39 raspunsuri la acest subiect

[Irushka]

Sa  scurs  in  ritm  frumos

Amintirea  nasterii tale,

Cu  toate  ca a  fost  si  dureros

Te  iubim  mica  printesa, tare.

...

La  spital  eram

42  de  saptamini  aveam

Si-mi  rugam  scumpa  fetita

-Hai  apari  la  luminita!

Dar  cind  durerile  au  aparut,

Si  din  5  in  5  minute,

Tot  strigam  drept  ca  un  lup:

-Unde-i  omul  sa  ma-ajute!

Scumpa, draga, mai  asteapta,

Acus  vine  si  taticul tau!

Dar  mi  s-a rupt  si  apa,

Si-am  plecat  sa  nasc  eu  zau.

La  23.45  de  minute  ca  prin  vis

In  jumate  de  ora  repejor

Dumnezeu  ne-a  daruit intreg  paradis,

Ce  l-am  vazut  in  pruncusor.

Cu  un  buchet  mare  de  flori

A sosit  in  graba  tata

Sa-si  sarute  gingas  fata.

Iata  pe  scurt  am  relatat

Cum  familia  s-a  majorat.    

[MarinaG78]

Dau timpul inapoi, pana in 2007 si vad toate momentele de atunci ca si cand ar fi acum. Am trecut prin tot felul de stari. Am inceput cu un control banal si o veste socanta pentru mine: sarcina extrauterina. Au urmat ecografii, pareri, drumuri si lacrimi. Pana la internarea in spital pentru chiuretaj. Inainte de interventie am decis sa ma externez pe propria raspundere si sa mai asteptam. Peste un timp, sarcina a fost confirmata ca normala.

Peste vreo cateva luni, un alt test ne-a dat o alta veste: risc crescut de malformatii. Medicii ne-au sugerat intrerupere urgenta de sarcina. Am repetat testul cu pricina. Nici pana in ziua de azi nu m-am dus dupa rezultate.

In ziua in care am repetat testul, am simtit prima „aripa de fluture”, prima mişcare. Mult prea fragila atunci, dar mult prea puternica pentru a ma face sa merg inainte.

O ecografie amanuntita, care a numarat toate degetelele si bataile inimii ne-a confirmat ca fetita noastra este perfecta.

Am avut emotii pana la nastere, in ciuda numeroaselor teste si ecografii facute. Am avut temeri, dar si sperante.

Acum, daca cineva mi-ar spune ca intr-o situaţie similara ar face ce am facut eu, i-as spune, probabil, ca este inconstienta. Dar... fiecare mama stie. Asta am invatat. Ca, dincolo de teorii, cifre si stiinta, exista ceva mult mai puternic. Nu prea stiu cum se numeste, dar eu ii spun simplu: credinta si dragoste. Asa a fost in cazul meu.

Ana s-a nascut intr-o zi de martie plina de soare. Am pornit la spital cu planul unei nasteri normale – asa decisesem cu doctorul meu – dar dupa 8 ore situaţia s-a schimbat si am fost operata de urgenta.

Imi aduc aminte doar doi ochi mari, negri si o figura mica si contrariata. De sase ani, ochii aceia mari si negri ne invata ce inseamna importanta lucrurilor aparent marunte, ne fac sa ne gandim mai mult la noi si la sensul vietii, ne responsabilizeaza si ne transmit dragoste.

Dincolo de orice, in fiecare zi multumesc gandurilor bune care au fost mai presus de mine si m-au adus aici. Si, retraind toate acele sentimente si acea perioada stiu ca nu as schimba nimic, rad, plang si iubesc.

[irinapro]

cu multe emotii,temeri si bucurie

[crys2014]

Buna- Povestea nasterii lui Vladut (Vlad-Stefan)

Ne-am dorit f mult acest copil, dar doar visam la el dupa ce ne-am casatorit deoarece vroiam mai intai sa avem o casa a noastra si apoi sa vina copilul (nu vroiam sa-l crestem in chirie). Asa ca am mai asteptat 3 ani jumate de la nunta pana ne-am cumparat apartamentul si apoi am hotarat ca a venit momentul - asa ca am dupa ce ne-am facut analizele(aceleasi ca in primul trimestru de sarcina) si am vazut ca totul este in regula am hotarat sa incercam sa facem un bebe.

