Copilul a intrat deodata in vietile pe care urma sa le schimbe atat de profund
Asa incepe povestea. Cred ca, pentru cineva care nu are chef, timp, disponibilitate sa citeasca despre sentimentalismele unei mame despre fiul ei, cuvantul acesta este definitoriu si suficient. Si din acelasi motiv, de dragul povestii si al magiei pe care o aduce cu sine, nu voi scrie niciodata despre nasterea Copilului. Nasterea, asta nu e o poveste, e o proza postmoderna, o chestiune iritanta care acompaniaza – inerent – inceputul.
E prima oara cand negrul - ciudat - e pozitiv
Intrarea Copilului si inceputul lumii se suprapun in memoria mea afectiva culorii negre si uimirii. Copilul a avut, la secunde dupa nastere, cei mai negri, uimiti, luciosi, larg deschisi ochi din toate lumile posibile. Si e prima oara cand negrul – ciudat – e pozitiv, e sclipire, e gheata, e puritatate in definitia ei absoluta. Ochii Copilului din acele minute vor fi ultima mea imagine de pe acest pamant citeste in continuare aici >>
frumos spus, nu-i asa?