofrenie și care, oricum, nu știe decât să dea pastile cu care ne face legumă. Nimic mai fals. V-o spune cineva care a cerut ajutorul unui psihiatru, într-un anume moment extrem de greu al vieții.

Acum un an și ceva, sub tirul loviturilor de bocanci pe care mi le administra viața, mi-am dat seama că am o nevoie uriașă de ajutor, ca să pot să fac față. Alternativa era să înnebunesc de durere și să le fac existența un iad tuturor celor apropiați. Am ales să cer ajutorul unui psihiatru și m-am dus, pur și simplu, să-i spun că am nevoie de un tratament care să mă susțină în momentele acelea cumplite. Timp de vreo 6 luni, am luat antidepresive, care nu doar că nu m-au făcut legumă, dar m-au ajutat enorm. Apoi, de comun acord cu medicul, am diminuat treptat doza, până când am oprit-o de tot. Reacțiile a 90% dintre prietenii cărora le-am spus, în perioada aia, că iau medicație antidepresivă? “Aoleu, ai grijă să nu te facă legumă, sunt ffffffffffffffffffffffffffff periculoase!!!!!!!!!!!”. Nu, nu m-au făcut legumă, am rămas limpede ca cristalul. Doar mi-au mai tocit emoțiile, m-au făcut să fiu mai zen și să pot să rămân în picioare într-un moment foarte, foarte greu al vieții mele. Sigur că astfel de tratamente nu trebuie luate de plăcere sau de distracție, ci doar dacă ai o problemă reală. Dar, dacă ai problema aceea reală, este foarte greșit să alegi să fugi de ele, preferând să te chinui și să-i chinui pe toți cei din jur. Și sigur că ele trebuie administrate cu mare atenție și monitorizate îndeaproape de medic, dar nu sunt așa cele mai multe dintre tratamentele pe care le luăm??? Un antidepresiv nu e o aspirină, dar nici nu e echivalentul certificatului de internare la Spitalul 9, unde o să zaci, înfășurat într-o cămașă de forță. Ba chiar e foarte, foarte departe de asta. Iar psihiatrul nu e un medic dement, care are ca hobby transformarea oamenilor în legume. Ba chiar e uriaș de departe de asta.

În cele ce urmează, o să și rog un medic cu această specializare să răspundă la câteva întrebări care ar putea face puțin mai multă lumină.

 

Sursa:http://www.simonatache.ro/2015/05/15/am-fost-cu-depresia-atat-la-psiholog-cat-si-la-psihiatru/

Miniaturi atasate

• 

[natalia_nica]

De acord... Mai ales ca am impresia ca am si eu una bucata depresie micuta... De care nu scap de una singura... Ce ma opreste sa merg sa ma caut? Costurile psihoterapiei... eu m-as duce si acum fara nici o retinere...

[Cristina_C]

Pe unii ii opresc prejudecatile, din pacate.

[caress]

Doamne, Marius, ai un stil de a scrie la persoana intai, atunci cand de fapt citezi pe altcineva....Cum sa deschizi un topic cu un astfel de nume in care sa ai un post enorm care de fapt e un citat???

[andacos]

Eu as vrea sa-mi spuna cineva,caress...poate stii tu procedura,cum se desfasoara,care sunt pasii ce trebuie urmati pentru a apela la ajutor.

 

In Germania mergi intii la medicul de familie,apoi acesta te indruma la psiholog,in primul si in primul rind ,iar daca acesta considera ca nu e de competenta lui,te indruma spre psihiatru.

 

Tot in Germania ,intii se face terapie si abia apoi daca aceasta nu da roade,se apeleaza la tratament medicamentos.

 

Poate ma poate cineva lamuri cums e desfasoara procedeul in tara,parerea mea e ca se arunca prea repede cu tratament medicamentos,fara a se incerca sa se afle cauza,fara a s eface intii terapie.

[marius]

Numele (subiectul) este preluat in totalitate. Eu doar am adus subiectul pentru ca mi se pare interesant. Nu imi apartine nimic, nici macar exprimarea la persoana I-a 

 

Pe de alta parte, este important continutul, nu persoana - parerea mea desigur.

[dianama]

Eu as vrea sa-mi spuna cineva,caress...poate stii tu procedura,cum se desfasoara,care sunt pasii ce trebuie urmati pentru a apela la ajutor. In Germania mergi intii la medicul de familie,apoi acesta te indruma la psiholog,in primul si in primul rind ,iar daca acesta considera ca nu e de competenta lui,te indruma spre psihiatru. Tot in Germania ,intii se face terapie si abia apoi daca aceasta nu da roade,se apeleaza la tratament medicamentos. Poate ma poate cineva lamuri cums e desfasoara procedeul in tara,parerea mea e ca se arunca prea repede cu tratament medicamentos,fara a se incerca sa se afle cauza,fara a s eface intii terapie.

In tara lumea  se duce  cum il taie  capul  si buzunarul. 

Nu am auzit  sa fie tratamentul/terapia  depresiv decontat. 

Si medicul  de familie  o poate face pe psihologul la o adica 

Eu am fc terapie  dincolo  pt pb  cu alinentatia, am fost monitorizata  de medicul de fam  si de psiholog. 

Acum sunt ok.

 

[andacos]

Diana n u e vorba de decontul tratamentului,ci de traseul ce trebuie sa-l urmeze un pacient.

 

Asta ma intereseaza pe mine.

[natalia_nica]

Deci, dianama, nu ai habar cum se procedeaza, dar dai cu parul, nu? Am inteles bine? Ai vazut tu ca face medicul de familie pe psihologul?? Medicul meu de familie pot spune cu siguranta ca isi face strict treaba lui, printre care gasim si trimiterile catre specialisti...

 

So, daca eu ma duc acum si ii spun dr de familie ca banuiesc ca am o mica depresie, cu siguranta ma va trimite la psiholog (sau poate psihiatru? N-am fost, n-am intrebat...), probabil dupa un set de analize generale. E adevarat ca nu se deconteaza psihologul (psihiatrul da, din cate stiu), dar n-am auzit sa se deconteze pe undeva (poate ma insel). De acolo, nu mai e treaba dr de fam...

[viviana]

Medicul de familie e primul la care se apeleaza. Iti face analize sa vada daca nu cumva e vorba de altceva (lipsa vitamine, tiroida, etc), apoi in functie de severitatea simptomelor pe care le descrii iti da trimitere catre psihiatru. 

Psihiatrul hotareste sau nu daca e nevoie de medicatie sau terapie sau de amandoua.

 

Sunt unii medici de familie care pot avea competente in depistarea unor probleme depresive si care pot oferi tratament usor.

==

Multe persoane ajung la psiholog din proprie initiativa, sau la initiativa prieteni/colegi/internet.

Nu spun ca e gresit, insa, normal psihiatrul este cel la care trebuie sa apelezi prima oara, asa cum datoria psihologului, in caz ca nu observa imbunatatirea situatiei, este sa-si indrume pacientul catre medicatie deci catre psihiatru.