Cand am vazut ce-a de-a doua linuta de la testul de sarcina...am inceput sa plang de bucurie, gandindu-ma ca in curand voi fi MAMICA.

Timpul a trecut, am avut o sarcina usoara din partea puiului - cu serviciul a fost mai obositor. In general daca nu-i placea ceva ce mancam sau faceam imediat ma avertiza(incepea sa mi se faca rau asa deodata) si stiam ca nu-i convine:)

Am hotarat sa nasc natural dar sincer mi-era fff frica. La 37 sapt m-am internat in spital la recomandarea doctorului meu pentru cateva investigatii- imi crescuse tensiunea mai mult decat pe timpul sarcinii. La spital mi-au pus o perfuzie si mi-au dat sa iau niste pastilute de tensiune si m-au lasat acasa.

Dupa ce am ajuns acasa am inceput tratamentul pe care mi-l prescrise dar in loc sa-mi scada tensiunea..mai tare crestea ajungand pana la 15 cu 10(eu avand pe timpul sarcinii 11 cu 8). Am inceput sa tremur toata si sotul meu a hotarat sa sune la salvare..asa ca am ajuns din nou la spital. M-am mai linistit putin dar doctorii nu stiau ce sa-mi faca si din ce cauza patesc asa- asa ca mi-au pus inca o perfuzie cu glucoza de data asta. Am stat noaptea acolo la spital, dimineata am fost iar la control si doctorul mi-a spus ca s-a deschis colul si am dilatatia 2 si ca voi naste in curand dar voi avea o nastere mai usoara deoarece copilul e mai micut. M-a surprins vestea aceasta, nu-mi venea sa cred ca urmeaza sa nasc  mai repede decat trebuia(mai trebuia sa stea in burtica 3 sapt pana la 40 sapt). Cand i-am spus sotului ce mi-a spus doctorul eram asa de ingrijorata incat sotul meu a incercat sa ma incurajeze, sa-mi spuna ca totul va fi bine si ca nu-i nimic daca vine mai repede atata timp cat este sanatos (mi-a ascuns faptul ca era si el ingrijorat pt noi).

A plecat sotul acasa, eu ramanand sa ma odihnesc. Am fost chemata sa mi se asculte inima bebelusului si in timp ce stateam intinsa am smtit cum imi curge ceva abundent: mi se rupsese APA- la 11:00. Am revenit in salon, apoi am fost la baie unde am constatat ca intr-adevar asa s-a intamplat...apoi imediat au inceput contractiile. Am anuntat ca am contractii si am mers in sala de nasteri, m-a consultat si aveam deja dilatatie 4 si mi-a spus sa raman acolo ca in curand voi naste.

Am sunat sotul sa-i spun ca trebuie sa nasc, inca nu ajunsese acasa. A venit intr-o fuga inapoi- cand a ajuns el aveam deja dilatatie 6- am stat putin de vorba cu el(in acest timp n-am avut nici o contractie-parca stia Vadut ca vb cu tati), dar dupa ce am revenit in sala de nastere au inceput contractiile sa fie din ce in ce mai puternice.

Nu puteam sa stau deloc intinsa, m-a miscam intr-una prin sala - erau durerile din ce in ce mai mari-pana am simtit ca nu mai pot-atunci am strigat putin si imediat asistenta a venit la mine. M-a verificat si avema dilatatie 10- si a inceput sa de-a alerta -eram pregatita sa nasc. Au venit doctorii, mi-au explicat ce trebuie sa fac-cum sa imping. Am incercat sa fac cum imi spuneau ei dar o data nu am impins bine si atunci durerea in loc sa duca in jos, s-a dus spre gat, cap si din cauza asta mi-a crescut dioptria la ochi cu -0.25. De patru ori a trebuit sa imping pana s-a nascut Vladut.

In 10 minute am nascut un baietel superb, si-a facut intratrea in lume cu putere...a tipat ff tare(mi-a spus sotul ca toti au facut liniste cand l-au auzit, s-a auzit f tare). A primit nota 9 la nastere- este ff bine avand in vedere ca s-a nascut cu 3 sapt mai devreme.

