35 raspunsuri la acest subiect

[BalMascat]

Cred ca pui intrebarea gresit, nu e cum uitam, ci....cum acceptam? Nu cred ca se poate uita asa ceva. Ar trebui sa gasesti o cale sa accepti ca s-a intamplat asta. Care e calea? Nu stiu, cred ca nu e un singur raspuns aici.

[coral_1]

Buna ,

Va multumesc de raspunsuri si de bunavointa.

Suntem impreuna de 23 de ani casatoriti de 20.Emigrati de ceva vreme si cu 2 copii micuti 9 si 5 ani.

In ultimii aproape 3 ani s-a retras total din activitatile casei si m-am trezit cu toate muncile de rutina pe mine. Am inceput sa preiau de la taiatul ierbii si curatatul zapezii pina la orele de arte martiale si mentenanta masinilor. Am considerat ca e stresat, fiind in cautare de joburi aproape continuu si am resusit sa le incorporez in timpul atit de strins de dupa serviciu toate activitaile de rutina si nu numai ale unei familii.

Primavara trecuta dupa ce a stat acasa vreo 4 luni cautind de lucru, dupa ce a semnat contractul de munca s-a imprumutat si ne-a anuntat ca pleaca sa isi vada parintii. Totul a parut normal... numai ca a aparut o factura de hotel platita cu visa si soacra a spus unei prietene ca el a stat numai 3 zile din 7 la ei. In perioada respectiva nu am resusit sa vorbesc cu el decit o data. Scuza a fost plauzibila si nu am intrat in cercetari amanuntite.

S-a intors, a inceput serviciu nou... si am pus starea de nemultumire continua pe stresul noului job...

La citeva luni ne anunta ca pleaca in bussiness trip in interiorul Canadei.... ii pregatim cu totii bagajul si.... la micul dejun baiatul ii spune ca i se pare tare suspecta calatoria lui...

Ne suna seara din aeroport si ne spune ca isi asteapta avionul si apoi tacere...

Ziua urmatoare dupa incercari sa dau de el sun la lucru pentru un numar de contact si mi se spune ca e in concediu.

Am ajuns acasa si am spart parola de pe laptopul lui si am gasit o odisee fierbinte care dura de aproape 2 ani. 

L-am gasit la hotel in Romania si am vorbit cu el, dar era prea drogat sa ne intelegem... si oricum daca plecase nu ar fi venit fuguta acasa fara sa isi termine aventura....

S-a intors  si ... a continuat relatia cu doamna din tara. Ea suna la fiecare 2 zile si trimite emailuri si .. tot pachetul.

Cumva ... am reusit sa facem sa mearga.

Copiii stiu doar putin si daca avem ceva de discutat iesim afara...

Situatia e departe de normal, dar eu am experienta divortului parintilor si nu este asa usor sa stergi amintirile si trairile uni copil cu un burete.

Nu exista un kit cu solutii pentru situatii ca aceasta, este individual si poate nu o sa fie ceea ce copiii sau eu dorim ... nici macar ce speram... fiecare zi e una noua si poate mai buna decit cea care a trecut...

Din pacate sufletul uman nu este o aglomerare matematica sa ii gasesti rezolvarea cu un algoritm....suntem niste copaci cu ramuri si ne putem rupe destul de usor... ne raman doar radacinile si valorile care ne tin structura.

[Rufus]

Pai dupa precizarile din ultimul post mi se pare cam greu sa uiti...deocamdata e dificil si sa accepti.

Omul are o aventura. Nimic neobisnuit, cum spui. Se mai intampla.

Eu am auzit de oameni casatoriti care au vieti separate. Poate ca se poate, nu stiu cum.

Nu-i condamn, daca e consens...foarte bine.

Dar la voi nu-i consens.

Din toata povestea asta, care tie iti frige viata, dar care este atat de banala in contextul general, eu nu doresc sa-ti semnalez decat un lucru care nu mi se pare in regula: asupra ta atarna prea mult trecutul de copil in familie divortata. Cred ca asta iti limiteaza oarecum gandirea limpede si puterea de decizie si asta nu face bine nimanui din familia voastra.

Viata-i viata, trebuie traita prin experienta proprie iar trecutul, mai ales cel tulbure, trebuie inlaturat. Daca nu din minte, macar din obisnuinta.

[andacos]

Pai vorba lui Rufus,precizarile ultime fac diferenta!

 

Tu vrei sa uiti o situatie ce o traiesti live ,sa zic asa.Asta nu e posibil...

Lamurit-va intii cum si unde se indreapta viata voastra si apoi intreaba-te "cum sa uit".

 

Dana

[viviana]

De acord cu Rufus cand vorbeste despre bagajul pe care il cari cu tine. Parintii tai au fost altfel, tu ai simtit intr-un fel, copiii tai nu e obligatoriu sa simta aceleasi lucruri.

 

Spui ca doresti, sa uiti, mai ales din cauza copiilor.

Copiii au nevoie inainte de toate de o mama cu zambetul pe buze. De o mama  care sa le transmita incredere ca viata lor este si va fi OK indiferent ce se intampla.

Acum sunt mici si poate, nu prea inteleg (cu toate ca ma indoiesc ca cel mare de 9 ani nu banuie ceva) dar mai tarziu va fi din ce in ce mai greu.

 

Eu, ce n-as putea uita nu este lipsa de dedicatie fata de mine ci fata de copii - adica castiga greu bani si in loc sa-i foloseasca pentru copiii nostri ii da pe avion, pleaca unilatral in concediu, ii da pentru alta...

