27 raspunsuri la acest subiect

[Alizee]

Eu conversez in parcuri numai cu persoane care imi plac.

Nu accept sa fiu interpelata de absolut nicio persoana care imi provoaca supiciuni de orice fel, mai ales daca sunt cu fie-mea. Trec mai departe fara sa-i bag in seama. Ma opresc numai daca cineva are nevoie de vreo informatie de orientare prin zona.

 

Selene, pleaca pur si simplu, fara alte explicatii decat : Trebuie sa plec; sunt in intarziere. Nu esti obligata sa faci conversatie cu nimeni sau sa le asculti sfaturile.

Pe unde mergi tu cu fetita nu sunt agenti de paza, macar ?

 

Imi amintesc ca eram in parc cu fie-mea si un batran ne-a remarcat, incepand sa se plimbe exact pe unde ne plimbam noi. Efectiv, m-am oprit si l-am fixat cu privirea, pregatita sa-l iau la intrebari in gura mare. Din fericire, a facut stanga imprejur.

 

Cu cat te simt mai tematoare, cu atat au mai mult tupeu.

 

Nu ai nimic de pierdut daca le tai elanul brusc, dimpotriva, ai numai de castigat, scapand de ei.  Nu esti datoare niciunui strain sa ii raspunzi la intrebari. Asta trebe sa constientizezi tu.

[Selene_Bunny]

eumada, copilul e OK, e mai OK decat mine, ea ii respinge din start pe toti necunoscutii, nu raspunde decat foarte rar la amabilitati si aproape niciodata la cele ale barbatilor. M-am obisnuit cu complimentele si nu e bine, dupa cum se vede.

[Selene_Bunny]

Alizee, eu caut bancile neocupate. Banca asta era neocupata in momentul in care m-am asezat eu. Eu nu ma opresc in general.

 

Nici vorba de agenti de paza, aici parcurile mici, zonele mici de joaca pentru copii nu au asa ceva, nu am vazut niciodata. Individul face cumparaturile din aceeasi piata din care le facem si noi, e singura piata din zona, la 5 minute de blocul nostru.

 

O sa fiu mult mai precauta, oricum.

[kariguld]

Selene, eu am inteles f bine ce raspuns vrei tu. din pacate trebuie sa lucrezi cu tine si sa te schimbi. tu reactionezi si acuma dupa tiparul din copilarie. gesturile , raspunsurile si amabilitatile schimbate cu necuoscuti sunt defapt aceleasi din trecut. 

o carte de specialitate cred ca te-ar ajuta, sau cateva discuti cu un psiholog. (sa nu ma intelegi gresit ca te trimit la psiholog) 

 

eu de ex eman foarte multa siguranta doar prin aparitia intr-un anume loc. am cateodata asa un aer inabordabil. si daca consider ca nu merita o discutie cu un necunoscut, stiu f bine sa o evit. dar asta vine din mine, asa am fost intotdeauna, nu fac eforturi speciale ptr asta. 

sau inveres, daca vreau si in general sunt asa, zambesc dezarmant in fata oricui. si stiu pana unde sa duc o discutie cu un necunoscut. 

 

la tine  e teama care te doboara. la teama asta trebuie sa gasesti soluti sa o invingi sau macar sa o ti sub control. ai de lucru cu tine. 

[anca_27]

Dacă i-ai spune micuței că ai o surpriză pentru ea și trebuie să plecați spre surpriză? Și-apoi vezi tu ce inventezi... Te înțeleg perfect, în copilărie am pățit-o și eu, și-acum sunt cu ochii în zece părți. O iei pe pitică de mână și-i spui că trebuie să plecați. Fără explicații. Și-apoi îi poți spune că n-aveai încredere în respectivul sau că nu-ți făcea plăcere compania lui, sau continui spre surpriza inventată dacă nu vrei s-o bagi în ceață. Eu așa fac, zâmbesc politicos și spun „la revedere” și plecăm, fără explicații și scuze individului/individei. Și data viitoare îl/o ocolesc și dau ignore total, chiar dacă ne întâlnim în alte circumstanțe (piață, magazin).

 

28+ la noi în culcuș

[carmencat]

Selene, tu, in primul rand trebuie sa lucrezi la atitudine, la ce transmiti.

Te-ai gandit bine sa stabilesti un cod cu fetita ta, la care nu trebuie sa puna intrebari si ii explici apoi. Cel mai bine e sa pleci din zona respectiva. E destul de mare pentru a intelege.

In ceea ce priveste abordatul si cum scapi, mai poti incerca sa suni pe cineva, spune scuzati-ma, si suna. E un mod politicos de a intrerupe o conversatie neplacuta, plus chiar poti cere ajutor asa.

[Victoria_mami]

Eu spun simplu: "Imi pare rau, dar noi nu vorbim cu straini!" dupa care ma intorc si plec. La o babutza am ridicat tonul si am rugat-o sa nu imi atinga copilul. Pe vremea aia Victoria era in carucior si fara sistem imunitar; eram paranoica, dar nici acum nu as permite unui strain sa o atinga. I-as spune (asa cum am facut-o), clar si raspincat: "Te rog sa nu o atingi!" Un copil se poate admira si fara sa-l atingi. Cu un copil se poate vorbi si fara sa-l atingi. Iar celor care iti spun ca e "nemanierata si rasfatata" le-as spune ca ea stie ca nu are voie sa vb cu straini. SI daca ma prind pe picior gresit, e posibil sa le spun sa-si vada de treaba. 

[CorinaDani]

mai in gluma, mai in serios : selene, ar trebui sa exersezi in oglinda si sa-ti compui o fata si o atitudine de "acritura", sa le folosesti in astfel de imprejurari.

si noi aveam un ciudat in parculetul de langa blocul unde am locuit pana anul trecut. vedeam / simteam c-ar vrea uneori sa se bage in seama cu mine, atunci cand eram singura pe o banca. dar ii ocoleam privirea sau, cand s-a asezat pe bancuta, in secunda doi eu m-am ridicat, chipurile sa-i dau fetitei apa. apoi m-am asezat pe alta banca, in capatul opus al parcului.

ulterior, am aflat ca dubiosul deprinsese un obicei nou, pe langa cerutul de tigari : sterpelea telefoane sau bani din gentutele/sacosele mamicilor. unele dintre ele, considerand ca parcul e mic si toata lumea se stie cu toata lumea, isi lasau sacosica/gentuta pe bancuta sau pe manerul caruciorului si dadeau fuga la copil, care avea o problema in acel moment (cazuse, plangea, voia pipi sau apa, se certa/batea cu alti copii, etc.).