Durata travaliului a fost 4 ore (m-a luat prin surprindere si a fost f intens).A vrut sa vina mai repede pe lume ca sa ne putem bucura de el, de un ingeras:)

[sofiamaria1987]

 Intr o zi de 1Aprilie,da,de 1 aprilie s a nascut un ingeras ,ingerasul nostru.

Dupa multe asteptari a sosit si clipa nasterii bebitei..eram deja in 40 saptamani cand m am dus sa ma internez ingrijorata ca bebita nu vrea sa iasa si simteam ca nu e ok..si m au monitorizat sa vada daca totul e in regula..ei bine..nu era si au hotarat ca trebuie sa facem cezariana ..au pregatit sala de operatie,mi au facut anestezia si au trecut la fapte..in cateva secunde nu mi mai simteam corpul de la brau in jos..m au intins,au pus un paravan si in cateva minutele s a auzit greierasul nostru..mi au dat lacrimile de bucurie ,nu mi venea sa cred ca e a noastra..ca acest vis ni s a indeplinit,visul de a fi parinte..si uite asa s a nascut printesa noastra..am anuntat toate rudele,bineanteles nu ne au crezut la inceput..credeau ca e o pacaleala..:)) cu cateva zile inainte de a naste chiar discutam cu sotul..ironic bineanteles: ;;ce ar fi sa nasc de 1 Aprilie;;? SI UITE CA asa a fost..

[ANNITTA_A]

Povestea nasterii  ingerasului meu, Stefan !

Desi a trecut 1 anisor de atunci, imi amintesc ca si cum parca s-ar fi intamplat ieri…Era  o dupa-amiaza insorita de Martie, cand ingerasul meu, Stefan,  s-a gandit sa-si faca mult asteptata  aparita pe aceasta lume. S-a nascut pe cale naturala, dupa o sarcina de 41 de saptamani si 2 zile, timp in care, s-a tot jucat prin burtica mea facand valuri peste valuri si tumbe peste tumbe.

O zi daca mai statea in burtica mea, Stefan, avea  sa se nasca prin cezariana deoarece ne apropiam cu pasi repezi  si de trecerea saptamanii 42, ceea ce nu era bine pentru  el.

Travaliul a  fost destul de lung, dureros si dificil. A durat  aproximativ 12 ore, timp in care am si lesinat de cateva ori deoarece imi scazuse tensiunea la 7 cu 5 , buzele imi erau  foarte uscate, capul ma durea ingrozitor si eram prea obosita ca sa mai fac fata contractiilor care deveneau din ce in ce mai puternice si mai dese …

Fiind primul copil, eram si foarte speriata de ceea ce se intampla, nu mai trecusem niciodata prin asa ceva si nici nu fusesem   interesata sa caut informatii cu privire la acest aspect…imi rasunau tot timpul in minte  vorbele mamei si ale surorii care spuneau ca ele au nascut foarte usor .

Cu toate ca trecusera  multe ore de travaliu, si mi se facuse  si o perfuzie si 1-2 injectii, dilatatia mea era tot foarte mica si bebe parca nu mai vroia sa coboare , ii placea acolo la mine in burtica :D si se punea problema sa intru in sala de operatii pentru cezariana.

Nu stiu daca asta l-a speriat pe micutul meu  dar a devenit foarte hotarat si a inceput sa coboare destul de repede  spre surprinderea tuturor.

 Momentul “expulziei”,  a fost destul de scurt, fiind totodata  si cel mai usor  din tot travaliul.

Desi eram foarte obosita, slabita si transpirata, in momentul cand am auzit  primul  planset al puiutului  meu, un baietel de 3,850kg si 52 cm, ochii mi s-au umplut de lacrimi si eram foarte fericita, abia asteptam sa-l iau in brate  si sa-l pupacescJ.

