10 raspunsuri la acest subiect

[delia grozav]

O sa incep acest subiect spunand ca urasc minciuna. Si sa iti minti persoana care pretinzi ca o iubesti...si mai urat.

Am fost mintita mult, de fostul sot, de parinti...si credeam ca am gasit persoana in care in sfarsit pot avea incredere....insa de ceva vreme ma minte si ea...uneori minciuni mici....dar a fost si una mare de tot...am zis gata....mai bine singura atunci....dar si-cerut scuze...mii de scuze...si am zis ca ne mai dam o sansa....si a fost bine, o perioada....dar incet, incet  vad...simt iar minciuni.

Uneori insa am gresit....mi s-a parut doar...si a inceput sa il enerveze ca il tot suspectez.

Dar acum am ajuns si in faza in care eu cred ca el ma minte...da el nu recunoaste, desi e aproape evident...dar nu pot dovedi.

Oare chiar nu se poate sa ai incredere totala in cineva? 

Oare nu am alta sansa decat sa traiesc singura?

 

[marius]

Raspunsul cred ca este (relativ) simplu. Pentru ca nu pot in principiu doua persoane diferite sa existe si sa se comporte identic fata de o a treia inseamna ca problema (sursa) este exact a treia persoana, adica tu. 

Din punctul meu de vedere (si am sa fiu foarte direct) tu nu reusesti sa ai o relatie normala cu altcineva, probabil esti atat de suspicioasa incat asa cum ai spus este o forma paranoida. Practic strici omul de langa tine, il deformezi, ii deformezi personalitatea si inevitabil ajunge sa minta ori ca sa scape ori ca nu mai are variante pe principiul "pai daca orice as face oricum va spune ca mint atunci sa mint macar sa stim una si buna"

Tu nu ai incredere in primul rand in tine, nu ai respect fata de propria persoana si iti refulezi aceste neajunsuri in cei din preajma ta. Ai nevoie sa cauti ceva ce nu exista si daca nu gasesti esti convinsa ca exista dar nu o poti dovedi. Asta deja este o forma paranoida. Cand ajungi sa gasesti ceva deja devine o victorie o demonstratie de genul: Vezi? Stiam eu iar de aici la  autovictimizare este doar un pas.

Da, nu ai nici o sansa sa traiesti decat singura si asta nu pentru ca cei din jurul tau sunt mincinosi, ci pentru ca tu nu poti sa te controlezi, nu poti sa relationezi, nu poti sa accepti ca si altii au dreptul sa respire, ca sunt persoane independente iar a avea o relatie normala este oposanta subjugarii/asimilarii celuilalt.

[delia grozav]

Asa pare situatia...dar oare chiar e vina mea? 

Deci repet am ajuns asa suspiciasa dupa prima casatorie....sotul meu a avut mai multe relatii extraconjugale....si acolo stiu sigur...si nu am cautat eu dovezi...au venit singure. Si parintii i-au acoperit minciunile ca sa ne "salveze" relatia "de dragul copiilor.

Iar in actuala relatie....mi-e un pic greu sa intru in intimitatea povestii. Insa pare sa fi fost o perioada depresiva a partenerului, care eu nu am luat-o asa in serios...combinata cu alcool mult (mai mult ca de obicei...oricum nu era putin nici inainte), si bani aruncati, nici el nu stia cat....intr-un final a marturisit....dupa vreo 3 saptamani in care am trait vieti paralele.

Apoi a fost  perioada in care am fost despartiti, si dupa ce mi-a promis ca nu mai bea...am hotarat sa ii mai dau o sansa. Si a fost totul bine....parea sa fie bine...pana am spus ca de Craciun poate bea un pahar....apoi dupa o luna a baut iar....dupa un necaz...nu mult, dar oricum e alcool....si apoi dupa doua saptamani....si acum de doua saptamani aproape zilnic....

Avem o perioada stresanta, insa mi-e teama ca va bea din nou prea mult....si acum mai nou stiu ca bea si nu recunoaste...

[marius]

O sa incep acest subiect spunand ca urasc minciuna. Si sa iti minti persoana care pretinzi ca o iubesti...si mai urat.

Am fost mintita mult, de fostul sot, de parinti...si credeam ca am gasit persoana in care in sfarsit pot avea incredere....insa de ceva vreme ma minte si ea...uneori minciuni mici....dar a fost si una mare de tot...am zis gata....mai bine singura atunci....dar si-cerut scuze...mii de scuze...si am zis ca ne mai dam o sansa....si a fost bine, o perioada....dar incet, incet  vad...simt iar minciuni.

Uneori insa am gresit....mi s-a parut doar...si a inceput sa il enerveze ca il tot suspectez.

Dar acum am ajuns si in faza in care eu cred ca el ma minte...da el nu recunoaste, desi e aproape evident...dar nu pot dovedi.

Oare chiar nu se poate sa ai incredere totala in cineva? 

Oare nu am alta sansa decat sa traiesc singura?

Probabil a aparut si problema consumului de alcool, defapt nu a aparaut ea a existat de la bun inceput insa dintr-un motv sau altul ai acceptat.

Acum o scoti in discutie dar:

Dar este ceva ce scoti tu acum insa in esenta am retinut primul tau mesaj in care nu doar ca nu a a aparut ci mai mult este clar orientata pe alta categorie de probleme si acestea identice pentru ambele relatii esuate ale tale.

"O sa incep acest subiect spunand ca urasc minciuna. Si sa iti minti persoana care pretinzi ca o iubesti...si mai urat.

