165 raspunsuri la acest subiect

[Marina]

La cum se discuta iesim la pensie la 70 de ani...

eu ma gandesc cu groaza doar ca tb sa mai muncesc 20-30 de ani si am muncit deja 20+

[maja123]

Dap f adeavrat , incerc insa sa vad partea plina a paharului ,  cel putin avem unde munci , iar banii luati sunt buni pt dailly use . Acum om vedea ce va fii !

Editat de maja123, 21 aprilie 2015 - 16:58 .

[buflea]

Mai, sunteti culmea cu sfaturile (necerute) pentru Aqai  … fata v-a spus ce simte ea la 40 de ani … nu se da cu capul de pereti, nu se sinucide, nu lungeste venele si nu ascute lamele  … este o framantare interioara (chiar daca la exterior are de toate), pe care daca inca nu ati simtit-o, nu inseamna ca nu exista.

 

Sfaturile nu rezolva nimic, decat regrete din partea ei, ca a avut curajul sa spuna ca DA, sunt niste transformari. Desi nu le contest pe cele care simt ca zburda ca o gazela la 40 de ani  , eu sunt convinsa ca undeva, in mijlocul acestor 40s, exista o criza rezervata pentru fiecare  … si va rog, nu o luati ca pe o premonitie negativa, o spun cu toata sinceritatea si regretul ca am trecut de 30 de ani 

 

Criza mea ???  Nu, nu m-a apucat fix la 40, dar undeva in mijlocul lor, nu mi-e bine …

 

Cea mai mare observatie a mea este ca pentru prima data componenta (mea) emotionala nu mai tine pasul cu cea fizica, este ramasa in urma, mai tanara imi place sa spun, dar in contradictie cu modul in care organismul meu care involueaza …

 

Exemple :

 

- Am fost la o petrecere de “sweet 16” si desi imi venea sa dansez cot la cot cu toata lumea, mi-am dat seama ca nu mai apartin generatiei care era pe ringul de dans. M-am surprins dansand intr-un coltz, incercand sa fiu cat mai anonima si neobservata …asta doar ca sa sparg tendinta de a nu dansa de loc, ca nu e locul meu acolo ….  m-am surprins observandu-i si analizandu-i pe cei ce dansau, exact ca Tanti Mitza de la parter care studia pe toata lumea care intra/iesea din bloc … m-am surprins facand judecati care incepeau cu “pe vremea mea …”, m-am surprins gandindu-ma la ce ma asteapta ca parinte pentru copiii mei, facandu-mi griji si planuri despre cum sa trec usor prin adolescenta LOR …
 

- La serviciu am inceput sa realizez ca sunt printre seniori …am colegi care au aspiratii sau preocupari pe care eu le-am bifat sau care mi se par asa naïve comparand cu ce urmeaza. M-am surprins zambind (batraneste) la problemele/povestile lor, fara sa vreau sa le tai aripile, dar gandind ca sigur o sa-si schimbe anumite prioritati in cativa ani.

 

- Skiez de la 15 ani … departe de a fi o sportiva, skiul este singurul sport de care nu m-am despartit niciodata, chit ca partenerul meu nu skiaza si se plictiseste de moarte acolo. Inainte de a avea copiii, ma duceam singura si skiam cam 10 ore pe zi. Cand copiii au facut 4 ani, i-am bagat in camp de ski si eu eram singura pe partie, in timp ce ei invatau … dupa ce au invatat, in primii ani, plecam cu ei dimineatza si skiam cate 8 ore impreuna. Cu timpul, a inceput sa ma deranjeze aglomeratia, am gasit metoda sa skiez seara cand e mai putina lume, am redus orele pe partie …anul asta a fost primul an cand am tras de mine ca sa merg la ski, si am facut-o PENTRU COPIII . Fac multe lucruri pentru copiii, niciodata skiul nu a fost pentru ei …ci am cautat sa ii introduc pe ei intr-o activitate care de fapt imi place mie foarte mult …nu si anul asta. M-am urnit greu, mi-a fost sila sa plec de acasa, sa ma imbrac, sa imi pun claparii … a fost primul an cand am tras de mine sa merg intr-un loc care mi-a produs atat de multa bucurie nu demult … a fost primul an in care nu am folosit toate biletele cumparate mai ieftin, in toamna …

 

