248 raspunsuri la acest subiect

[BlackCat4evR]

Eu un forum despre copii, nu?

Ei, bine, sunt copilul parintilor mei... De fapt, nu! Sunt fiica parintilor mei. Copil nu mai sunt de 16 ani... 

Tatal meu are cancer. Pare a fi inoperabil. Daca e asa (si vom afla in cel mult o saptamana) nu va mai fi cu noi nici macar doi ani... 

Cum sa ma impac cu gandul? Cum sa ma obisnuiesc cu ideea ca zeul meu moare si eu nu-l pot ajuta cu nimic? Cum sa-i fac trecerea mai usoara?

El e un lider, e obisnuit sa conduca, imi dau seama ce simte cand se vede tradat de propriul corp... 

Pe de alta parte vad la el in perioada asta o ranchiuna si o rautate pe care imi vine greu sa le inteleg... 

Sunt cam devastata si ma gandeam ca poate aveti un sfat doua...

[CorinaDani]

black, imi pare foarte rau ca treceti prin asta. e cumplit, cuvintele sunt de prisos...

[andacos]

Nu am niciun sfat,doar ca ..traieste-ti durerea,e a ta,e parte din mersul vietii..

 

Unii spun ca nu e sanatos sa suferi...eu zic ca nu e sanatos sa faci ce asteapta altii de la tine.

 

Imi pare rau...e cumplit s ane vedem cum se sting parintii nostri!

[Laura25]

Blackcat, nu stiu ce sa iti spun, dar te imbratisez strans, strans si va doresc la toti putere si santate multa , multa!!

[BlackCat4evR]

Multumesc, fetelor! 

Mintea mea stie ca asa e mersul lucrurilor, ca asa trebuie sa fie, insa sufletul meu doare al naibii, uneori imi vine sa bat tare din picioare si sa strig sa inceteze toata boala, uneori imi vine sa ma bag intr-un colt si sa plang pana nu mai am lacrimi...

Nu pot sa fac asta, fie-mea nu ar intelege de ce maica-sa se descompune...

Nu pot nici vorbi cu ale mele cunostinte despre asta, fiindca taca-meu e un fel de persoana publica, si nu mi se pare corect sa fac cunoscuta viata lui intima. E dreptul lui sa spuna cui vrea, cand vrea el, dar asta imi restrange mult aria de comunicare...

Mi-as fi dorit sa nu fie acum, sa nu fie asa, o sa aiba parte de o groaza de suferinte, dar pana la urma cine sunt eu? Ce stiu eu? Poate tocmai suferinta asta il va ajuta si pe el si pe noi sa acceptam deznodamantul... Nu stiu... Oare m-as fi impacat mai usor cu ideea daca ar fi avut parte de un sfarsit brusc? (Mereu mi s-a parut ca e candidatul ideal pentru un atac de cord. Fumator, coleric, colesterol... genul ala...)

Editat de BlackCat4evR, 03 noiembrie 2014 - 14:58 .

[oana_s]

Black, cum sa te impaci cu gandul nu stiu...

 

Insa rautatea si ranchiuna sunt de inteles pt un om in situatia asta...el pleaca si restul lumii "curge" fara el...

 

Un gand bun de la mine

[andacos]

.. Oare m-as fi impacat mai usor cu ideea daca ar fi avut parte de un sfarsit brusc? (Mereu mi s-a parut ca e candidatul ideal pentru un atac de cord. Fumator, coleric, colesterol... genul ala...)

Nuuuu...iti spun din proprie experienta ca nu!!!

 

Eu si acum spun ca daca nu s-ar fi petrecut asa repede,am fi avut timp sa ne obisnuim cu ideea.(acum bine nu stiu exact cum definesti tu brusc,pentru mine chiar daca a trecut o saptamina din momenzul internarii pina in momentul decesului...tot brusc a fost ca nu era vorba de moarte...)

[CorinaDani]

black, dupa ce primiti rezultatele, vedeti ce spune si medicul specialist, poate exista vreo clinica in strainatate unde sa poata fi tratat.

[ralcat]

Tata a murit brusc intr-o noapte. Atac cerebral. Eram prea copila ca sa-l fi cunoscut deja, prea proaspat iesita din adolescenta ca sa fiu macar un pic adulta si prea putin traita ca sa am cea mai mica intelegere fata de viata de adult. Regret enorm ca nu am apucat sa-l cunosc mai bine, sa-l cunosc ca adult. Regret ca nu am apucat nici macar sa-i spun in acea seara ca il iubesc, si ca ma bucur ca ii seman. Regret enorm, pentru mine.

Pentru el ... a fost o moarte usoara, in cateva minute nu a mai stiut nimic de el, in cateva ore s-a dus. Nu s-a chinuit, nu ne-a chinuit nici pe noi cu suferinte cumplite. Poate a fost mai bine asa.

Dar lacrimi .. vor fi, si acum, si mai incolo ... si mult mai incolo. Durerea si dorul vor fi acolo mereu. Dar si bucuria amintirilor si caldura lor. Toate vor ramane acolo si vor fi parte din tine.

Fa ce simti tu ca ai si are nevoie de la tine. Fii acolo, iubeste-l si intelege-l ... in final ... e lupta lui.

[BlackCat4evR]

Nuuuu...iti spun din proprie experienta ca nu!!!

 

Eu si acum spun ca daca nu s-ar fi petrecut asa repede,am fi avut timp sa ne obisnuim cu ideea.(acum bine nu stiu exact cum definesti tu brusc,pentru mine chiar daca a trecut o saptamina din momenzul internarii pina in momentul decesului...tot brusc a fost ca nu era vorba de moarte...)

 E suficient de brusc... Imi pare rau!