Neata dragelor. Pai, ati inceput casuta noua si va si vaitati! Lasati problemele astea la o parte, eu sunt aici sa va incurajez, daca voi nu o faceti. Ia, fruntea sus, ca problemele vin cu carul, burta inainte (oricum ea intra prima pe usa, apoi si noi) ca mai e putin si acusica vin si bebeii nostri. Mai fetelor, dar ati intrat in depresie? Eu va stiam mai puternice!
Stiu ca fiecare are probleme, este dificil dar asta ar trebui sa ne dea putere si forta sa fim niste adevarate eroine. La urma urmei, cine mai aduce pe lume un copil? Noi! Cine se chinuie sa fie bine, sa aiba fratiorul sau surioara de toate, casa sa fie curata, sotul ingrijit? Noi avem puterea sa facem toate astea, sa avem si un job solicitant si stresant si sa ne ingrijim de toate. Voi realizati cat de puternice sunteti?
Kytana, oricate greutati ai avea, bucura-te ca esti sanatoasa, ca ai un copil extraordinar si inca unul care urmeaza sa va umple casa cu bucurie. Cat priveste sotul tau: stai la coada, eu il vad pe al meu de la ora 12 noaptea (cate 15 minute, apoi dormim) si duminica. Parintii mei sunt la 500 km departare de mine, iar soacra-mea e in alt oras, dar la o distanta mai mica. Sora mea e cu familia ei in Franta, acolo s-au stabilit (el e medic cardiolog). Dar, nu ma plang ca nu am pe nimeni (noi ne-am mutat in Buzau dupa 10 ani de stat in Bucuresti! Ma simteam ca la tara in orasul asta mic, eram obisnuita cu agitatia, cu oamenii din Bucuresti, cu viata de acolo, aici ma simteam pur si simplu a nimanui). Acum insa, am o afacere a mea (care vad ca merge pe minus, dar asta e, nici nu ma asteptam la profit anul asta), un bebe care s-a lasat asteptat vreme de 7 ani, o casa (desi, Doamne, cate mai sunt de facut in ea) si niscaiva prieteni (fix, 2 la numar). Insa ne-am facut cateva cunostinte in cei doi ani de cand stam aici. Am avut speranta ca va fi mai bine ca in Bucuresti (ne-am mutat in Buzau din urmatorul motiv - sotul meu a primit aici un job mult mai avantajos financiar - are in posesie 6 zone pe care le cutreiera non-stop - Buzau, Vrancea, Braila, Ialomita, Urziceni si Ploiesti si cand ne vedem, ne pupam, ne facem planuri si atat. A doua zi o luam de la capat. Nu ma plang insa, traiesc cu speranta ca ziua de maine va fi mai buna ca ziua de azi. Asa ca, fruntea sus si burta inainte!
Si lasand belelele la o parte (ca de astea avem cu totii), ieri mi-au facut baietii un parchet in sfragerie!!! Acuma parca nici nu-mi vine sa calc pe el, atat de bine a iesit!
DeniL, ma bucur ca bebe e acum bine si de altfel, ma bucur si ca surioara indrageste ideea unui fratior.
Mihai al meu, a inceput sa miste mai putin. La cat de zglobiu era pana acum o saptamana, cate picioare si pumni primeam, acum e foarte subtil la joaca! De abia astept sa merg al eco sa il vad, sa ma asigur ca totul e bine. Cred ca a inceput sa creasca vertiginos (ca si mine de altfel) si nu mai are asa mult spatiu. Deh, avem 30 de saptamani. Mai e putin!
Un zambet mic pe fata voastra azi! Pupici!