- Am tot ceea ce mi-am dorit la 20 de ani – o profesie, un partener de drum lung, copii sanatosi … si alte probleme au aparut, la care m-am gandit atat de putin … mi-au imbatranit parintzii, cei pe care m-am bazat atat de mult, atat de multi ani. Tata s-a imbolnavit, apoi s-a dus …si am trait momentele alea mizerabile in care mi-a fost frica pentru el, m-a durut durerea lui, m-a chinuit distanta dintre noi si neputinta de a-l ajuta. Am inceput sa vorbesc de tata la trecut si asta imi sfasie sufletul, am inceput sa o protejez pe mama si s-o mint, nu ii mai spun decat lucruri care stiu ca nu o ingrijoreaza / supara si habar nu aveti ce mult ma deranjeaza ca nu mai pot povesti cu mama mea tot ce imi vine pe suflet si la gura. Ma uit la ea si realizez ca rolurile s-au schimbat, EU trebuie sa am grija de EA, o intreb daca a fost la medic, daca si-a luat pastilele, daca doarme, daca iese afara din casa … EU, cea care a stat in grija EI atatia ani, cea pe care m-am sprijinit, la care am fugit de fiecare data cand aveam nevoie …

 

- Am inceput sa am semne de pre-menopauza … mi-a scazut libidoul, am mood swings, dereglari de ciclu menstrual, sunt mai uricioasa, ma deranjeaza lucruri peste care anterior treceam cu nesimtire, sunt atenta la detalii pe care alta data le ignoram …

 

- Parca sunt mai insensibila la romante … nu le contest intensitate sau importanta, dar pentru ca am atat de multa experienta in spate, adica atat de multa viata traita dupa ce te indragostesti, mi-am schimbat complet criteriile de “happily ever after”. Mi-am schimbat mentalitatea, cred ca te poti indragosti de un om, pentru care nu simti nimic la inceput dar insisti sa ii dai o sansa  … Daca ar fi acum sa imi aleg un partener, atractia si aspectul exterior ar fi ultimul lucru pe care l-as lua in calcul si asta in cazul in care l-as lua in calcul … si nu, nu asa, gandeam pana sa fiu in “my 40s” si nu dupa criteriile astea mi-am ales partenerul, ci dupa cele care acum mi se par atat de volatile si neimportante 

 

- Nu mai pot sa slabesc dar ma ingras cu aer …nu mai merge nici o cura de slabire. Pur si simplu nu mai merge, nu acum, poate o merge in my 60s …

 

- Nu mai am energie, desi imi vine sa rastorn lumea … ma simt obosita dupa un weekend de stat acasa in care ma ocup doar de treburi domestice banale, imi vine sa zac in pat si sa ma uit la un film in loc sa ma joc cu copiii. In parc daca ma duc cu ei, ma uit cu speranta dupa alti copii cunoscuti, astfel incat ei sa aibe fun si eu sa ma asez pe o banca.

 

- Profesia ? Am schimbat-o de doua ori, cu scoala de la inceput … si tot nu e bine, tot nu e sigura. Daca pana acum ma interesau banii pe care ii castigam, acum, in “my mid 40s” ma intereseaza stabilitatea … In my 20s, am lucrat la stat, intr-un job super stabil …si am plecat de acolo, spre dezaprobul tuturor, pentru ca eram nemultumita de salariul prea mic. Am luat ziarul la scarmanat si am cautat pana am gasit. Acum procesul asta ma sperie, ma oboseste, nu mai vreau schimbari, nu mai vreau sefi noi, colectiv nou … mi-e teama ca, desi experienta imi este un aliat, varsta ma descalifica. Pentru prima data, CV-ul mi-a sarit de 2 pagini si nu stiu ce sa tai din el …

 

