Sari la conținut

Sari la conținut


- - - - -

Camera Deputaților a adoptat Legea Bonelor


5 raspunsuri la acest subiect

#1
Admin

Admin

    Membru senior

  • Administrators
  • 3.305 mesaje

Postat 04 decembrie 2014 - 10:08

Camera Deputaţilor a adoptat, miercuri, o iniţiativă legislativă prin care meseria de bonă este recunoscută oficial. Proiectul de lege a fost votat cu 285 de voturi "pentru" și 3 voturi "împotrivă".

 

Potrivit legii poți fi bonă doar dacă nu ai suferit condamnări sau dacă nu ai rude sau apropiați condamnati pentru fapte penale! Astfel, poate fi bonă persoana care are domiciliul sau reședința în România și este aptă din punct de vedere psihologic. Pe de alta parte nu poate fi bonă persoana care a săvârșit abuzuri în exercitarea profesiei, care locuiește cu o persoană condamnată definitiv, cea decăzută din drepturile părintești, e dependentă de alcool sau droguri. Potrivit legii, o bonă poată îngriji cel mult patru copii care au până în patru ani. Pentru a intra în vigoare, legea trebuie promulgată de președintele României.

 

Voi ce parete aveti de o astfel de initiativa?


  • 0

#2
missdarcey

missdarcey

    Membru junior

  • Membri
  • PunctPunctPunct
  • 1.258 mesaje

Postat 04 decembrie 2014 - 16:56

Astea-s reguli de bun simt , ma intreb cine si-a dat copilul pe mana unui abuzator sau unei persoane care fumeaza , bea , sau este violenta .

 

Partea referitoare la numarul de copii si persoanele cu care locuieste bona cred ca se refera la ceea ce aici se numeste childminder , adica o bona care isi desfasoara activitatea la domiciliul ei .

Eu nu as merge pana acolo incat sa trebuiasca sa urmeze o scoala pentru a deveni bone, dar e bine ca ele sa cunoasca legile referitoare la protectia si siguranta copiilor.

 

Ce spune legea , cine e dator sa verifice bonele ?De unde isi iau atestatul ?

 

Dar , ce mai spune legea cu privire la remunerarea bonelor ,cum isi declara ele veniturile si cum platesc taxe. Inseamna ca trebuie sa aiba statut de selfemployed. Nu poti presta o activitate si incheia un contract cu parintii daca nu te declari si nu platesti taxe.


Editat de missdarcey, 04 decembrie 2014 - 16:58 .

  • 2

#3
Admin

Admin

    Membru senior

  • Administrators
  • 3.305 mesaje

Postat 05 decembrie 2014 - 09:04

Conform legii bonele pot sa faca contract de angajare sau sa se constituie in PFA. Acest mod de organizare le scoate in legalitate. Ca in marea majoritate din timp multe bone o sa lucreze la negru.... nu cred ca este un secret.


  • 0

#4
mcoca

mcoca

    Membru de baza

  • Membri
  • PunctPunctPunctPunctPunctPunct
  • 9.131 mesaje

Postat 05 decembrie 2014 - 13:38

In Franta bonele nu lucreaza la negru.

Parintii au avantaje fiscale pt angajarea bonelor, plus diverse alte ajutoare in functie de venituri, deloc neglijabile.

Pe de alta parte, nu angajatorul ii plateste "darile" catre stat, ci un anume organism. Parintele plateste concediile platite ale bonei, cele 5 saptamani legale in plus de salariu pt orele lucrate.

Deci toata lumea e multumita si nimeni nu e avantajat sa se lucreze la negru.


  • 0

#5
missdarcey

missdarcey

    Membru junior

  • Membri
  • PunctPunctPunct
  • 1.258 mesaje

Postat 05 decembrie 2014 - 13:46

Nu parintele plateste darile la stat ale bonei , asta ar insemna ca un parinte sa plateasca dari la stat de doua ori . Cel care obtine banii plateste taxe pe venitul obtinut . Dar daca salariul este mic impozitul este minor si i se returneaza la sfarsitul anului fiscal . Depinde de venituri .


  • 0

#6
mcoca

mcoca

    Membru de baza

  • Membri
  • PunctPunctPunctPunctPunctPunct
  • 9.131 mesaje

Postat 05 decembrie 2014 - 13:53

In Franta, angajatorul are si el de platit o gramada de chestii, si sunt sigura ca si in romania e la fel. De ex, pentru un salariu de 30000, angajatorul plateste 50000. NU este vorba de impozit aici, vorbesc de sumele impozabile.


  • 0


Intrebari Panica

  • colea lida
    - Ieri, 19:21

  • Vaccinu

    adelina_potcovaruuu
    - Ieri, 14:05

  • Enterolactis buvabil

    mire1982
    - ian 22 2022 22:41

  • Bebe nu face caca decat cu supozitor

    Adrianaanays
    - ian 22 2022 19:34

  • Bună ziua

    sellagabi
    - ian 22 2022 13:27

Bloguri

  • Bebelina lui tati

    Crissa112
    - Astăzi, 08:43

  • 31 săptămâni

    Alee99
    - Astăzi, 00:52

  • Confirmarea sarcinii de către medic

    Lorysha
    - Astăzi, 00:04

  • Momente grele dar și frumoase

    Raisa22
    - Ieri, 22:09

  • Avalgam de sentimente

    Eve27
    - Ieri, 22:04

Retete

  • Pancakes cu cereale Cheerios Ovaz

    GratielaPopa
    - iun 11 2020 22:19

  • briose cu fructe de padure si Nestlé Cheerios

    GINA-MONICA
    - iun 03 2020 08:33

  • Tarta de prune si miere

    Anda08
    - aug 20 2019 12:37

  • Salata de capsuni

    Anda08
    - iul 03 2019 12:02

  • Clatite sau pancakes cu nuca de cocos si fructe

    Anda08
    - mar 29 2019 12:13

Ultimele aprecieri

  • Letitia1Poza lui %s

    Letitia1
    ii multumeste lui

    michelle-usa
    pt. aprecierea acestui mesaj

  • michelle-usaPoza lui %s

    michelle-usa
    ii multumeste lui

    Collins20
    pt. aprecierea acestui mesaj

  • michelle-usaPoza lui %s

    michelle-usa
    ii multumeste lui

    Collins20
    pt. aprecierea acestui mesaj

  • michelle-usaPoza lui %s

    michelle-usa
    ii multumeste lui

    andacos
    pt. aprecierea acestui mesaj

  • michelle-usaPoza lui %s

    michelle-usa
    ii multumeste lui

    Tonia Antonia
    pt. aprecierea acestui mesaj

  • - TOP 50 reputatii -