Bucuria nu a tinut prea mult pentru ca dupa nastere, a trebuit sa stau 2-3 ore in perfuzie si apoi sa ma odihnesc putin…insa a doua zi, dis-de-dimineata, puiutul meu a fost adus la mine in camera.  Asteptasem cu  nerabdare acest moment inca din primele saptamani de sarcina Asa ca, imediat ce m-am vazut singura in camera cu puiutul meu, m-am indreptat usor dar foarte hotarata spre patutul lui,  sa-l iau in brate si sa-l tin la pieptul meu . Totodata, vroiam sa-i spun si cat de mult il iubesc si ca voi face tot ce imi sta in puteri pentru a-l ocroti si a fi fericit. Insa si de data aceasta bucuria nu a tinut prea multL.  Oboseala si faptul ca eram plina de emotii, si-au spus cuvantul…incepusem sa tremur din toate incheieturile si aveam senzatia ca se invarte camera cu mine… Si bineinteles, incercarea de a-mi tine ingerasul in  brate a esuat!  Dupa cateva minute, timp in care am plans incontinuu de ciuda, m-am mobilizat  si am incercat din nou sa-mi iau ingerasul in brate. De data acesta, am si reusit! J Bebe parca a simtit acest lucru, deschizand ochisorii si zambindu-mi in coltul gurii iar dupa adormind la loc. Acest gest micut pentru mine a insemnat enorm, mi-a dat putere si speranta sa merg mai departe si mi-a umplut inima de fericire.

Si acum la 1 anisor, imi amintesc cu drag de aceste minunate clipe si  traiesc cu emotie  fiecare moment petrecut alaturi de el. Aparitia lui in viata mea, a fost,  este si va fi cea mai mare realizare si bucurie.

[cata0105]

Data nasterii:10.06.2011 ora:16:20  greutate 3,400kg inaltime 50 cm

 

  Si s-a nascut,mititelul,tipand si batand aerul,cu fetisoara chinuita,pe care abia urma sa se linisteasca.

...Apoi cineva mi l-a asezat in brate.M-a privit.Ne-am recunoscut,memoria comuna a doua suflete.S-a linistit.N-a mai plans.Ochii lui se dospeau intr-ai mei,dospind in mine ,cu caldura lor blanda,o legatura inefabila.Si am simtit toata forta iubirii lui rascolindu-mi  inima.Niciodata nu voi uita cand l-am vazut prima oara.Era ud,lipicios plin de riduri si tipa de mama focului,dar a fost cea mai frumoasa imagine care mi-a ramas in minte.Micutul era candva o speranta,un vis, dar iata e REALITATE.Schimband cursul intregii noastre vieti.Dragoste ce ne rapeste inimile pt totdeauna

Miniaturi atasate

• 

[andreeaionela66]

Nasterea ingerasului meu a fost mult asteptata.In data de 10 aprilie ma internasem in spital intrucat am fost cerclata , trebuia scoasa ata si declansarea nasterii.ua scoaterea atei David nu vroia sa iasa.Medicul m-a lasat vreo 3 zile sa vedem daca nu cumva apar durerile.Nici de cum David tot nu vroia.A patra zi imi pusese pastila pentru provocarea durerilor, apoi tot nimc.In urmatoarea zi imi daduse injectie ,dar culmea tot nimic, mi se stransese colul si mi se facuse ca o sarma.In 17 aprilie ce credeti, la cate rugaciuni si ingrijorari mi-am facut ca sa nu nasc normal(deci sa va spun o chestie, mi-a fost foarte frica de nasterea naturala si eu cred ca dupa atatea rugaciuni si rugaminte catre Domunul nostru Isus nu m-a lasat sa chinui) medicul a decis sa imi faca cezariana.Pe la ora 11 m-a bagat in sala de operatie si pe la 1 am iesit.Am nascut un baietel de 3, 700 kg, 52 cm.Prima data cand mi l-a adus in sala dupa cateva ore plangeam continuu de nici nu l-am vazut bine.Eu nu puteam sa dorm n am dormit nici ziua nici noaptea chiar daca imi dadeau sa dorm, cred ca de fericire, nu imi venea sa ccred.Totul a fost minunat, eram singura in salon si cred ca a fost foarte bine intrucat am stat linistita doar cu mami.Mi-a dat voie sa primesc vizitatori chiar daca a fost prima zi, le-am aratat bebelusul.Momentul cand a trebuit sa I'll alaptez a fost minunat.Imi era frica, emotie nu stiam ce sa fac, dar a fost minunat.Astptam sa plecam acasa sa ne simtim in largul nostru.David a fost cuminte nici nam stiut ca avem copil in casa.Prin urmare am avut o nastere frumoasa, linistita si a rezultat un copil frumos si destept.