 

 

[CorinaDani]

chiar ca viata bate filmul....

daca as fi fost in locul tau, vorbind "la rece" ca sa zic asa, la revenirea din aventura l-as fi asteptat cu bagajul pus afara la usa si incuietorile casei schimbate.

ce discutii, ce explicatii, ce a doua sansa.

nimic, nada, nema.

isi bate joc de tine si de viata voastra de familie, de mai bine de 2 ani.

a ajuns in asa hal incat practic "fura" din banii familiei, isi pune poate si jobul in pericol, minte si se ascunde doar pentru a-si satisface amorul ghebos. daca pana si baiatul vostru a "mirosit" ceva suspect...

decat asa un barbat, sot si tata, mai bine deloc. ce exemplu da copiilor ? cat crezi ca mai dureaza pana acestia vor afla adevarul gol-golut ? ce preferi, sa afle varianta ta sau varianta lui ?!?

vei suferi ca un caine si vei continua sa fii nefericita in fiecare clipa a vietii tale daca ramai in aceasta casnicie.

framantarile, indoielile, intrebarile fara raspuns vor continua sa se invarta precum un carusel in mintea si sufletul tau. asta in timp ce el probabil schimba mesaje si legaminte fierbinti de iubire cu domnita din tara.

crezi ca cei 2 copii, cand vor creste, iti vor ridica statuie pentru ca te-ai sacrificat pe altarul unei casnicii "de fatada", ramanand alaturi de un barbat demn de dispret, doar pentru ca ei sa aiba o familie ?

pe de alta parte, daca lui ii sfaraie in asa hal calcaiele dupa domnita din romania, de e in stare sa traverseze mari si tari pentru ea, lasa-l sa-si urmeze chemarea inimii. s-ar putea sa constate ca realitatea nu e asa roz cum isi imagineaza. si s-ar putea sa se intoarca spasit, cu coada intre picioare. sunt 50% sanse sa se intample asta.

am mai spus-o de nenumarate ori : fa un exercitiu de imaginatie, considera ca in locul tau este fiica ta si trece prin ce treci tu acum.

ca mama, ce sfat i-ai da ? sa se elibereze de povara si sa-si faca o noua viata, sa-si gaseasca linistea si echilibrul alaturi de copii, fara sot, sau sa continue sa traiasca alaturi de sot, sub masca unor aparente, nefericita pana in adancul sufletului ?

scuze daca am fost cam dura in exprimare / idei, pe alocuri.

insa dupa o astfel de tradare eu nu as fi fost capabila sa uit si sa iert. si in nici-un caz nu as mai fi stat nici macar o clipa langa un astfel de om. consider ca nu merita. din punctul meu de vedere, desigur, judecand la rece, pe baza celor scrise de tine.

[monicabo]

Nici eu nu vad nimic de uitat si de revenit la normal, in situatia data... :(

Ba chiar mi se pare naspa, sa stai pe margine si sa "privesti" consumarea aventurii sotului. Si intre timp sa fac fata tuturor treburilor casei, pe care ti le paseaza tot tie, ca el e ocupat.... Plus copiii, daca nici de ei nu-l doare...

 

Imi pare rau... Are dreptate si Rufus, divortul parintilor tai n trebuie sa atarne asa de greu la tine... Iar la tine, daca altfel nu se poate, este poate si aceasta o cale de rezolvare...

[emanouela]

Mda...urat! 

Cruda realitate este ca nu te-a inselat ci te inseala si, si mai tragic e ca nu a fost o aventra ci este relatie in toata regula. Nu mai vb de a uita, ca nu e nimic de uitat....asta face parte din viata ta curenta, e vb de acceptare...accepti ori ba.

Acum....ai un bagaj din copilarie...cred ca pe asta trebuie sa il accepti in primul rand si sa nu te mai impiedici de el, sa te individualizezi cu tine si sa iti personalizezi viata....copilaria cu parintii tai a fost, tu ca adult si parinte esti tu...ce ai trait tu nu vor trai copiii tai. Intre 2 rele.....e de ales intre o familie cu copii, copii care stiu ca unul din parinti are o alta relatie, celalalt parinte stie ca partenerul are o alta relatie si divort, Oricare varianta e o schimbare pt tine si copii. 

Nu e o situatie normala.....si copii tai trebuie sa stie asta....pt ca tu daca le dai de inteles ca sit e normala, ei pot, mai tarziu, sa faca la fel....sa care bagaj.

E greu, imi pare rau, dar situatia poate fi rezolvata astfel incat sa ajungi sa te simti impacata cu tine, cu propriile decizii.

[BlackCat4evR]

Ne dorim pentru copiii nostri sa fie fericiti, nu? Eu zic sa faci ceea ce ti-ai dori sa faca fiica ta intr-o situatie similara, pentru ca puterea exemplului parintesc e majora, dupa cum dovedesti tu insati, prin raportarile pe care le faci la propria ta copilarie.

[andacos]

Corina Dani,fara suparare,dar mesajul tau e asa de...tipic celor ce se afla la adapostul unei casnicii ce o cred pina la sfirsitul vietii...e atit d eplin de stereotipuri si expresii ,de pe postamentul ala al sigurantei...

 

Viata asta e ca un ciine -din pacate pentru multi,un ciine vagabond...

 

Dana

Editat de andacos, 16 mai 2014 - 09:46 .