Am fost mintita mult, de fostul sot, de parinti...si credeam ca am gasit persoana in care in sfarsit pot avea incredere....insa de ceva vreme ma minte si ea...uneori minciuni mici....dar a fost si una mare de tot...am zis gata....mai bine singura atunci.."

[..,]

"incet  vad...simt iar minciuni."

[...]

"a inceput sa il enerveze ca il tot suspectez."

[...]

"am ajuns si in faza in care eu cred ca el ma minte...da el nu recunoaste, desi e aproape evident...dar nu pot dovedi."

 

Vezi tu acest prim mesaj reliefeaza foarte bine problemele tale asa cum le vezi tu. Restul sunt adaugate insa acestea sunt primele.

Raman la opinia ca un procent major in esecurile tale esti chiar tu si am spus de ce cred asta. In timp exista riscul sa devii o persoana extrem de solitara deoarece cei din jurul tau te vor evita si aici nu vorbesc de un partener ci de prieteni in general. Aproape as risca intrebari de genu cand ai fost utima data in oras? La o terasa/film/teatru/masa/dans/excursie cu prieteni de-ai tai? Dar in ultimele 6 luni cate astfel de raspunsuri pot sa enumeri? Ia fa-ti inventarul si vezi nu cumva numarul lor este mic.... extrem de mic? Cred ca ar trebui sa incepi de aici. Tu si prietenii tai. Tu viata ta si viala ta impreuna cu altii. 

[andaghe]

Buna!

Eu am cunoscut indeaproape paranoia... si mniciuna....

Aproape ajunsesem intrr-o perioada sa nu ma mai recunosc... nu eram mandra de mine, ajungeam sa seman cu un paranoic a carui "victima" fusesem, de care scapasem, dar pe care il imitam intr-o alta relatie... 

M - am oprit cateva momente, m-am privit si mi-am dat seama ca nu sunt fericita.... ce caut? Ce imi lipseste? Daca se dovedeste pana la urma ca am sreptate... sunt fericita? Pai de ce sunt fericita, ca doar caut sa demonstrez ceva negativ... ?!! A! Nu sunt fericita?? Pai atunci de ce naiba mai caut?? Sunt kamikaze?

 

Si dupa ce mi-am clarificat de unde mi se trag frica, neincrederea, tot comportamebtul paranoic,  treaba a fost rezolvata, am stabilit ce imi trebuie sa fiu fericita si am decis ca nu sunt nici responsabila pt comportamwntele altira, inclusiv ale sotului, si ca minciunile ies intotdeauna la suprafata...

 

Si mi-am trait viata mult mai echilibrat, fara sa mi mai fac probleme de ce face sotul, decat in masura in care m-a afectat in mod direct (de ex nu e treaba mea ca se face de ras cand se imbata, e decizia lui cat sa bea..dar daca devine agresiv verbal, atunci fac ce e mai bine pt siguranta si linistea mea) e doar un exemplu

 

Adica sugerez aa iti faci o introspwctie serioasa,  doar tu poti raapunde la anumite intrebari legate de intemtiile si doeintele tale, si sa actionezi in conformitate cu vibratia sufletului tau!!

 

Mult succes si Paște fericit! 

[delia grozav]

Marius, inteleg ce vrei sa spui...si ai dreptate partial. Nu sunt chiar atat de antisociala....dar sunt pe cale sa devin.

In primul rand dupa divort am plecat din tara, si de atunci ma vad mai rar cu prietenii din Romania. 

Aici am cativa prieteni...si iesim din cand in cand, sau ne intalnim acasa la cineva...nu mi se pare asa de grav, dar se poate mai bine, si ai simtit bine ce imi lipseste pentru a nu mai avea timp sa ma concentrz numai pe relatia mea imperfecta.

Si in plus dupa divort, ma simt datoare sa petrec mult timp cu copiii...

[delia grozav]

Marius, inteleg ce vrei sa spui...si ai dreptate partial. Nu sunt chiar atat de antisociala....dar sunt pe cale sa devin.

In primul rand dupa divort am plecat din tara, si de atunci ma vad mai rar cu prietenii din Romania. 

Aici am cativa prieteni...si iesim din cand in cand, sau ne intalnim acasa la cineva...nu mi se pare asa de grav, dar se poate mai bine, si ai simtit bine ce imi lipseste pentru a nu mai avea timp sa ma concentrz numai pe relatia mea imperfecta.

Si in plus dupa divort, ma simt datoare sa petrec mult timp cu copiii...

[delia grozav]

andaghe... imi suna cunoscut ce scrii...cred a respectul de sine a suferit mult la mine... si cred ca risc sa ma izolez daca nu schimb ceva....primul pas l-am si facut...am reinceput sa ma fardez....nu am mai prea facut-o pentru ca partenerul meu spune ca ma prefera naturala...dar mie imi place mai mult ce vad acum in oglinda.

[delia grozav]

andaghe... imi suna cunoscut ce scrii...cred a respectul de sine a suferit mult la mine... si cred ca risc sa ma izolez daca nu schimb ceva....primul pas l-am si facut...am reinceput sa ma fardez....nu am mai prea facut-o pentru ca partenerul meu spune ca ma prefera naturala...dar mie imi place mai mult ce vad acum in oglinda.

[anya]

Nu stiu ce varsta au copiii tai, dar vezi ca exista perioade in care, cat de bine educati ar fi, tot vor incepe sa-ti ascunda diverse sau sa minta. Pe fondul deja existent al intolerantei tale... pregatestete si de acest aspect.