[Sebastian112]

Povestea nasterii ingerasului meu, Stefan !
Desi a trecut 1 anisor de atunci, imi amintesc ca si cum parca s-ar fi intamplat ieri…Era o dupa-amiaza insorita de Martie, cand ingerasul meu, Stefan, s-a gandit sa-si faca mult asteptata aparita pe aceasta lume. S-a nascut pe cale naturala, dupa o sarcina de 41 de saptamani si 2 zile, timp in care, s-a tot jucat prin burtica mea facand valuri peste valuri si tumbe peste tumbe.
O zi daca mai statea in burtica mea, Stefan, avea sa se nasca prin cezariana deoarece ne apropiam cu pasi repezi si de trecerea saptamanii 42, ceea ce nu era bine pentru el.
Travaliul a fost destul de lung, dureros si dificil. A durat aproximativ 12 ore, timp in care am si lesinat de cateva ori deoarece imi scazuse tensiunea la 7 cu 5 , buzele imi erau foarte uscate, capul ma durea ingrozitor si eram prea obosita ca sa mai fac fata contractiilor care deveneau din ce in ce mai puternice si mai dese …
Fiind primul copil, eram si foarte speriata de ceea ce se intampla, nu mai trecusem niciodata prin asa ceva si nici nu fusesem interesata sa caut informatii cu privire la acest aspect…imi rasunau tot timpul in minte vorbele mamei si ale surorii care spuneau ca ele au nascut foarte usor .
Cu toate ca trecusera multe ore de travaliu, si mi se facuse si o perfuzie si 1-2 injectii, dilatatia mea era tot foarte mica si bebe parca nu mai vroia sa coboare , ii placea acolo la mine in burtica :D si se punea problema sa intru in sala de operatii pentru cezariana.
Nu stiu daca asta l-a speriat pe micutul meu dar a devenit foarte hotarat si a inceput sa coboare destul de repede spre surprinderea tuturor.
Momentul “expulziei”, a fost destul de scurt, fiind totodata si cel mai usor din tot travaliul.
Desi eram foarte obosita, slabita si transpirata, in momentul cand am auzit primul planset al puiutului meu, un baietel de 3,850kg si 52 cm, ochii mi s-au umplut de lacrimi si eram foarte fericita, abia asteptam sa-l iau in brate si sa-l pupacescJ.
Bucuria nu a tinut prea mult pentru ca dupa nastere, a trebuit sa stau 2-3 ore in perfuzie si apoi sa ma odihnesc putin…insa a doua zi, dis-de-dimineata, puiutul meu a fost adus la mine in camera. Asteptasem cu nerabdare acest moment inca din primele saptamani de sarcina Asa ca, imediat ce m-am vazut singura in camera cu puiutul meu, m-am indreptat usor dar foarte hotarata spre patutul lui, sa-l iau in brate si sa-l tin la pieptul meu . Totodata, vroiam sa-i spun si cat de mult il iubesc si ca voi face tot ce imi sta in puteri pentru a-l ocroti si a fi fericit. Insa si de data aceasta bucuria nu a tinut prea multL. Oboseala si faptul ca eram plina de emotii, si-au spus cuvantul…incepusem sa tremur din toate incheieturile si aveam senzatia ca se invarte camera cu mine… Si bineinteles, incercarea de a-mi tine ingerasul in brate a esuat! Dupa cateva minute, timp in care am plans incontinuu de ciuda, m-am mobilizat si am incercat din nou sa-mi iau ingerasul in brate. De data acesta, am si reusit! J Bebe parca a simtit acest lucru, deschizand ochisorii si zambindu-mi in coltul gurii iar dupa adormind la loc. Acest gest micut pentru mine a insemnat enorm, mi-a dat putere si speranta sa merg mai departe si mi-a umplut inima de fericire.
Si acum la 1 anisor, imi amintesc cu drag de aceste minunate clipe si traiesc cu emotie fiecare moment petrecut alaturi de el. Aparitia lui in viata mea, a fost, este si va fi cea mai mare realizare si bucurie.

[Anda08]

timpul trece dragi mamici ... asteptam in continuare povestile voastre emotionante!!!