- Sesizez ca tin din ce in ce mai greu pasul cu tehnologia … facebook, instagram, telefoanele smart, IWatch … daca in my 20s, a ma inscrie in noutatile vremurilor era ceva ce imi venea natural si o faceam cu curiozitate si placere, acum am inceput sa ma surprind gandind ca “nu imi trebuie” sau "la ce imi trebuie ?", ceea ce este o idee extrem de retrograda. Nici masina de spalat nu ne trebuie, putem sa spalam de mana, la rau, ca bunicile noastre … dar daca o avem, o acceptam in viata noastra si o folosim, viata capata alta dimensiune. Si mama spune ca nu ii trebuie computer …si ce bine ar fi daca i-ar da o sansa, daca i-ar face loc in viata ei …Cam asa si cu tot ce apare nou in secolul 21. Mie nu mi-e frica de facebook (apropo de alt subiect) si de alte noutati aparute …observ insa ca pe masura ce trece timpul, devine un efort sa le fac loc in viata mea, sa invat cum functioneaza, sa gasesc oameni de varsta mea care sa le foloseasca si cu care sa discut despre ele (ca doar n-o sa ma apuc sa le folosesc cu cei de 20 de ani), sa descopar "fun-ul" din ele, bucuria de a ma juca cu ceva nou ...

 

Acestea sunt o parte din trairile mele de 40 de ani, 45 mai exact  … si desi sunt multumita cu tot ce am in spate, ba chiar "modesta" si mandra de mine  , mi-e greu sa ma impac cu ideea ca imbatranesc, ca sunt cumva, deja,  "generatia a 4 a" (dupa copii, adolescenti, tineri) si mai am doar o treapta de coborat (aceea de a fi bunica), pana sa cobor de tot in pamant.

 

Mi se schimba perceptiile, mi se schimba mentalitatea, incep sa vad lumea cu alti ochi , incep sa ma recunosc in parintzii/bunicii mei, cei pe care ii ignoram cu aroganzta cand aveam 20 de ani …

 

Daca “the 20s” reprezinta o amestecatura de hormoni, energie, cateodata superficialitate, disponibilitate la esecuri (pentru ca exista timp in a le repara), optimism dus la extrem, incredere ca poti schimba lumea, obiective pe termen lung (profesionale, familiale, sociale) si planuri pentru a atinge aceste obiective  …

 

“The 40s” imi pare a fi o varsta a contradictiilor emotionale si fizice. Unele obiective sunt indeplinite si devin plictisitoare in desfasurarea lor, unele perceptii raman tinere in timp ce transformarile fizice nu le mai pot indeplini, intervine teama de a face greseli pentru ca nu mai e timp sa le corectezi, intervine teama de a face schimbari pentru ca nu mai e timp sa construiesti … proiectul “copii” in care suntem angajati pana aproape sa uitam de noi, de mult si pe termen lung, incepe sa ne elibereze de unele responsabilitati si asta devine confuzant, apar unele aspecte ale vietii in care pierdem controlul si asta este un proces derutant, se schimba valorile, se schimba obiectivele, se schimba planurile de viitor.

 

P.S. Si va rog, nu imi dati sfaturi , numai like-uri accept   … ca la varsta mea, primesc sfaturi de la tineret cu foarte multa enervare si reticentza  , dar ma simt indreptatita, tot din cauza varstei, sa va sfatuiesc pe toate de cate ceva  …

Editat de buflea, 21 aprilie 2015 - 20:31 .

[mcoca]

Buflea :(((( :(((( ma intrista groaznic mesajul tau super realist. Eu incerc sa stau cat de mult pot pe norisorul meu rooz, si tu imi dadusi un branci :).

[buflea]

Oh, pai inaintea mea sunt o multime de mesaje mult mai optimiste ... care sunt foarte adevarate ... (eu am invatzat sa conduc cand aveam 25 de ani, asa ca, pana si bucuria asta mi-a disparut din my 40s  )

 

Eu zic ca e important sa ne bucuram de ce e bine si sa fim pregatiti pentru schimbari. Nu stiu insa cum sa ne pregatim ... eu observ ca nu sunt pregatita.

 

Viata de dupa 40 de ani, aduce schimbari ... mai ales celor care au mers liniar, constant si "spre in sus" pana in 40 de ani ...

[a_alinta]

ce copile sunteti!  eu la 46 de ani am realizat ca mai am 21 de ani pana la pensie.

 

pai nu suna misto?!  am atata timp sa ma gandesc ce o sa fac dupa aia si devin si majora!

[Qarina]

Aqai nu stiu unde e nemultumirea ta ca eu vad numai realizari, o profesie frumoasa, o familie la fel cu doi copii superbi si esti o mamica frumoasa, daca esti ca mine si poate ai fi vrut sa ajungi capitan pe o nava spatiala mai avem de asteptam fiicamea a zis ca vrea sa fie prima

 

 

pilot de formula 1 :D

[Qarina]

Aqai, cum ar fi o viata ne-mediocra?

 

 

 

 

buna intrebare. si cam de aici cred ca vin si "nelinistile" mele.

 

cred ca o viatza ne-mediocra la nivelul nostru de furnicutze marunte ar fi sa ai resursele necesare (timp, bani, energie, inspiratie) ca atunci cand doresti sa faci ceva cu care sa spargi o rutina, sa o poti face.

 

constat ca tot ce reusesc e sa inlocuiesc o rutina cu o alta rutina. 

 

sunt destul de constienta ca asta e mersul lumii, dar ca in momentul de fatza nu sunt impacata cu mersul lumii, de aceea si zic ca asta o fi midlife crisis care incepe sa se manifeste.

 

si ma gandeam de dimineata in momentul de cafea, oare cum o fi mai bine: las criza sa se manifeste si sper ca ies mai spalata, sau fac un cheat cu niste mindfullness si BT? 

 

ceea ce mie imi e clar - si multumesc de toate aprecierile din suflet - e ca nu ma pot defini prin altii. da copiii mei sunt fantastici, dar sunt propriile lor persoane, nu stiu cum sa explic, existenta lor e fenomenala dar asta nu inseamna ca nu am asteptari de la mine ca persoana?

 

ei, si pt asta e de vina fostul meu terapist din ro cred:D. ca m-a pus sa vorbesc despre mine si la sfarsit mi-a dat pest edegete ca am vb despre mama aqai si sotia aqai si angajata aqai dar aqai lipsea :D

[Alizee]

Buflea, chiar daca ai spus clar ca nu vrei sfaturi, eu ti le dau si imi spun si parerea. 

 

Dupa o anumita varsta, apar schimbarile hormonale, de aici, si atatea nemultumiri si vazut totul in negru.

 

Eu as face o vizita medicului endocrinolog.

 

E sanatos pt psihic sa iti accepti varsta si limitele fizice : nu mai poti fi la 40 ca la 20.

 

Evident, sanatatea o ia in jos, dar daca mergem periodic la medic si suntem atente la ce semnale ne da organismul, cred ca putem imbatrani frumos.

 

O admiram azi pe Regina Angliei, a carei zi de nastere a fost astazi, cat de bine se tine la 89 de ani. Merge incetisor, dar fara baston si usor adusa de spate, fiindca coloana nu-i mai poate fi la fel de dreapta ca la 40 de ani. Are chipul unei persoane varstnice care are grija de sanatatea ei fizica si psihica.

 

Nu-mi doresc sa dansez si nici sa ma integrez cu/in gasca unor pustani de 20 de ani. Apartin unei grupe de varsta, pe care o accept, fara niciun regret. Nu vreau decat sa ma mentin cat se poate de sanatoasa, pt a ajunge la varsta senectutii, fara probleme grave de sanatate.

 

Cam atat.

[ralcat]

Pana in 35 de ani am invatat sa-mi doresc sanatate desi pana atunci era p-acolo pe lista dar ca oricine care maxim raceste iarna ... era mai mult din educatie, obisnuinta, n-o simteam ca trebe sa mi-o doresc enorm pentru ca o aveam deja.<br />Dupa ce am luat dusul rece din 2003 ... am inceput sa invat. Si tot invat, pentru ca efectele secundare ale anului aluia au tot ramas .... Si iaca'sha invatai sa imi doresc sanatate pentru mine si ai mei si invat cum sa ne-o si pastram cat de cat prin a avea grija de chestii d-astea "triviale" cum zice un amic: ce mancam si cum mancam, sa mai facem si ceva miscare, sa fim optimisti. Invat sa nu mai am asteptari, cu cat mai mari le-am avut de la cineva cu atat mai dureroasa fuse trezirea la realitate. Invat sa meditez si sa-mi tin zenul cu mine, invat mereu sa merg mai departe.<br />Incerc sa-mi invat puiul ce invat eu acum ca sa fie mai bine pregatit decat mine in viata. Ma bucur de el si ma centrez pe el.<br />Recunosc ca nu ma asteptam sa traiesc asa pe la 40 .... cred ca ma asteptam la mai multe aventuri sau mai multa ... nebunie. Dar in loc sunt mai zen si mai impaciuitoare.<br /><br />